Ştam-bile negre pentru politicieni

default

Dimensiune font:

| 28-10-2014 06:00

La momentul actual, jocurile sunt făcute. În turul doi, merge tandemul Victor - Klaus, primul cu 38 la sută, al doilea cu 27 (am şi eu voie la o marjă de plus-minus 3 la sută, nu?). Ceilalţi - dintre care niciunul peste 10 la sută - vor încerca să negocieze pielea ursului din pădure pentru finală.

În asemenea circumstanţe, simplul cetăţean, fie el turmentat sau nu, şi-ar pune nu întrebarea „da eu cu cine votez?”, ci pe aceea de „da eu de ce să mai votez?”.

Politologii susţin că „cine nu votează, nu contează”, argumentând că absenţa de la alegeri nu înseamnă că nu va câştiga vreunul dintre candidaţi, ci doar că nu absentul va decide câştigătorul, ci cei care se deranjează şi pun ştampila. Aceiaşi specialişti în domeniu atrag atenţia că, pe cât devine mai mic numărul celor care votează, pe atât contează mai mult utilizarea metodelor de „stimulare” a celor prezenţi în cabine. Cu alte cuvinte, soluţia faţă de nemulţumirile noastre la adresa clasei politice materializată prin boicot este ineficientă, ba chiar profitabilă candidaţilor.

Nemulţumirile menţionate există, şi încă la o scară foarte mare. Sondajele indică procente foarte mari - şi în permanentă creştere - ale neîncrederii în clasa politică. Indiferent de guvernările care s-au perindat, percepţia majorităţii românilor este că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită; procentul pentru acest an e de circa 66 la sută, deci două treimi din populaţie!

Oamenii încearcă să găsească tot felul de soluţii pentru a sancţiona politicienii, măcar cu prilejul alegerilor. Am amintit, deja, de opţiunea boicotului. Unii se gândesc să introducă în urnă buletinul neştampilat, practicând aşa-numita metodă a „votului alb”. Alţii, să aplice ştampila în mai multe căsuţe - rezultând votul nul. În prima situaţie, votul iniţial alb poate fi ştampilat ulterior. În a doua, voturile nule se adună cu cele valabile şi, astfel, se ajunge la validarea alegerilor - dorinţa cea mai fierbinte a tuturor politicienilor. Unii ar dori ca pe buletine să fie plasată o căsuţă albă - în care chiar să propună pe cine vor, nu să aleagă între cei care au fost decişi de alţii, dar, dincolo de problemele tehnice, vedeţi în stare parlamentarii să legifereze aşa ceva? Alţii, probabil cei mai mulţi, susţin că cel mai bine e să aleagă „răul cel mai mic”. Şi asta se şi întâmplă, de prin 2000 încoace. În situaţia de acum, răul cel mai mic ar putea fi nu unul dintre cei doi clasaţi mai bine, ci candidatul cu cele mai mici şanse...

Deocamdată, la acest moment, deşi mai sunt doar câteva zile până la primul tur, 17 la sută dintre românii chestionaţi declară că nu ştiu dacă vor vota, iar vreo 7 la sută declară că sigur nu o vor face, dar, atenţie, 39 la sută (din cei doar vreo 75 la sută care cred că vor fi prezenţi) afirmă că nu ştiu pe cine să aleagă! Ceea ce, după o logică elementară, demonstrează că mai mult decât duzina de candidaţi este extrem de puţin ofertantă! Fiecare va face cum va crede de cuviinţă, dar ar fi important să profităm de ocazie şi să transformăm ştampilele în bile negre pentru politicieni.

 


 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:26

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Mizerabilul nostru sistemul educaţional a eşuat definitiv!
25/11/2019 01:00

    Dan M.BREZULEANU     După ştiinţa celor cu aplecare către aritmetică şi după adevărul faptelor, preşedintele a fost ales nu ieri, ci in chiar primul tur de scrutin ...

Bietele pensii ale nesimţiţilor speciali
17/07/2019 23:00

Arta de a-i păcăli pe toţi cei care te inconjoară este acceptată şi funcţionează nu doar in politică. Altfel, nu-mi explic cum, de atata vreme, mii de cetăţeni pot incasa, cu sprijinul unor legi stra ...

Pantofii mortului lăcomos
27/04/2019 14:09

Îi poţi intalni, astăzi, pe unde mai puţin te aştepţi. Îi recunoşti după umerii bătătoriţi de atata impins la căruţele unor guvernări ruinoase. Angrenaţi in campanii electorale, de a ...

Eram liberi, dar ne-au venit salvatorii
22/07/2018 07:30

 În ţara acesta in care, zi de zi, fotbalul pare mai ostenit, mai dezorientat ca un politician şi mai nestatornic decat o madamă, Politehnica Iaşi a izbutit să rămană un brand. Şi nu unul oar ...

Domnule preşedinte, daţi-i afară pe toţi!
05/05/2018 12:00

Consiliul Judeţean Iaşi, care păstoreşte cum ştie, sau cum poate mai bine Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi, s-a luptat şi a reuşit chiar să facă unele lucruri declarate, altădată, impos ...

Ca Vasile Roaită, cu mâna pe sirenă
08/02/2018 00:00

Politica se transformă, din ce in ce mai mult şi sub privirile strivite de spaimă ale celor ivolucraţi, intr-un tribunal de execuţie doctrinară. O mascaradă menită a asigura, in cazul nostru, tranziţia ...

Colb peste Moldova
24/01/2018 00:00

Acolo de unde sufletul romanului şi-a astampărat mereu setea de cultură şi de blajinătate, unde istoria, zvacnind cindva de prin toate ungherele, s-a cuibărit definitiv in braţele unui mare ideal naţion ...

Liberce? Egalicum? Fraternicând?
18/01/2018 04:00

Vremea premierilor cu capul acoprit cu bască din mucava şi scuipand seminţe a apus. Asta am inţeles eu din caznele fonetice ale domnilor imbuibaţi cu social-democraţie, ale pururi perdanţilor liberali de ...

Atelierul de sfeteriseală şi curăţat caziere
11/01/2018 00:00

Cand caţiva prieteni din lumea normală mi-au cerut să le povestesc ce se intamplă cu reforma fiscală şi alte asemenea treburi nelumeşti din ţară, au rămas cu un zambet delirant in colţul gurii... Cum ...

Ne-a cântat cucul în pungă
16/12/2017 07:00

Soarta banilor noştri, botezată buget, a trecut prin comisiile parlamentare cu o grabă nemaiintalnită de la iuţeala caravanelor electorale care, mai ieri, starneau imaginaţia şi colbul de pe uliţele mol ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei