Troc în numele Domnului

Dragă cititorule,
Află că sunt bine, sănătoasă, ceea ce îţi doresc şi ţie!

Printre cuvinte şi gânduri ronţăi bucăţi de inimi din turtă dulce cu nuci. Asta mă face să zâmbesc şi să mă gândesc o clipă că poate ar trebui să suspend scrisorile în perioada asta în care toţi primim epistole de la candidaţi cu surâsuri false cocoţate la fiecare colţ de stradă... dar nu, continui să-ţi povestesc despre ce mi se întâmplă şi despre locul în care trăiesc!

A fost o săptămână agitată la Iaşi, cu imagini dintre cele mai stridente pe fundalul unei toamne de poveste. Sute de mii de oameni au ajuns în oraşul în care îmi duc viaţa. M-am strecurat zilnic printre ei în drum spre casă. Erau oameni cu feţele brăzdate de griji, ce-şi cărau în traiste îndoielile şi speranţele care urmau să fie şoptite unor moaşte şi plătite cu bănuţii adunaţi în batiste ponosite. Oameni care au luat la pas oraşul-labirint şi s-au aşezat precum oile în ţarcul stânei din deal. Aşa au ajuns de-o parte a raclei chipurile obosite în aşteptarea unei minuni, ce poate nu va veni în această viaţă.

De cealaltă parte a raclei, stau întotdeauna mâinile întinse înveşmântate în negru. Apucă bănuţii agonisiţi în timp, în aceleaşi timp în care s-a scris lista cu nesfârşite nume pentru pomelnicul ce aşteaptă rugi. Chipurile îşi lasă temerile în mâinile întinse, apoi se pierd în bâlciul de lângă raclă. Se calcă în picioare pentru o masă caldă, un fir de busuioc şi un cântec lălăit. Pornesc spre casă cu aceleaşi îndoieli şi speranţe, în aşteptarea minunilor plătite.

Între timp, mâinile întinse strâng puternic la piept bănuţii agonisiţi de alţii, pădurile retrocedate ori vilele ocupate în munţi pe care au ajuns stăpâni. Dau în schimb binecuvântări, ordine de sfinţi martiri şi cântece de vrednicie pentru politicieni la fel de vremelnici precum clipa. Se urcă apoi în maşini de un lux bizar, moşieresc, şi pornesc spre următorul pelerinaj. În urmă, de o parte şi de alta rămân mormane de gunoaie şi de speranţe lângă butoaie cu bani înveliţi în pomelnice.

În fiecare an, ajung în faţa aceluiaşi tablou în tonuri de gri, cu miros puternic de tămâie, busuioc şi bani. Dar anul acesta, tabloul uman s-a aşezat pe cel mai frumos perete. Pe cel al unei toamne calde şi roditoare, care mă face să zâmbesc cu fiecare nuanţă nouă pe care o zăresc în copaci, care îmi aduce ceai cu miere, turtă dulce cu nuci şi eşarfe colorate. Ştiu că aceeaşi pensulă care a folosit tonurile de gri în tablou a dat culoare peretelui. Şi mai ştiu că fiecare alege unde-şi poartă privirea şi gândul!

Cu drag de toamnă,
Alina STAN