Ucenicul de la Casa Albă

Întreaga omenire a stat cu sufletul la gură, în aşteptarea alegerilor pentru preşedinţia Statelor Unite ale Americii. Rezultatul i-a lăsat însă mască pe mulţi, victoria republicanului Donald Trump în faţa fostei Prime Doamne a Americii, venind ca un duş rece, în condiţiile în care democrata Hillary Clinton beneficia de un avantaj – minor, ce-i drept, în sondajele de dinaintea votului. Sincer, chiar nu văd de unde atâta surprindere, într-o Americă supranumită, pe drept cuvânt, ţara tuturor posibilităţilor.
Nu Statele Unite dădeau, în urmă cu opt ani, primul preşedinte de de culoare la Casa Albă? Şi-ar fi imaginat cineva că va conduce Statele Unite nu pentru un mandat, ci pentru două? Nu s-a scandalizat nimeni, ba dimpotrivă, Obama a fost întâmpinat pe ritmuri de R&B şi hip-hop pe treptele Capitoliului, aclamat totodată şi de vedete pop rock precum Bono sau Bruce Springsteen.
Astăzi, Donald Trump este blamat, deşi este produsul aceleiaşi democraţii americane. E drept, poate că şi contextul politic internaţional este cu totul altul. Poate nu ar fi rău de amintit că omenirea întreagă se află astăzi sub semnul incertitudinilor. Mai mult, liderii politici par a acţiona mai degrabă într-o logică a războiului decât una a comunicării şi a stingerii conflictelor. Or, Donald Trump, în ciuda aparentului diletantism şi a lipsei de tact, a speculat abil o stare de fapt şi nimic mai mult. Trump este răspunsul la indecizia Europei de a gestiona o criză a imigraţiei care, deşi nu a trecut încă Oceanul, este departe de a fi atins apogeul. Totodată, este răspunsul la lipsa de reacţie fermă în faţa ascensiunii Statului Islamic, oarecum surprinzătoare, după intervenţiile în forţă pentru anihilarea Al-Qaeda şi a liderului său, Bin Laden. Donald Trump se înscrie pe un curent populist care nu reprezintă altceva decât suma tuturor deciziilor eronate sau, mai bine zis, lipsei totale a acestora, venite din partea NATO, cu SUA vârf de lance, şi a liderilor Uniunii Europene.
Paradoxal, Donald Trump câştigă alegerile în ziua în care Europa ar trebui să aniverseze căderea Zidului Berlinului. Un simbol al Europei Unite care astăzi a devenit cât se poate de depăşit. Ungaria ridică de zor garduri de sârmă la graniţe, austriecii le ţin hangul şi trimit militari în ajutor, în vreme ce britanicii mai au puţin şi închid Eurotunelul, după ce şi-au proclamat „independenţa” prin la fel de surprinzătorul referendum pro-Brexit. Prin urmare, ne mai surprinde că Donald Trump a câştigat alegerile? El nu reprezintă decât întruchiparea lui Orban, a lui Erdogan şi a lui Putin la un loc, criticaţi pentru populismul şi naţionalismul duse la extrem, dar care tind să capete tot mai mult teren în democraţiile occidentale.
Asta nu înseamnă că Trump reprezintă şi alegerea cea mai potrivită pentru Statele Unite şi pentru restul lumii. Cel mai puternic om al planetei, aşa cum este considerat încă preşedintele SUA, a reuşit în câteva ore să destabilizeze pieţele financiare, creând îngrijorare printre şefii de guverne şi ai marilor corporaţii.
Să sperăm totuşi că zidurile de la graniţa cu Mexicul, războiul declarat imigranţilor şi ruperea acordurilor internaţionale nu au fost decât teme de campanie pentru un candidat care, deşi misogin, necioplit, speculant imobiliar sau cum doriţi să-i mai spuneţi, provine totuşi din economia reală, în care dincolo de nebunie mai ai nevoie şi de raţiune.
Cu vreo câteva săptămâni în urmă, pe când Hilarry Clinton era câştigătoare detaşată a primei dezbateri televizate, cineva îmi spunea că aceasta este o prezenţă agreabilă, dar, din păcate, „Ucenicul” Trump va ieşi preşedinte, pentru simplul fapt că America nu este condusă de el.
Iar dacă Obama, după două mandate la Casa Albă, spunea ieri că soarele va continua să răsară dimineaţa şi cu Trump preşedinte, probabil că ştie el ceva.