Ultima soluţie, înc-o revoluţie!

Ne apropiem cu paşi repezi de momentul în care România va fi cuprinsă iarăşi de evlavie şi nostalgie pentru unii, de tristeţe şi dezamăgire pentru alţii, dar şi de curiozitate pentru cei cu vârste mai fragede, care nu au habar ce s-a întâmplat în decembrie 1989. E drept, nu ştiu ce s-a întâmplat atunci nici mulţi dintre cei care au trăit pe viu acele evenimente, simţind doar urmările acestora. A fost sau n-a fost… revoluţie? Astăzi, la 25 de ani de la morţii din decembrie 1989, România încă bâiguie cu privire la ororile trecutului şi orbecăie prin meandrele concretului actual. Cât despre viitor, nimeni nu ştie ce ne-aşteaptă.
La 25 de ani de la revoluţie, ne bucurăm de libertatea de expresie, de cumpărăturile la supermarket şi de canalele porno la liber oferite de firmele de televiziune prin cablu. Ne bucurăm de libertatea de mişcare şi de deschiderea graniţelor spre occidentul îndestulat şi bine plătit, cât va mai dura şi acest privilegiu. Unii s-au apucat de afaceri, alţii chiar au reuşit în acest domeniu. Unii au dat tunul vieţii, alţii încă se mai chiunuie cu un butic, un stand în Siraj sau cu o crâşmă la ţară. Dar, acesta e capitalismul, în care unii performează, iar alţii dau faliment şi unde, ca într-o eternă lege a junglei şi a luptei pentru supravieţuire, peştele mare îl înghite pe cel mic. Aceasta ar fi viziunea optimistă a libertăţii aduse de momentul decembrie 1989, care priveşte, înainte de toate, partea materială a acestui popor.
La 25 de ani de la revoluţie însă, poate că aşteptările românilor ar trebuie să mai urmărească şi altceva în afară de umplerea burdihanului şi nevoia de acumulare de capital cât mai mult şi în cât mai scurt timp. Poate că românii ar trebui să fie preocupaţi şi de crearea unor instituţii ale statului solide, la care să apeleze cu toată încrederea. Vorbim aici de Poliţie, de Fisc, de Justiţie, în general. Şi mai vorbim despre Guvern, de Parlament sau de Preşedinţie, dar şi de Primărie ori de consiliul local sau judeţean, unde demisia de onoare ar trebui să fie prima care să funcţioneze în cazul aleşilor care au călcat pe bec, până la finalizarea unor anchete, până să te salte mascaţii din birou, cu documente şi secretară cu tot. Ce avem însă din toate acestea astăzi?
La 25 de ani de la revoluţie, am înlocuit un partid unic cu dictatura unui fals pluralism politic, în care migraţia aleşilor face ca toată lumea să fie la putere în momentul în care o „locomotivă” se bucură de oarecare credibilitate în sondaje. Suntem captivi ai unor instituţii în care un şef de administraţie sau alt funcţionar public nu poate fi tras în vreun fel la răspundere, pentru simplul fapt că, la fel ca în armată, funcţia deţinută în partid doboară gradul organului de control. Nu în ultimul rând, suntem captivii unui sistem politic în care delegarea responsabilităţii alegătorilor către aleşi nu este protejată şi respectată în vreun fel, nici prin Constituţie, nici prin alte legi speciale.
Deocamdată, la 25 de ani de la Revoluţie, singura armă a românilor în faţa acestor neajunsuri ale democraţiei rămâne votul. O dată la doi, la patru sau la cinci ani şi la referendum, dacă vor muşchii celor care ar trebui să îl organizeze. Pentru restul, poate că n-ar fi rău să mai avem câte-o revoluţie, din când în când…