Un preşedinte e mai sfânt ca un dumnezeu?

Mulţi dintre noi, românii, şi-au făcut o obişnuinţă în a se închina la tot ce vine din Occident. Asta şi poate unei percepţii greşite, conform căreia ţara noastră ar aparţine Estului continentului: conform datelor geografice, România se află la egală distanţă de Urali şi Atlantic, de Capul Nord, Marea Baltică şi Marea Mediterană. Aşadar, mai aparţinători centrului Europei decât noi nu se poate...
Unul dintre modelele lăudate excesiv se regăseşte în persoana unei contemporane Ioana d Arc îmbrăcată în pantaloni şi taior – am numit-o pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Odată cu criza migranţilor pe bătrânul continent, laudele au început, tot mai mult, să lase locul criticilor, unele dintre ele îndreptăţite. Recent, un alt act al personajului îl plaseză şi mai mult sub un mare semn de întrebare. În urmă cu câteva zile, Merkel a anunţat că executivul condus de ea a aprobat solicitarea Turciei de a începe urmărirea penală în cazul comedianului Jan Boehmermann - cel care, la finele lunii trecute, a prezentat un monlog satiric la adresa lui Recep Tayyp Erdogan (pentru cei mai puţin informaţi, nimeni altul decât preşedintele Turciei), în semn de protest pentru că înalta oficialitate ceruse cenzurarea unui cântec satiric difuzat de o altă televiziune germană.
O întrebare legitimă ar fi aceea ce treabă are un guvern cu probleme juridice, exclusiv de competenţa unor instanţe, conform principiului separaţiei puterilor. Numai că această întrebare rămâne în umbră în faţa alteia: de ce nişte autorităţi europene, considerate model, procedează de asemenea manieră (riscând acuzaţia de cenzură, de încălcare a dreptului la exprimare) într-un asemenea caz, dar nu şi atunci când e vorba de insulte şi blasfemii emanate la adresa unei divinităţi (e vorba de cea musulmană)?
Răspunsul este unul pe cât de simplu, pe atât de dătător de fiori: pentru că un preşedinte pare a fi mult mai important, hai să zicem chiar mai sfânt, decât o divinitate! O lege (încă) în vigoare în Germania vine, cu siguranţă din Evul Mediu, ea prevăzând sancţiuni persoanelor care aduc insulte la adresa şefilor de stat.
Rămânând la personajul care s-a simţit ultragiat, adică la preşedintele Erdogan, e de notat că, în Turcia există o lege asemănătoare celei din Germania, insultarea preşedintelui constituind infracţiune! De când Erdogan a ajuns în funcţie, adică de doi ani, aproape două mii de acţiuni în instanţă s-ar putea solda cu pedepsirea aspră, exemplară, desigur, a celor care şi-au permis o asemenea crimă de lezpreşedinte. De amintit că printre cei judecaţi se află jurnalişti, caricaturişti, academicieni şi chiar şcolari. Aproape de necrezut până unde s-a ajuns: recent, un turc şi-a turnat soţia pentru o asemenea insultă!!! Şi lucrurile s-ar putea să nu se oprească aici: Erdogan încearcă să modifice constituţia, pentru a spori puterea preşedintelui. Pe cale de consecinţă, logic, şi sancţiunile pentru insultătorii unei asemenea auguste persoane.
Şi toate acestea se petrec în mileniul trei!