Unde au dispărut şomerii?

“Ei, nu aşa bine ca tine”, aşa răspund mulţi români la întrebarea „Ce mai faci?”, bucuroşi nu că au început o conversaţie, ci că au mai găsit un motiv să se lamenteze, să se plângă de viaţa lor tristă, de problemele financiare, de certurile cu nevasta ori de notele proaste ale copiilor. De acord că nu toţi trăiesc momente tocmai rozalii şi fericite, dar nici nu fac mare lucru ca să le depăşească. Ştiu mulţi oameni care se plâng că n-au unde munci, dar nu au mai trimis un CV de nici ei nu mai ştiu cât timp. „Am fost refuzat de multe ori şi m-am blazat. Nu mai am curaj”, spun cei mai mulţi. Sigur că nu-i uşor să fii mereu refuzat, plimbat de colo, colo, e greu să ştii că nu ai cu ce plăti facturi, rate, cu ce cumpăra de mâncare, dar undeva bilanţul ăsta nu se încheie. Am văzut multe târguri de muncă la care erau mai mulţi angajatori decât şomeri, şantierele urlă vara după meşteri, iar agricultura după zilieri. Nu sunt şi pace! Bonele sunt la mare căutare fiindcă sunt tot mai puţine, la fel şi îngrijitorii pentru bătrâni. Şi te întrebi oare unde au dispărut toţi şomerii că nici în Spania şi Italia nu sunt.

Citeşte şi Cum şi-a rupt Dorel lopata?

Mulţi se plâng că nu-şi găsesc joburi pe măsura priceperii sau valorii lor, că mai toate locurile de muncă sunt pentru necalificaţi, dar foamea bate galoanele şi dacă vrei să ajungi într-un anumit loc e musai să ai un start. Bine ar fi să fie unul mulţumitor, dar uite că aşa se întâmplă şi nu mereu ajungi acolo unde ţi-ai dori. Sunt foarte multe proiecte cu fonduri europene prin care şomerii sunt instruiţi într-o anumită meserie şi mai şi primesc bani, sunt multe firme care oferă de muncă şi nimeni nu le ia în seamă. Unii spun că vinovate sunt ajutoarele sociale, care i-au învăţat pe oameni să profite de lene, sau ajutoarele de şomaj oferite tinerilor imediat ce au terminat şcoala. Tinerilor li se pare ruşinos să fie chelneri pe timp de vară sau suplinitori pe timp de iarnă, iar cei mai în vârstă spun că sunt prost plătiţi şi „pentru banii ăştia nu se dau jos din pat”. Nu e chiar uşor cu locurile de muncă şi sigur că e nevoie şi de o minimă pricepere pentru a accede în orice post, dar nu e imposibil, însă pare mai simplu să ne plângem de milă.
Lipsa de personal e cronică în toate domeniile – în spitale aproape că nu mai are cine să aibă grijă de bolnavi, asfaltul şi pavelele se bat cu muncitori necalificaţi, dispensarele comunale au ajuns să se închidă. Pe de altă parte, cartierele sunt pline de tineri care stau degeaba. Îi vezi cum se adună seara pe la colţuri de stradă şi sparg seminţe, înjurând de zor sistemul care nu le dă bani şi scuipând invidii pe amicul din Grecia care s-a ajuns cărând roşii în port. Dragii mei, ia puneţi voi mâna la treabă şi cu siguranţă veţi vedea lucrurile mul mai bine nu peste mult timp. Şi dacă tot spuneţi că nu găsiţi de lucru, daţi o raită pe la şantiere. Fac angajări măcar până la prima zăpadă!