Viaţa nu de/curge conform manualelor!

Unul dintre importanţii reprezentanţi ai curentului categorisit drept „realismul critic”, din secolul trecut, a fost Jorge Augustin Nicolas Ruiy de Santayana y Borras, mai cunoscut ca George Santayana. Printre adevărurile incontestabile rostite de către el se numără acela conform căruia „cei care nu pot învăţa din istorie, sunt condamnaţi să o repete”, cu varianta nuanţată de „cei care nu-şi pot aminti trecutul, sunt condamnaţi să-l repete”.
În rândurile care urmează mi-am propus să mă ocup de subiectul acestui adevăr, dar nu la scara omenirii sau a unor naţiuni, ci la aceea, mai restrânsă, dar extrem de importantă, a individului. Şi asta pentru că, nu-i aşa?, fiecare dintre noi are o istorie, are un trecut. Din care, logic şi firesc, ar fi să înveţe, pentru a nu repeta, cu riscuri câteodată incalculabile, erori mai mici sau mai mari, dar toate de natură să ne influenţeze destinul.
Trebuie să ţinem cont de faptul că omul, spre deosebire de alte vieţuitoare, are acces la istoria altora, la trecutul şi experienţa altora, sintetizate, de regulă, în paremiologie. Mai mult sau mai puţin, în mod normal, şi până la un punct, căci, de exemplu, accesul la spaţiul virtual şi la reţelele de socializare a pus la puterea n accesul la citate de tot felul, din care, dacă am avea bunăvoinţă, deschidere şi, îndeosebi, memorie, am putea învăţa.
Iată doar câteva dintre acestea, culese printr-o parcurgere rapidă a unei asemenea reţele sociale: „Toate greşelile pe care le comit au o explicaţie – trăiesc pentru prima dată”; „Nimic nu e pentru totdeauna. Cafeaua se răceşte, fumul se risipeşte, timpul trece şi oamenii se schimbă”; „Oamenii nu uită niciodată lucruri ce încă îi mai fac fericiţi”; „Oamenii nu pot schimba adevărul, dar adevărul îi poate schimba pe oameni”; „Succesul înseamnă a fi în stare să mergi din eşec în eşec, fără să-ţi pierzi entuziasmul”; „Învinge durerea, râzi cât se poate, căci tot la zi ajunge şi cea mai lungă noapte”; „Adevăratele greutăţi pot fi depăşite. Doar cele imaginare sunt de neînvins”; „Găseşte curajul de a fi tu însuţi, chiar dacă încă nu ştii cine eşti”; „Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face”.
Aşadar, teoretic, omul (cu acces la internet şi, desigur, la reţelele de socializare) are la îndemână cu mult mai multe mijloace de a se feri de „repetarea istoriei” decât cel din urmă cu un secol sau două. Cu toate acestea, din păcate, lucrurile nu se întâmplă câtuşi de puţin aşa. La doar câteva ore sau cel mult zile după ce s-a pătruns de înţelepciunea unui citat şi a decis să-l pună în practică, omul face cu totul altfel, invocând, de regulă, tocmai acel „trăiesc pentru prima dată”, sau, adeseori, pe cel cunoscut ca „asta nu mi se poate întâmpla (tocmai) mie”. Asta pentru că e greu sau chiar imposibil ca viaţa să de/curgă conform unor manuale.
Aşa se face că, fatalmente, fiecare dintre noi se află, în nepermis de multe momente ale vieţii sale, sub nefastul semn al condamnării la repetare...