Biserica „Sf. Nicolae” din Aroneanu se află pe o terasă de 100–200 m din marginea de nord-vest a satului Aroneanu

Biserica „Sf. Nicolae” din Aroneanu este o biserică ortodoxă ctitorită în anul 1594 de domnitorul Aron Vodă (1591-1592, 1592-1595) în satul Aroneanu din apropierea municipiului Iași. Biserica se află pe drumul care iese din Iași prin nord-est, pe malul lacului Ciric. Ea se află pe o terasă de 100–200 m din marginea de nord-vest a satului Aroneanu.
 În trecut, platoul aflat la nord-est de orașul Iași era acoperit de o pădure în mijlocul căreia se afla un sat. Ca urmare a incursiunilor tătarilor și cazacilor, satul și pădurea au fost arse. Deseori, tătarii își stabileau aici tabăra de unde porneau atacul împotriva vechii capitale a Moldovei. Așa s-a întâmplat și în ianuarie 1717 când domnitorul Mihai Racoviță (1703-1705, 1707-1709 și 1716-1726) a chemat o hoardă de tătari care să-l ajute a rezista în fața atacului unei armate austriece, comandată de căpitanul François (Ferentz) Ernaut.
În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, pe acel loc a existat o mănăstire numită „de la greci” sau „mănăstirea grecească din țarina Iașilor”, cu hramul "Sf. Nicolae", care data din timpul celei de-a doua domnii (1564-1568) a lui Alexandru Lăpușneanu (al cărui fiu natural era Aron Vodă), când acesta și-a stabilit scaunul domnesc la Iași. Acest lucru a fost constatat de cercetători din analizarea unor documente din 20 februarie 1581, 5 aprilie 1584, 25 mai 1606, 28 ianuarie 1608 și 6 aprilie 1618.
Cercetătorii corelează ctitorirea mănăstirilor Aroneanu și Socola de mutarea capitalei Moldovei la Iași în cea de-a doua domnie a lui Lăpușneanu.
Inițial, mănăstirea a fost înconjurată cu ziduri de piatră și avea turnuri de colț, chilii și alte clădiri anexe care s-au prăbușit, rămânând doar vechea biserică, singura păstrată din întreg ansamblul mănăstiresc de odinioară. Vechiul lăcaș de cult a fost reparat neglijent în mai multe rânduri în secolele XVIII-XIX, în una dintre aceste ocazii fiind astupate spațiile libere dintre coloanele și pilaștrii care susțineau pridvorul deschis. N.A. Bogdan presupunea că atunci s-ar fi înlăturat, astupat sau distrus și piatra care conținea pisania.
Biserica fostei mănăstiri Aroneanu prezintă interes din perspectivă artistică atât prin proporțiile sale armonioase, cât și prin originalul decor exterior, unice în istoria artei medievale românești.
Ea este construită din piatră și cărămidă, în stil moldovenesc, fiind întâlnite și elemente aparținând altor stiluri.
Interiorul bisericii este compartimentat în patru încăperi: pridvor, pronaos, naos și altar. Pridvorul era inițial deschis, având arcade sprijinite pe doi pilaștri prismatici (la colțuri) și pe patru coloane cilindrice de cărămidă, cu capiteluri. Ulterior, spațiul liber dintre coloane și pilaștri a fost umplut cu zidărie. Pridvorul este boltit, având două calote sferice.
Ușa de intrare în pronaos era inițial de factură gotică, terminată la partea superioară în arc frânt; ea a fost lărgită ulterior, stricându-se astfel chenarul.

Pronaosul are formă pătrată, fiind luminat prin patru ferestre înalte (două pe latura de nord și alte două pe cea de sud), înguste și de formă ogivală. Pronaosul este separat de naos prin trei arcade, sprijinite pe două coloane cu capiteluri. Naosul are două abside laterale de formă semicirculară, în care se află câte o fereastră îngustă și înălțată în partea centrală. La partea superioară are o boltă în stil moldovenesc. Turla aflată deasupra naosului este cilindrică pe interior.