Biserica „Sfântul Apostol Andrei” - GALERIE FOTO

Dimensiune font:

| 24-11-2013 12:50


Campanie de informare derulată de Centrul de Pelerinaj „Sfânta Parascheva” şi cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”: Redescoperiţi bisericile şi mănăstirile din Arhiepiscopia Iaşilor, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei - astăzi, Biserica „Sfântul Apostol Andrei” (strada Sf. Andrei, nr.3) ce poartă hramurile „Sfântul Apostol Andrei” ( 30 noiembrie) şi „Sfântul. Mare Mucenic Mina” (11 noiembrie).

 

Situată în preajma Curţii Domneşti de altădată, acum în imediata apropiere a Palatului Culturii, Biserica „Sfântul Apostol Andrei” a fost ctitorită între anii 1795-1796 de către preotul Ioan Buciumaş şi negustorul Neculai. Ea urma, de altfel, unei mai vechi biserici din lemn, construită cu mult înainte. Terenul era denumit atunci Fânăria Domnească şi aici s-au aşezat, începând cu secolul al XVIII-lea, slujitori ai Curţii domneşti, slujbaşi şi meşteşugari.
Cei doi ctitori nu puteau asigura veniturile necesare bunei funcţionări a bisericii,
însă au reuşit însă să aducă aici, la închinare, breslele cârciumarilor şi pescarilor, care s-au angajat să plătească sfântului locaş, pe fiecare săptămână şi de la fiecare cârciumă câte 5 parale, iar pescarii să ajute numai la hram.
Biserica mai are şi un al doilea hram, „Sfântul Mare Mucenic Mina”, dat de prezenţa în locaş, din anul 1886, a icoanei făcătoare de minuni a Sfântului Mare Mucenic Mina, foarte cunoscută în acea epocă, odor sfânt la care creştinii se închină cu evlavie şi astăzi. Anterior, icoană se afla la Biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” şi era ţinta unui pelerinaj popular de mare intensitate sufletească.
Între anii 1989-1996, la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” s-au făcut reparaţii capitale, care au dus la înălţarea bisericii cu peste doi metri şi la lungirea ei cu mai bine de şase metri, construindu-se şi un acoperiş în stil moldovenesc. Întreg interiorul sfântului locaş a fost împodobit cu mobilier nou şi cu pictură nouă, în tehnica fresco. Alături de biserică s-a clădit un turn clopotniţă. În urma acestor lucrări de restaurare, la împlinirea a 200 de ani de la ctitoria locaşului de cult, biserica a fost resfinţită.
Resfinţirea a fost oficiată de către IPS Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei, astăzi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi IPS Mitropolit Nicodimos de Patras la data de 15 octombrie 1996, fiind săvârşită în prezenţa sfintelor moaşte ale Sfântului Apostol Andrei, aduse în pelerinaj la Iaşi, în perioada 12-19 octombrie din acel an.
A fost un moment deosebit, întrucât nicio biserică din Iaşi nu a mai fost sfinţită în prezenţa moaştelor sfântului ocrotitor. La propunerea IPS Mitropolit Daniel, astăzi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca, în data de 13 octombrie, să se facă pomenirea „Aducerii moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi”.
Din anul 1997, această sărbătoare apare consemnată în calendarul creştin ortodox român, cu cruce neagră. Sărbătoarea „Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi”, este cunoscută şi ca al treilea hram al Bisericii „Sfântul Apostol Andrei”.

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

13:35

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Municipiul Vaslui, cu sediul in municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui, telefon 0235/310.999, fax 0235/315.946, e-mail: pmv@primariavaslui.ro, cod fiscal 3337532. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -4 terenuri apartinand domeniului public al Municipiului Vaslui, in vederea amplasarii de terase provizorii, situate in municipiul Vaslui, F.N., conform caietului de sarcini, H.C.L. Vaslui nr. 151/30.04.2025 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019, identificate astfel: -T1 -suprafata de 75 mp, situat in imediata vecinatate a cladirii fostului Palat al Telefoanelor; -T2 -suprafata de 35 mp, situat pe platoul pietonal din zona Teatrului de Vara, in fata restaurantului Crama Domneasca; -T3 -suprafata de 64 mp, situat in partea dreapta fata de intrarea principala a Teatrului de Vara; -T4 -suprafata de 67 mp, situat in partea stanga fata de intrarea principala a Teatrului de Vara. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: de la sediul Municipiului Vaslui sau de pe site-ul institutiei: www.primaria vaslui.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Patrimoniu, etaj 2, cam. 210 din cadrul Municipiului Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 22.05.2025, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2025, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Municipiul Vaslui, Registratura, municipiul Vaslui, Str. Spiru Haret nr. 2, judetul Vaslui. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depun intr-un singur exemplar, in original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 02.06.2025, ora 10.00, la sediul administrativ al Pietei Centrale din municipiul Vaslui, Str. Nicolae Iorga nr. 2, judetul Vaslui. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, municipiul Vaslui, Str.Stefan cel Mare nr.54, judetul Vaslui, telefon/fax 0235/311.582, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.05.2025.
„Săpămâna Globală a Banilor 2017” la Iași - GALERIE FOTO
01/04/2017 05:40

 Printre activitătile organizate la Iasi cu acest prilej amintim: dezbaterea „Protectia consumatorilor prin educatie financiară”, salonul ofertelor „Market place pentru profesionisti&rd ...

De pe lângă noi - GALERIE FOTO
30/06/2016 15:11

Momente suprinse in si pe langă Iasi la diverse evenimente si nu numai.

Scaune noi pe stadionul din Copou - GALERIE FOTO/VIDEO
29/06/2016 16:13

 Agitaţia care a cuprins miercuri Copoul la inspecţia finlandezului Tero Auvinen, trimis de UEFA să constate ce condiţii oferă Stadionul „Emil Alexandrescu” pentru a găzdui pe 14 iulie me ...

Alunecarile de teren de la Comănești - VIDEO
28/06/2016 15:42

 O echipa de la GreenPeace Romania a fost si a filmat alunecările de teren din Asău - Comănesti, jud. Bacău. Filmul realizat de ei cu o dronă arată exact ce s-a intamplat acolo. Mai multe infor ...

Cine sunt cei care vor conduce județul Iași - GALERIE FOTO
28/06/2016 15:11

 Social-democraţii vor conduce judeţul in următorii patru ani. Potrivit voinţei noilor consilieri judeţeni, şeful instituţiei va fi Maricel Popa, acesta urmand să facă echipă cu Victorel Lupu şi ...

Cine sunt cei care conduc Iașul - GALERIE FOTO
27/06/2016 13:30

Membrii alesi ai consiliului local au depus vineri jurămantul de investire in functie.

Târgul de oale Cucuteni 5000 - GALERIE FOTO
24/06/2016 17:04

 Începand de astăzi si pană duminică este deschis targul de oale Cucuteni 5000, in parcul Copou.

Un peisaj de vis, un drum de calvar - GALERIE FOTO
23/06/2016 13:13

Peisajul dintre Voinesti si Tibana este unul mirific, in schimb drumul e unul de calvar. În pădurea de la Domnita debia poti să treci cu masina fără să nu nimeresti intr-un crater.   Vezi gale ...

ATENȚIE șoferi la șanturi - GALERIE FOTO
17/06/2016 15:48

 De mai bine de o săptămană pe str. D. M Cantacuzino este un sant acoperit partial cu pietris. Conducătorii auto se plang de felul cum se circulă mai ales ca acolo strada este si ingustă datorită ma ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei