„Importăm caşcaval din amidon şi grăsime de balenă şi îi asuprim pe producătorii locali care folosesc doar lapte”

default

Dimensiune font:

| 23-02-2017 16:07

Interviu în exclusivitate cu Daniel Rudişteanu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor „Caşcavalul de Săveni”, despre chinurile autorizării unui preparat tradiţional autentic

Producătorii locali spun că am ajuns lada de gunoi a Europei în ceea ce priveşte produsele alimentare. În timp ce importăm caşcaval făcut din grăsime de balenă şi ulei de palmier, producătorii locali care folosesc doar lapte sunt purtaţi pe drumuri, amânaţi, obligaţi să cheltuiască sume mari pentru a li se spune NU la final.

Mafia gulerelor albe” dictează ce produs intră pe raftul unui hipermarket, preţul, iar profitul ajunge la intermediar şi la multinaţională, producătorul fiind cel asuprit în acest „lanţ trofic”. Am discutat despre toate aceste probleme cu Daniel Rudişteanu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor „Caşcavalul de Săveni”.

- Ce s-a mai întâmplat cu proiectul de recunoaştere la nivel european a celebrului Caşcaval de Săveni?

- Noi am încercat de două ori până acum. În primul proiect am vrut să obţinem Denumire de Origine Protejată, DOP, dar am fost refuzaţi de Ministerul Agriculturii fără a ni se spune un motiv. Imaginaţi-vă că am participat cu proiectul de denumire de origine protejată la Master Food în Italia, la Piacenza, în 2015 şi din 24 de proiecte din toată lumea noi am luat cel mai mare punctaj. Cei mai mari specialişti din domeniu de la nivelul Comisiei Europene au fost încântaţi de proiectul nostru, la Ministerul Agriculturii proiectul a fost incomplet. Acum încercăm să obţinem protecţie europeană la produs pe altă variantă, respectiv Indicaţie Geografică Protejată (IGP). Joi, 23 februarie (astăzi – n.r.) mergem la Direcţia de Industrie Alimentară din cadrul ministerului şi încercăm să obţinem ce ne-am propus, să fim postaţi pe site-ul ministerului şi să intrăm în perioada de opoziţie. Urmează demersurile la Bruxelles. La primul dosar am lucrat eu ca maistru de stagiu, un masterand de la Şcoala Superioară de Agricultură din Angers, Franţa, şi un coordonator de specialitate de la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj. Am lucrat toţi 7 luni ca un proiect de master. În Italia am fost foarte bine primiţi, felicitaţi, în schimb în România suntem mai catolici decât Papa. Asta este România, noi trebuie să avem o viaţă complicată când este aşa uşor să trăim bine. Asta este!

Dacă Ministerul Agriculturii vă acceptă, ce urmează?

Noi din asociaţie, împreună cu Certim, organul de certificare, am fost controlaţi pentru certificarea produsului. Acum încercăm să-i convingem pe cei de la minister să ne dea avizul. Îl postează pe site pentru ca oricine vrea să facă opoziţie timp de 30 de zile, dar opoziţia trebuie să fie justificată, apoi totul va fi trimis la Bruxelles şi va sta şi acolo şase luni. Ceea ce vrem să facem noi este pentru judeţul Botoşani, pentru că asociaţia noastră este deschisă, şi oricine din judeţ poate intra în asociaţia noastră şi poate produce respectând caietul de sarcini şi statutul asociaţiei. Ca şi Salamul de Sibiu, care are IGP, asociaţia este la Bacău, dar el se fabrică şi la Salonta şi la Sibiu.

Caşcavalul de Săveni este singurul produs de la noi din judeţ care are tradiţie la nivel european. Fabrica de caşcaval din Săveni a făcut export în Siria, Libia, Canada, în SUA, în fosta Uniune Sovietică. Noi asta vrem, să ducem tradiţia mai departe, noi respectăm reţeta cu care s-a lucrat de la început.

Care ar fi diferenţa între caşcavalul produs de membrii asociaţiei dumneavoastră şi cel produs în fabricile mari?

Sistemul nostru de prelucrare este tradiţional, iar materia primă este lapte crud. Asta este diferenţa dintre noi şi industrie, fabricile mari, comunitare. Acestea sunt obligate să pasteurizeze laptele, adică este vorba despre o fierbere. Când pasteurizezi laptele câştigi garanţie mai mare, dar prin pasteurizare distrugi flora laptelui. Sunt nişte bacterii în lapte care dau gustul şi culoarea produsului. O comparaţie clasică între un caşcaval produs în sistem tradiţional şi unul industrial este la fel ca diferenţa între un borş de găină de ţară şi un borş de pui congelat.

Cum v-au susţinut politicienii, parlamentarii judeţului, mai ales că am avut şi în legislatura trecută un parlamentar botoşănean într-o Comisie parlamentară de agricultură, dar avem şi în actuala legislatură unul?

Acum avem un pic de susţinere. De-a lungul timpului am apelat la foarte mulţi oameni cu relaţii din judeţul Botoşani să ne sprijine pentru că la nivelul Bucureştiului eram trataţi foarte urât. Sprijinul pe care l-am avut nu am crezut că o să îl am şi mă refer la doamna Federovici de la PSD (senatorul Doina Federovici, preşedintele PSD – n.r.). Eu nu sunt membru de partid şi nu am crezut că mă va sprijini. Soţia mea s-a plâns ei de problemele pe care le avem. A fost primul politician din judeţul Botoşani care s-a dus la Ministerul Agriculturii, la secretarul de stat Morărescu, care era şeful Direcţiei de Industrie Alimentară, şi a cerut să nu îşi bată nimeni joc de producătorii din Botoşani. Mi l-a dat la telefon şi o oră am discutat pe marginea caietului de sarcini şi omul s-a convins că noi avem dreptate. Acum cel mai mare sprijin îl avem în domnul senator Trufin (Lucian Trufin, senator PSD, fost primar de Vlăsineşti – n.r.). El este în stare să se bată pentru noi.

Ce a făcut mai exact?

Am fost în Comisia de agricultură din Senat, am fost invitat ca preşedinte al asociaţiei, când s-a dezbătut Legea 321 cu produsele alimentare. Am fost dezamăgit de cum se discută la nivel central de problemele noastre. În schimb, el era în stare să se bată cu toţi de acolo pentru a sprijini producătorii locali. El e de la ţară şi ştie problemele şi durerile noastre. De asta avem acum un pic de curaj şi sperăm ca de această dată toţi parlamentarii judeţului Botoşani să ne sprijine. Eu m-am plâns şi domnului Şoptică (Costel Şoptică, senator PNL – n.r.) în legislatura trecută, când era secretar în Comisia pentru agricultură, dar nu a vrut să ne ajute cu nimic. Am fost tare dezamăgit. Acum parcă am prins un pic de curaj.

Câţi producători are asociaţia?

Suntem şase producători în asociaţie şi mulţi sunt dezamăgiţi pentru că au trecut atâţia ani şi noi am cheltuit nişte bani pe deplasări, contractele pentru certificare, contractul cu Certim. Mulţi sunt dezamăgiţi că noi tot cheltui, tot cheltuim, tot cheltuim şi nu se concretizează nimic. Eu nu vreau să renunţ, vreau să merg înainte. Am speranţa că acum avem câţiva oameni care sunt dispuşi să se bată pentru noi, să ne sprijine. Fără sprijinul lor nici nu se uită la noi cei de la Bucureşti. Joi sper să îi conving pe cei din minister că ar fi frumos să ne pună pe site şi să mergem mai departe şi să hotărască cei de la Comisia Europeană dacă este în regulă sau nu proiectul nostru.

Vi s-au cerut şpăgi la Bucureşti pentru a vi se accepta documentele?

Nu mi s-a cerut bani, nu mi s-a cerut şpagă. La nivelul Ministerului Agriculturii nu sunt specialişti pe protecţie europeană a produselor alimentare. Eu le-am recomandat să apeleze la mediul academic, sunt profesori universitari la Iaşi, la Cluj, foarte bine pregătiţi, doxa de carte. Să facă o comisie de atestare a produselor alimentare şi să apeleze la universităţi. Avem trei produse recunoscute european, celelalte ţări au sute de produse. Noi avem Magiunul de Topoloveni şi Salamul de Sibiu cu IGP şi Telemeau de Ibăneşti cu DOP. A trecut de perioada de opoziţie Scrumbia de Dunăre, iar în studiu sunt Cârnaţii de Pleşcoi şi Caşcavalul de Săveni. Nouă bani nu ne-a cerut nimeni, dar birocraţia e uriaşă şi nu te sprijină nimeni.

Mai exact?

Spre exemplu, mi-au cerut să demonstrez că produsul nostru, Caşcavalul de Săveni, a fost cunoscut, a fost vândut în lume. Am căutat un an de zile să intru în posesia actelor, documentelor prin care să se ateste că marfa a plecat la export. Toată lumea ştia asta, dar mie îmi trebuia un document. Am aflat că exportul se făcea printr-o firmă din Bucureşti, m-am dus acolo, i-am rugat pe cei de la Certim să caute şi ei. Nu am găsit nimic. Nu mai există nicio arhivă, nimic. Am avut noroc că am găsit în monografia oraşului Săveni şi încă o lucrare de la Botoşani în care se spune clar cam unde se exporta caşcavalul de Săveni. Dar un document din arhivă, o factură, nimic nu am găsit. Cei de la minister, ei trebuiau să mă sprijine şi să vină cu acte din arhivă. O chestie birocratică, toată lumea ştie de realitate, dar nu avem un act.

Care ar fi principalul avantaj al obţinerii recunoaşterii europene a Caşcavalului de Săveni, atât pentru producători, cât şi pentru consumatori?

Care ar fi câştigul nostru? Vom putea vinde un pic mai bine produsele noastre şi la rândul nostru putem plăti mai bine materia primă la amărâţii care cresc vaci de lapte de la noi. Românul îşi dă şi el seama ce înseamnă un produs de calitate. În piaţă este dezastru. Nici nu mi-am imaginat că o să ajungem ladă de gunoi. Am lucrat cinci ani în străinătate şi ştiu ce vorbesc. Produsele care vin la noi sunt dezastru. La lactate consumăm amidon, grăsime de balenă, grăsimi vegetale, ulei de palmier, tot ce vreţi numai lapte nu.

De ce produsele dumneavoastră nu sunt găsite în marile lanţuri de supermarketuri şi hipermarketuri?

Noi, producătorii cei mici, nu avem acces în supermarketuri. Nu am reuşit de 20 de ani să intru pe nicio reţea. Totul se face doar prin intermediari. Pe mine nimeni nu mă acceptă, eu trebuie să intru prin intermediar, care este omul lor, şi eu trebuie să-i dau marfa lui de pomană şi el să câştige, nu eu producătorul. E dureros ce se întâmplă. Noi nu avem loc, nu încăpem de ei şi toată lumea ştie ce se întâmplă dar nimeni nu a intervenit să ne sprijine până la această Lege 321, care este atât de atacată. Noi avem o producţie mică pentru că suntem producători tradiţionali de caşcaval şi producem 150 de kilograme produs finit pe zi media anuală, adică vara mai mult şi iarna mai puţin. Noi ne desfacem marfa pentru că suntem vechi pe piaţă, de 20 de ani, dar acces în reţelele mari nu avem.

A consemnat Alina CALINIUC

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
„Participarea marilor scriitori la FILIT este meritul personal şi rodul credibilităţii internaţionale a organizatorilor”
07/10/2019 11:02

  „Participarea marilor scriitori la FILIT este meritul personal şi rodul credibilităţii internaţionale a organizatorilor” * dialog cu scriitorul Dan Doboş, directorul Bibliotecii Judeţ ...

„Avem un sistem educaţional secularizat, sincretic, pe alocuri aberant”
05/05/2018 16:15

- Doamna profesor, tocmai aţi participat la Conferinţa Internaţională de Educaţie a Adulţilor. Ce spun specialiştii in domeniu despre starea actuală a actului educaţional şi nu mă refer doar la zona ...

 Mihai Chirica: „Nu poţi doar să ceri. Trebuie să şi oferi”
26/03/2018 05:45

  - Domnule Chirica, social-democraţii participă - şi este uimitor acest lucru, la unul dintre cele mai triste paradoxuri ale timpului nostru. În timp ce trăim in poate cea mai mare criză a ...

 ”Pe vremea comuniştilor aveam personal medical, dar nu aveam aparatură. Astăzi, e invers!”
03/02/2018 04:30

-- Domnule doctor, se implinesc patru decenii de cand Spitalul de recuperare a apărut in viata iesenilor. Sunteti singurul medic rămas in activitate din acele vremuri... Cum a apărut această idee? - Totul ...

Prof. dr. Florin Mitu: „A gândi pozitiv este un element cheie pentru un medic”
12/10/2017 04:45

Despre recuperare cardiovasculară, factorii de risc in bolile cardiovasculare şi ce trebuie să facem ca să ne protejăm inima de evenimente nefericite, dar şi despre alte lucruri interesante, dr. Florin M ...

Marius Oprea: „Niciodată nu este prea tîrziu pentru adevăr şi nici pentru dreptate”
02/10/2017 05:00

- Aţi infiinţat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, institut de cercetare aflat sub egida Guvernului. Plecind de la această postură, cum se văd astăzi urmările comunismului şi cum ar treb ...

Prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel: „Un discurs care nu îl respectă pe interlocutor este un discurs pierdut”
19/08/2017 06:00

 Cald, deschis şi mai ales din cale afară de receptiv la tot ceea ce il inconjoară, lingvistul Stelian Dumistrăcel a mărturisit care este cea mai mare implinire pe care i-a oferit-o viaţa la catedră ...

„Orice ar fi, fizica nu se uită”
27/07/2017 05:36

  - De unde pasiunea pentru fizică? - Am trecut prin sistemul de invăţămant ca orice copil obişnuit. La un moment dat, am sesizat că sunt capabil să mă descurc la matematică mult mai bine decat ...

„În viaţă am avut o şansă extraordinară: să fac ceea ce îmi place”
13/07/2017 12:20

În interviul acordat cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei”, dr. Lăcrămioara Stratulat, care ocupă funcţia de director al Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi ...

Interviu cu Doru Baltag, medicul care alungă durerea cu ajutorul acelor
08/06/2017 05:25

-Domnule doctor, vă propun să pornim pe firul biografiei. Cum de aţi ajuns să practicaţi Medicina? -Traseul alegerii profesiei medicale este destul de liniar. Părintii mei au fost asistenti medicali in l ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei