„Mitul lui Dracula este o binecuvântare”

* dialog cu scriitorul Oliviu Crâznic, autorul romanului gotic ... Şi la sfârşit a rămas coşmarul 

Pe scriitorul Oliviu Crâznic l-am cunoscut întâi prin romanul său, ... Şi la sfârşit a rămas coşmarul, apoi drumurile ni s-au intersectat nu doar la târgurile din carte. Am descoperit un om intens, un creator pasionat de lumile croite din cerneală, un scriitor mereu dispus să-i promoveze pe alţii şi, astfel, fantasticul românesc al momentului. I-am adresat acum câteva întrebări despre destinul său literar şi despre piaţa de carte românească.

- Cum a fost debutul tău literar?
- Neaşteptat. Am scris romanul ...Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul de dragul unei prietene, care mi-a şi inspirat unul dintre personaje - Adrianna de Valois. La îndemnurile ei am decis să îl public, iar faptul că reacţiile specialiştilor în domeniu, care mi-au parcurs manuscrisul, precum Silvia Colfescu, Horia Nicola Ursu, Michael Haulică, au fost favorabile a reprezentat o încurajare binevenită. Reacţiile publicului cititor şi ale criticii, ulterior, au confirmat că reuşisem ceea ce îmi propusesem: să ofer literaturii române un roman gotic demn de interesul celor care crescuseră cu aceleaşi lecturi ca şi mine.
- De unde a venit pasiunea aceasta pentru gotic? Unii ar spune că genul nu mai e de actualitate…
- Pasiunea pentru gotic provine din pasiunea mea pentru mistere şi pentru medievalism. În ceea ce priveşte ideea „goticului vetust”, vehiculată în România, nu consider că se poate măcar discuta despre aşa ceva, atât timp cât experţi de renume mondial de la Cambridge University Press, de pildă, dedică în mod constant volume goticului contemporan (ca să dau un singur exemplu, The Cambridge Companion To The Modern Gothic este programat să apară în noiembrie 2014.
- Dacă ar fi să caracterizezi într-o frază „...Şi la sfârşit a rămas coşmarul”, care ar fi aceasta?
- Un studiu în Rău şi, totodată, un studiu în Bine, destinat să ne arate cine am fost, cine suntem şi cine am putea fi.
- Mitul lui Dracula, cel mai cunoscut vampir din lume, este pentru România o binecuvântare sau un blestem?
- Mitul lui Dracula este, fără îndoială, o binecuvântare, atât timp cât înţelegem cu adevărat ce înseamnă „cultură”. Tot fără îndoială, un blestem este mitul lui Vlad Ţepeş Eroul, personaj care îşi făcea un titlu de glorie din masacrarea senină a necombatanţilor, bătrânilor, femeilor şi copiilor - a se vedea, spre exemplu, scrisoarea din 11 februarie 1462 către Matei Corvin, stârnind oprobriul unei epoci obişnuite, altfel, cu brutalităţile şi cruzimea. Dar aceasta este, deja, o altă discuţie.
- Mai sunt interesaţi românii de lectură?
- Desigur. Avem o piaţă de carte foarte bogată, care nu s-ar explica altfel şi la care se adaugă şi piaţa neagră a cărţilor citite gratuit, prin descărcarea de pe internet a unor exemplare de tip „copie-pirat” – internet care, la rândul său, „musteşte” de bloguri, site-uri, reviste, forumuri dedicate cărţii. Nu prea sunt interesaţi românii de scriitorii români – ceea ce nu este de mirare, atât timp cât programa de învăţământ şi mijloacele de informare în masă promovează cu precădere literatura banalului, în detrimentul scrierilor profunde şi interesante.
- Ce crezi că atrage în primă fază cititorul la o carte, ce-l face să o ia de pe raft?
- Coperta, dacă redă o scenă cu personaj, desprinsă din carte. O copertă lipsită de individualitate, adică orice copertă care s-ar potrivi, la fel de bine, unui număr nedeterminat de cărţi – cum ar fi, de pildă, o copertă înfăţişând un obiect, ori un peisaj, oricât de bine realizată, va eşua în a atrage cititori.
- Există în România fani adevăraţi, poate chiar obsedaţi, aşa cum vedem peste Ocean?
- Da – majoritatea însă nu sunt fani ai scriitorilor români, probabil datorită convingerii că, dacă scriitorii sunt „de ai noştri”, nu au cum să merite tratamentul acordat „străinilor”. Încă o dată se dovedeşte faptul că apropierea ucide respectul... Există însă şi fani adevăraţi ai scriitorilor noştri – un exemplu devenit clasic în „fandom” este avidul cititor şi promotor Nicolae Voicu, unul dintre proprietarii blogului FanSF.
- Va ucide internetul literatura pe hârtie?
- Posibil – dacă editorii vor decide să renunţe la hârtie din cauza costurilor, cititorii nu vor mai avea de ales, sau vor fi nevoiţi să îşi confecţioneze singuri câte un exemplar din opera preferată – ceea ce, e drept, nu mai este foarte greu în ziua de astăzi, devenind tot mai uşor pe zi ce trece. Şi pe mine mă bate gândul să renunţ la cărţile „pe hârtie”, nu pentru că aş considera preferabile volumele în format electronic, ci din cauza calităţii tot mai proaste a hârtiei folosite de multe edituri, care transformă un roman favorit într-un obiect inutilizabil, cu pagini îngălbenite şi deteriorate în câţiva ani, oricâtă grijă ai acorda cărţii respective.
- Între roman, realizarea unei antologii şi o povestire, care e sarcina cea mai complexă şi care e cea mai plăcută?
- Romanul reprezintă sarcina cea mai complexă şi, totodată, cea mai plăcută. O antologie sau o povestire sunt frumoase cadouri pentru cititori – un roman este o întreagă lume creată şi oferită acestora.
- Ce genuri literare sunt favorizate azi, la noi ?
- De la instaurarea regimului comunist încoace, critica s-a dedicat literaturii banalului, respingând ferm periculoasa imaginaţie, ridiculizând-o şi etichetând-o drept „infantilism”, ca urmare evidentă a incapacităţii de a o înţelege. În ultima vreme s-au mai schimbat lucrurile, dar nu suficient. Printre cititori însă, extraordinarul a fost şi va rămâne întotdeauna pe primul loc, subspecii literare precum paranormal romance, epic fantasy şi dark fantasy, sub diferite forme şi înfăţişări, dominând, în prezent, piaţa de carte din România.
- Cum ai caracteriza relaţia scriitor-editor? Se poate trăi doar din scris în România?
- O relaţie scriitor-editor normală se bazează pe un contract, în virtutea căruia scriitorul urmează să scrie şi să predea o carte într-un anumit termen şi să participe la campania de promovare organizată ulterior de către editor. Editorul urmează să asigure scriitorului o redactare conformă cu dorinţele acestuia din urmă, drepturi de autor, procentul mediu fiind de 10% pentru carte „pe hârtie” şi de cel puţin 20% pentru carte în format electronic – o sumă oarecare acordându-se în avans, în cazul autorilor consacraţi, promovare nu doar până la lansare, ci atât timp cât există cartea pe piaţă, dar cu o rezonabilă scădere în intensitate pe măsura trecerii timpului, şi distribuţie adecvată. În legătură cu trăitul din scris în România, acesta se poate realiza în situaţia în care scriitorul are măcar cinci volume publicate, iar editorul îşi asumă şi îşi îndeplineşte obligaţiile de mai sus.
- Care este metoda de lucru a scriitorului Oliviu Crâznic? Ce te inspiră? Ai tipicuri, superstiţii?
- Nu cred că am o metodă de lucru – scriu, pur şi simplu, poveştile care mi se derulează în minte, în vise şi în inimă. Ulterior revin asupra textului, pentru a conferi acestuia forma optimă, prin intervenţii punctuale, în cele mai multe cazuri, de natură stilistică. Mă inspiră în special experienţele prin care trec, experienţele prin care îi văd pe alţii trecând. Tipicuri? Nelipsita comandă de pizza şi Coca Cola… Superstiţii? Niciuna – cred într-un Univers logic.
- Ai momente când îţi spui că nu vei mai aşterne alt rând pe hârtie? Dacă da, de ce sunt motivate?
- Nu chiar asemenea momente, dar mă întreb uneori dacă impactul scrierilor mele asupra vieţii mele şi asupra vieţii altora este cel scontat sau dacă, dimpotrivă, nu merită eforturile depuse. De obicei, astfel de întrebări apar ca urmare a unor dezamăgiri oferite de „lumea literară”, cu tot ceea ce implică aceasta, personal şi profesional.
- Ce citeşti? Care e scriitorul tău preferat? Pe cine invidiezi pentru opera pe care a lăsat-o în urmă?
- Citesc mult şi variat, de la filosofie, istorie, cronici şi cărţi dedicate enigmelor, până la toate tipurile de literatură a extraordinarului, evitând cu mare grijă literatura cotidianului, care nu are ce să îmi ofere şi deci nu are rost să pierd timpul cu ea. Dintre românii contemporani, îi citesc pe Ştefan Bolea, Roxana Brînceanu, Eugen Cadaru, Marian Coman, Sebastian A. Corn, Ştefana Cristina Czeller, Dan Doboş, Cătălina Fometici, Ona Frantz, Costi Gurgu, Florentin Haidamac, Michael Haulică, George Lazăr, Şerban Andrei Mazilu, Ana-Veronica Mircea, Ciprian Mitoceanu, Mircea Opriţă, Florin Pîtea, Liviu Radu, Laura Sorin, Liviu Surugiu, Marian Truţă, Dănuţ Ungureanu, Ioana Vişan, Karina M. Vlad... Scriitorii mei preferaţi/invidiaţi pentru opera pe care au lăsat-o în urmă? Mulţi, foarte mulţi, prea mulţi pentru a fi amintiţi... Ca principiu, cumpăr fără şovăire toate cărţile semnate Isaac Asimov, Ray Bradbury, John Brunner, John Buchan, Edgar Rice Burroughs, Arthur C. Clarke, Michael Crichton, James Fenimore Cooper, James Oliver Curwood, Arthur Conan Doyle, Alexandre Dumas, Joseph Sheridan Le Fanu, Paul Feval, Emile Gaboriau, Théophile Gautier, Nathaniel Hawthorne, Robert A. Heinlein, Frank Herbert, Robert Holdstock, Graham Joyce, Alistair MacLean, Maurice Leblanc, Jack London, H.P. Lovecraft, Karl May, Herman Melville, Leonida Neamţu, Edgar Allan Poe, Jean Ray, Walter Scott, Mary Shelley, Robert Louis Stevenson, Bram Stoker, Ponson du Terrail, Jules Verne, Vasile Voiculescu, H.G. Wells, Michel Zevaco...
- Ce alte pasiuni ai, în afară de scris şi citit?
- Tot ce ţine de cultura misterului şi de trecut, de viitor, de valori, de evoluţie şi de civilizaţie. Muzica şi filmele inspirate din acestea ori din literatură.
- Unde te vezi peste 20 de ani? Şi unde vezi România, tot peste două decenii?
- Peste 20 de ani aş vrea să mă văd ca trăind din scris. Şi aş vrea să văd o Românie dedicată dezvoltării tehnice, fizice, spirituale.

Oliviu Crâznic s-a născut în noiembrie 1978, la Lupeni. Azi locuieşte în Bucureşti, este consilier juridic, publicist şi scriitor. A debutat în 2010, cu romanul ... Şi la sfârşit a rămas coşmarul, publicând apoi povestiri în diverse antologii şi reviste. A coordonat antologia de proză Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului. I s-au decernat, între altele, premiile Galileo 2011, ProLiteratura 2011 şi cel de încurajare al Societăţii Europene de Science Fiction şi Fantasy 2012.

Foto: Mihaela Nazarie şi Tudor Popa