„Pedeapsa şi suferinţa mea trebuie să devină creatoare!”

Doctor Honoris Causa şi viitor academician, profesorul Ion Mânzat ne-a vorbit despre ce înseamna a fi creator în perioada comunistă. În anul 1979, Ion Mânzat a primit titlul de doctor în psihologie, pe care nu a putut să i-l ia nimeni, un an mai târziu era bursier Fulbright la Universităţile Berkeley şi Stanford din SUA şi nu au lipsit specializările la Universităţi şi Academii din Rusia (1973, 1977), Ungaria ( 1970), Iugoslavia (1978) şi Germania (1979). În 1982 şi-a început pedeapsa – mai întâi a fost gunoier, apoi bibliotecar-magazioner. În aceste condiţii, a găsit „secretul” armoniei, pe care l-a transformat într-o metateorie, în psihologia sinergetică ce este aplicată mai mult peste hotare decât în ţară. Acesta este rezumatul unei vieţi dedicate creaţiei, ştiinţei, psihologiei, spiritului şi armoniei...

 

 

- Sunteţi fondatorul psihologiei sinergetice, care a luat viaţă într-un mediu ostil, fiind vorba despre creaţie în perioada comunistă, ani în care deja eraţi pedepsit de regim. Care este povestea din spatele acestei idei creatoare?
- Problema e grea... pentru că psihologia sinergetică a fost, într-adevăr, întemeiată de mine, în condiţiile în care eram pedepsit de comunişti. Am fost condamnat la moarte civilă pentru că am îndrăznit să gândesc liber şi să mă şi exprim liber, după ce m-am întors din Statele Unite (1980 – n.r.). Nimic mai periculos decât asta pentru comunişti! Pedeapsa mea a durat opt ani, din 1982 până 1990, însă prin 1985 m-am înfuriat! Am zis atunci «Pedeapsa şi suferinţa mea trebuie să devină creatoare! Nu trebuie să mă lamentez, să mă plâng, să mă întristez, să mă gândesc la sinucidere» – la asta nici nu m-am gândit pentru că eu, de firea mea sunt optimist, voios şi foarte glumeţ, iar lumea crede că sunt superficial, fără a avea în vedere că voioşia este o calitate a inteligenţei. Un an am fost gunoier – am măturat pe străzile Bucureştiului, asta a fost pedeapsa. Apoi, încă şapte am fost bibliotecar la Institutul Politehnic fără contact cu publicul - deci un fel de magazioner. Acolo, prin '85, am găsit într-un raft, printre cărţi despre cuie, şuruburi, rezistenţa materialelor etc, etc, şi două în limba engleză – „Synergetics” şi lângă ea, „Chaos and Order”, ambele scrise de un german, mare profesor de fizică cuantică la Universitatea din Stuttgart, Hermann Hekan. Le-am luat pe amândouă pentru că aveam în cap cercetări legate de dezvoltarea gândirii ştiinţifice la elevi şi studenţi, iar problema mea cea mare era metoda de învăţare. Trebuia să găsesc o metodă de învăţare structurală, integrală, nu pe bucăţi, o învăţare care să dezvolte o gândire integratoare. Atunci, sinergetica îmi răspundea la această răscolitoare întrebare, deoarece comuniştii nu au reuşit să ucidă cercetătorul din mine, iar creatorul... nici atât!

- Dar, vorbim despre fizică, matematică, pe de o parte, şi psihologie, pe de alta!
- (râde) Da... Am înţeles ceva din cărţi până la jumătate, unde m-am încurcat pentru că eu nu sunt fizician şi nici matematician, iar profesorul Haken m-a băgat într-o terminologie de fizică cuantică – fascinantă, dacă eşti foarte stăruitor. M-am dus la catedrele de fizică şi de matematică ale Institutului Politehnic Bucureşti şi unde, spre mirarea mea, nu se făcea politică. Le-am spus «Nu daţi mâna cu mine, sunt pedepsit de Elena Ceauşescu pe viaţă. Dacă daţi mâna cu mine, riscaţi! Ce credeţi că au răspuns? Nu, domnule, ce sunteţi dumneavoastră?», la care răspund Sunt doctor în psihologie – îmi luaseră toate titlurile, dar pe cel de doctor nu au putut, e pe veci! Le-am explicat că am nevoie de un asistent care să mă mediteze un pic, că am un salariu de mizerie, dar pot să facem un schimb, dacă interesează pe cineva psihologia înaltă, psihologia spirituală, relaţiile umane. M-au ajutat! O minune de băiat, n-avea decât 25 de ani, m-a ajutat cu fizica, şi el mi-a găsit pe cineva şi la catedra de matematică. «Îi desluşeşti formulele alea nasoale ale lui Haken, că sunt învârtite rău!», îi spune celuilalt tânăr de la matematică. Cei doi asistenţi universitari au venit în depozitul meu de magazioner-bibliotecar; erau copiii mei, scumpii de ei, foarte deştepţi băieţi, nemaipomeniţi. În condiţiile acelea - când dictatura era atât de neomenoasă, n-am cuvinte s-o descriu pentru că România era un lagăr din care nu putea ieşi nici cioara, d-apoi omul! - nouă ne ardea să facem revoluţie în gândire. La un moment dat, ne-a prins directorul bibliotecii, un comunist, şi ne-a interzis să ne mai întâlnim. Cei doi băieţi mi-au spus «Domnul doctor, lăsaţi! Avem la noi, pe la subsol, nişte laboratoare dezafectate, în care locuiesc şobolanii. Vom lucra la lanternă. Schimbăm zilele şi orele – o dată la 08.00, data viitoare la 24.00. Nu întrerupem nimic!» Aşa am făcut vreo şapte luni – nu ne-a prins nimeni! Cică securitatea era competentă! Aiurea! I-am fentat, cum se zice într-un termen puţin vulgo! Am învăţat sinergetică şi m-am apucat să proiectez psihologia sinergetică. Numai că din cărţile lui Haken reieşea că până la ora aceea, prin '85, sinergetica se aplicase deja în chimie, în fizică, medicină, biologie, sport. Fotbal sinergic! Curiozitatea mea era cum să fac să aflu de la profesorul Haken – eu, care nu aveam voie să-i scriu nici soacrei mele, în Banat! - dacă cineva a făcut vreun proiect de psihologie sinergetică.

- În ciuda acestor condiţii, aţi primit răspunsurile profesorului Hekan?
- Da, mi-am amintit că la mine în bloc locuia un... securist - foarte inteligent! şi care, spre surprinderea mea, nu iubea familia dictatorială. Am mers la el şi l-am întrebat cum să fac să-i trimit profesorului Haken o foaie, nu mai mult, cu două întrebări. Prima era dacă cineva a fondat sau nu psihologia sinergetică, iar a doua - «Dintre toate sistemele din universul cunoscut de om, există vreunul mai dinamic şi mai complex (mai sinergic) decât spiritul?» Un an mai târziu, sora lui s-a întors de la Struttgart, cu răspunsul profesorului, care m-a felicitat că m-am gândit la asta şi că abia aşteaptă de la mine proiectul de psihologie sinergetică. La a doua întrebare a scris «Şi eu m-am gândit la asta – peste spirit, sinergie mai mare nu poate exista. Cred că ai dreptate, domnule profesor!» Ha! Eu, în scrisoarea mea, am scris dr. Ion Mânzat, că atât mai era din mine... În încheiere, mi-a zis că uşa lui e larg deschisă pentru mine... însă nu ştia ce înseamnă comunism!

- Am tot vorbit până acum despre psihologia sinergetică. Este momentul să ne explicaţi ce înseamnă!
- Sinergetica nu este o ştiinţă, ci o orientare generală a gândirii ştiinţifice – se numeşte metateorie care se ocupă de sistemele dinamice şi complexe. Ca să le explic studenţilor, masteranzilor sau altor oameni, vin cu o expresie metaforică – «Sinergetica se ocupă de mişcarea interioară a componentelor, a părţilor – a le pune la lucru împreună şi deodată şi unele prin altele». Subliniem prin, împreună şi deodată – aici e toată poanta! Deci, componentele trebuie să se mişte, să comunice, să coopereze între ele împreună şi deodată şi unele prin altele, nu unele după altele.

- Dacă am înţeles bine, acesta este secretul unei vieţi armonioase?
- Da, la asta te duce – la armonie! Efectele sinergiei sunt pace, echilibru şi armonie. Psihologia sinergetică s-a născut dramatic, în suferinţă, dar, până la ora actuală, nu există un alt proiect mai bine pus la punct - în sensul că acesta are 12 principii, şase operaţii şi o multitudine de aplicaţii! În primul rând, eu am aplicat-o în învăţare, adunând împreună şi deodată şi unele prin altele conceptele şi teoriile, se integrează într-un întreg dinamic şi complex, sinergetic, funcţional, în care nimic nu îngheaţă. Aici, ordinea nu este de tip cristal – perfectă -, ci de tip flacără, adică o ordine niciodată încheiată. Şi în domeniul spionajului militar am aplicat psihologia sinergetică. Pot spune doar că un fost student de-al meu şi-a făcut teza de doctorat cu titlul Războiul psihologic prin sinergizare şi desinergizare. Să ţinem minte că un total sinergetic este mai mult decât suma părţilor. De unde vine surplusul? Din sinergizare...

- În ţară, psihologia sinergetică nu a fost la fel de bine primită ca peste hotare, unde sunteţi mai bine cunoscut. Cum se explică?
- Aşa este în general, nu doar în comunism... În România, dacă eşti creator sau inventator, deranjezi. Spre deosebire de SUA, unde, dacă te prinde că ai genialitate şi valoare, nu te mai lasă! Te ţine, te stoarce, dar te plăteşte bine... Astfel, America este în fruntea lumii, pentru că ea cumpără valorile şi creierele mari ale omenirii, în timp ce noi le împingem afară! Gândiţi-vă că toţi au realizat doar afară – Brâncuşi, Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Traian Vuia, Henri Coandă. Înăuntru, unul singur nu a vrut să plece, care e iubitul meu, Mihai Eminescu. A fost la Viena, în Germania, dar nu a avut niciodată în gând să-şi părăsească ţara.

- Din fericire, şi dumneavoastră aţi ales să rămâneţi în ţară...
- Da! Şi nu regret! Aşa cum e, eu mă simt mult mai bine decât în comunism. Revoluţia a fost ca o mană cerească pentru mine... Eu scriu tot felul de nescrise! Marele nostru poet Nichita Stănescu spunea că el scrie „necuvintele”, iar eu scriu „nescrisele”! După, am publicat 30 de cărţi, dintre care 25 sunt de ştiinţă, de psihologie, iar cinci sunt romane. Mai am unul acum, care este mai semnificativ, să zicem, -„Hohotele lui Zalmoxis”, dar e doar în pix la ora actuală.

- Aşteptăm momentul în care va ajunge în librării!
- Problema acum este cine mi-l ia... fiindcă nu am banii necesari. Îl voi da la printat după ce îl citeşte şi consoarta mea, care e tot psiholog şi foarte deşteaptă şi care, de obicei, e filtrul meu emoţional, pentru că eu zburd câteodată sau trec prin plopii fără soţ. Cuplul nostru e minunat şi iubirea noastră e frumoasă.

- Revenind la psihologia sinergetică... Cum o poate aplica în viaţa de zi cu zi o persoană care nu are foarte multe cunoştinţe de psihologie. Cum poate ajunge la armonia şi echilibrul pe care le vedem la dumneavoastră?
- Întâi trebuie să o înţeleagă, să o studieze, să caute cartea mea. Se ia cartea, se citeşte de două ori, nu o dată, pentru că nu e uşoară! Dacă o înţelege, o poate aplica în viaţa lui şi în orice. Să aibă în vedere că omul este un întreg! De exemplu, te duci la doctor şi îţi tratează inima, dar îţi distruge ficatul, ori îţi tratează ficatul şi îţi distruge plămânul sau altceva. Atunci, medicina sinergetică tratează întregul. Un exemplu concret – în comunism, când încă nu ştiam ce e sinergetica, aveam nişte crize, ca de dischinezie biliară. Aşa că am mers la o policlinică cu plată. Ştiţi ce-mi zice medicul? «Domnule, dumneata n-ai dischinezie biliară. Ai o mare supărare şi ţi s-a dereglat tot sistemul nervos vegetativ! Ce te supără?» Atunci, i-am arătat cu degetul tabloul de pe perete – era cu Ceauşescu... M-a pedepsit ăsta! Mi-a spus că o să-mi treacă atunci când ăsta nu va mai fi! Şi aşa a fost, după revoluţie, parcă mi-a luat cu mâna durerile. Mulţumirea sufletească a fost răspunsul!

- Totul pleacă de la suflet...
- Da, aşa e! Să ştiţi că, de fapt, cauza cancerului e psihologică. Cancerul vine din necazuri mari, din depresii adânci, lungi, din supărări. Un om fericit, care iubeşte – cum e cazul meu – nu poate face niciodată cancer! Întotdeauna se vindecă – eu ştiu cazuri de oameni care s-au vindecat prin rugăciune, meditaţie şi prin iubire. Apropo de asta, eu predau masteranzilor un curs „Spiritualitate în sănătate şi boală”, e tare de tot! Şi la Iaşi am avut cursul acesta... zece ani am fost profesor asociat la Universitatea „P. Andrei” din Iaşi, din 2002 până în 2012, dar au fost nevoiţi să încheie colaborarea. Dar, în fiecare an, în luna aprilie, sunt invitat la întâlnirile grupului de creaţie Kreatikon de la Iaşi!

A consemnat Andreea IGNEA

- Spuneţi-ne câteva cuvinte pentru anul care abia a început!
- Vă doresc pace, iubire, lumină, fericire. Vă rog, aşa ca un profesor mai experimentat, să credeţi în Dumnezeu... altfel, fără credinţă nu avem niciun sens şi niciun rost sau, cum se zice... happy end...