„Postul este un mijloc prin care ne străduim să ne schimbăm”

* interviu cu părintele arhimandrit Mihail Daniliuc, stareţul de la Schitul Vovidenia

„La Vovidenia în Neamţ urci treaptă cu treaptă mai către cer şi linişte”, spunea Mihail Sadoveanu, care în ultimii ani ai vieţii a petrecut multă vreme pe lângă schitul pe care l-a numit cândva „Altarul din poiana liniştii”. Şi astăzi mulţi credincioşi trec pragul schitului pentru a regăsi această linişte, alături de sfaturi, gânduri bune şi binecuvântare. Am vorbit despre esenţa postului şi a sărbătorii Naşterii Domnului, dar şi despre modul cum este aşteptat Crăciunul la mănăstire cu părintele arhimandrit Mihail Daniliuc, stareţul de la Schitul Vovidenia.

- De ce trebuie să postim înaintea marilor sărbători creştine?
- Atunci când avem un eveniment important în viaţa noastră ne pregătim în chip deosebit. La fel atunci când ne întâlnim cu cineva drag. Este firesc ca în prag de sărbători, când ne întâlnim cu pruncul dumnezeiesc, să ne pregătim ca să-l putem primi, căci el vine tainic nu doar în Bethlehem, ci şi în peştera sufletelor noastre. De aceea avem nevoie de o perioadă pregătitoare în care să ne primenim fiinţa, să ne încălzim sufletul ca sfântul prunc să găsească sălaş în taina fiinţei noastre. Acest post reprezintă tocmai această perioadă de pregătire pe care o respectă fiecare creştin acasă, iar monahii la mănăstire. Postul nu este un scop în sine, postul este un mijloc prin care noi ne străduim să ne schimbăm felul de a fi, de a gândi, să ne luminăm cu învăţătura sfântă, să ne rugăm mai stăruitor şi să facem mai multe fapte bune.

- Cum găsim starea necesară postului în agitaţia şi graba zilelor noastre ?
- În tumultul vieţii de astăzi, omul uită esenţialul postului şi posteşte un pic denaturat. În post trebuie să ne găsim timp de a ne ruga mai mult, de a citi din cărţile sfinte, de a merge la biserică mai des şi de a face fapte bune. Şi asta nu înseamnă doar a dărui ceva material, o faptă bună poate însemna a fi lângă cineva singur, a fi alături unui om aflat într-o situaţie limită a vieţii, de a fi solidar cu cel aflat în suferinţă, de a da un sfat tinerilor atât de mulţi care rătăcesc astăzi pe fel de fel de cărări umbroase ale vieţii în căutare de sens. Şi abia atunci vine această stare de linişte interioară şi prin rugăciune. Pacea ne-o dă Dumnezeu şi cu cât ne apropiem mai mult de El, cu atât vom gusta mai mult din pacea Lui.

„Uităm să aprindem bradul din sufletul nostru prin toleranţă, prin rugăciune, prin mai multă iubire”

- Este diferit postul la mănăstire faţă de cel din familie ?
- Noi încercăm la mănăstire să respectăm rânduielile bisericeşti aşa cum au fost lăsate de Sfinţii Părinţi. Nu încercăm să adaptăm rânduielile bisericeşti zilelor noastre, ci să aducem într-o lume zbuciumată o oază de normalitate şi corectitudinea modului de a posti. La mănăstire postul decurge firesc ca şi într-o familie. Sunt zile într-adevăr în care nu se mănâncă untdelemn, dar faptul că nu toţi creştinii respectă acest lucru nu îl vedem ca pe un păcat. Noi înţelegem că în agitaţia în care trăiesc nu au timp mereu să îşi gătească mâncare de post. Trebuie să recunoaştem că bucatele de post se prepară mai greu şi e nevoie de mai mult timp ca să poţi obţine nişte bucate gustoase, să nu fie doar o fiertură. La mănăstire încercăm să îl determinăm timpul să curgă altfel. Toarcem şi noi din caierul vremii la fel ca oamenii din lume, însă încercăm să cadenţăm curgerea timpului cu rugăciune. Avem zilnic program de rugăciune dimineaţa, după-amiaza, seara, la unele mănăstiri noaptea, iar călugării rânduiţi la trapeză pregătesc masa.
- Vin mai des creştinii la mănăstire în post?
- Mărturisesc că îi privesc cu admiraţie pentru jertfa de a veni de la Piatra Neamţ, de la Iaşi, de la Galaţi chiar, nu mai spun de cei de la Târgu Neamţ care sunt aici aproape. Aici, lângă Vovidenia, a trăit o vreme cel mai mare romancier român, Mihail Sadoveanu, care a surprins într-o frază această lucrare minunată de la Vovidenia. „La Vovidenia în Neamţ urci treaptă cu treaptă mai către cer şi linişte”. Şi Sadoveanu a numit acest loc Altarul din poiana liniştii. Bănuiesc că oamenii trăind într-o urbe aglomerată, agitată au nevoie de această linişte, care fiind de Duhul Sfânt sfinţită ea dăinuie şi oamenii o duc acasă în fiinţa lor.
- Pregătirea pentru sărbători creează o atmosferă specială la schit?
- Ar trebui să fie şi nu doar aici, ci în fiecare casă de creştin. Am spus de multe ori că nu trebuie să fim preocupaţi exclusiv în a ne împodobi casa, masa şi curtea pentru Crăciun. Aprindem foarte multe luminiţe, dar uităm să aprindem bradul din sufletul nostru prin toleranţă, prin rugăciune, prin mai multă iubire. Vom simţi cu adevărat lumina şi bucuria Crăciunului când ne vom strădui să aducem o rază de lumină în casa celui însingurat, celui lipsit, celui bolnav.
- În afară de post, cum altfel mai trebuie aşteptate sărbătorile ?
- La finalul fiecărui post orice creştin trebuie să se spovedească şi să se împărtăşească. Un Sfânt Părinte spunea că fiecare post este o înaintare către cer, dar şi o coborâre a cerului în noi. De ce trebuie să ne spovedim? Pentru că este singura modalitate de a şterge tot ce înseamnă Rău în viaţa noastră.

„Moş Crăciun ne învaţă să trăim viaţa ca dar de la Dumnezeu”

- În fiecare an la Vovidenia, dar şi în majoritatea bisericilor şi mănăstirilor se împodobeşte un brad, deşi obiceiul are origini păgâne.
- Bunica mea lua întotdeauna o crenguţă din brad pe care o împodobea şi o punea la icoană, spunând că este pentru sfântul pruncuţ. Acest gest m-a făcut să înţeleg bucuria bradului împodobit, căruia noi putem să îi dăm valenţe creştine. Bradul mereu verde ne aminteşte de frumuseţile veşnic vii ale sufletului care îl caută pe Dumnezeu. Bradul ne poate aminti şi de pomul vieţii. Este mereu orientat către cer căutând lumina şi noi ar trebui să învăţăm de la brad să privim mai des către cer. Luminile din brad pot închipui lumini ale sufletelor noastre care la Crăciun sunt curate, sunt în armonie cu Dumnezeu. Dulciurile din pom pot să ne amintească de darurile oferite de magi pruncului Iisus. De altfel noi în biserici aşezăm icoana Naşterii în brad.
- Primiţi colindători la schit?
- Nu putem să ne închipuim Crăciunul fără colinde. Noi, românii, avem foarte multe colinde şi fiecare zonă a ţării are specificul ei. Ce este interesant e faptul că toate textele acestor colinde sunt deosebit de teologice. Atât de profunde încât ai crede că au fost scrise de mari poeţi, de mari teologi, atât de atenţi încât colindele să nu conţină nicio eroare de doctrină. Omul simplu din trecut a venit la Biserică, a ascultat vestea Naşterii Domnului, iar acasă, la lumina suavă a candelei, a lumânării a compus aceste colinde pe care le-a cântat ca o reverberaţie, ca un ecou al slujbelor de la Biserică. Deci practic colindele nu fac decât să continue ceea ce spun slujbele de la Biserică şi cântările bisericeşti, iar atunci când colindăm ne asemănăm cu sfinţii îngeri de la Bethlehem. Cetele de colindători sunt asemeni cetelor de îngeri.
- Cum vedeţi obiceiul darurilor de Moş Crăciun ?
- Pe Moş Crăciun îl putem asemăna cu iubirea lui Dumnezeu cea milostivă. În Sfânta Scriptură undeva Bunul Dumnezeu este numit moşul cel bătrân de zile. Moşul Crăciun este cu barbă albă, vine de undeva din Nord, dintr-un ţinut îndepărtat, tainic, misterios şi aduce daruri. De ce aduce daruri? Pentru că ne învaţă să trăim viaţa ca dar de la Dumnezeu. Darul cel mai de preţ pe care îl primim la Crăciun este pruncul dumnezeiesc pe care Tatăl ni l-a oferit nouă ca să ne mântuim şi să redobândim Raiul cel pierdut. Şi noi trebuie astăzi să încercăm să dăm o semnificaţie spirituală, creştinească acestor gesturi pentru a trăi mai intens această bucurie a sărbătorilor.
Alina FERENŢ

- Cum ar trebui să postim pentru ca postul să nu fie doar un regim alimentar?
- Într-adevăr astăzi se pune foarte mult accent pe postul acesta alimentar care fără susţinerea celui spiritual nu este altceva decât o simplă dietă. Aş putea spune chiar că a devenit o modă să posteşti. Postul adevărat este acela în care urmărim să ne schimbăm felul de a fi. Dacă după 40 de zile de post mă uit în fiinţa mea şi observ aceeaşi răutate şi autosuficienţă, aceeaşi intoleranţă şi dorinţă de răzbunare, acela nu a fost un post adevărat, ci o dietă care nu aduce bucuria întâlnirii cu Dumnezeu. Cum spune Sfântul Apostol Iacob, «credinţa fără fapte moartă este».

„Să ne străduim şi noi ca sărbătoarea mare a Naşterii Domnului să dăinuie în viaţa noastră şi să ne binecuvânteze curgerea anului în care vom păşi în curând, iar sfântul prunc să ne fie izvor de pace, iertare şi de iubire pentru toţi” – arhimandritul Mihail Daniliuc, stareţul Schitului Vovidenia