Interviu cu arhitecta Ioana Corduneanu, iniţiatorul proiectului „Semne cusute”, prin care îşi propune să relanseze cusăturile tradiţionale româneşti

 

A scos ia din lada de zestre a românilor, a învăţat să o croiască şi să o coase singură, apoi a adus alături alte femei care iubesc tradiţiile. A creat o comunitate pasionată de frumos, a extins proiectul nu doar în România, ci şi peste hotare, iar iile lucrate manual au ajuns deja în două expoziţii, a treia fiind în pregătire. Am discutat cu Ioana Corduneanu despre pasiunea ei pentru cusăturile vechi şi despre planurile pe care le are cu ia românească.

Când şi cum a început proiectul „Semne cusute”? Ce v-a determinat să-l aşterneţi la drum?

În iulie 2012 am început să postez pe blog, pe care l-am numit „Semne Cusute”, modele de ii şi alte izvoade, poveşti despre semne, scheme de croială şi tot ce-am crezut că este important să nu se piardă. În zilele noastre, ceva ce nu apare în Google practic nu există. Dacă telefonul este unealta zilelor noastre, de ce să nu o folosim pentru a salva, explicând tinerilor, moştenirea noastră? Determinarea a crescut pe parcurs. Iniţial am aşteptat ca unele instituţii sau ministere să întreprindă ceva. Apoi am ezitat, fireşte, ştiind că este o mare răspundere, iar eu am încă multe de învăţat. Însă m-am decis atunci când mi-am dat seama că nimeni nu se va înhăma de bunăvoie într-o misiune aşa de grea. Şi mi-am dat seama că dacă îmi doresc să se întâmple, trebuie să o fac chiar eu. Drumul este lung, dar eu am o viziune, văd limpede unde vreau să ajung. Şi nu mai sunt singură că în 2012, acum mă însoţesc atâtea persoane minunate. Este un proiect care a devenit „al nostru”.

Ce urmăriţi prin acest proiect? În câte localităţi s-a extins până acum, câte femei au pus mâna pe ac şi pe aţă?

Mi-aş dori ca arta acului să înflorească din nou, la noi. Cusăturile noastre au fost admirate, bunul-gust şi munca româncelor au primit aprecieri de la specialiştii din toată Europa. N-aş vrea să pierdem arta şi ştiinţa de a ne face singure hainele, de a ne exprima artistic în acest fel. Aşa ceva nu se demodează niciodată. Nu s-a limitat şi nici nu se limitează la lumea satelor. Domniţe, boieroaice, regine, ţărănci, specialişti IT, medici, economişti, cadre didactice – toate găsim aceeaşi bucurie în ii. Se coase la Bucureşti, la Brăila, la Piatra Neamţ şi Bacău. „Semnele cusute” au ajuns şi în Iaşi, Chişinău, Borleşti şi Molovata din stânga Nistrului, în Cluj şi Zalău, la Mândra, în Braşov, în Constanţa, dar şi în Italia, Germania, Spania, în SUA şi în Japonia. Unde sunt românce conectate la internet se coase. În grupul nostru, deschis pe Facebook, sunt deja 14.508 persoane. KIT-urile de cusut ii se pot comanda online, la http://www.perpetualicons.com/ şi au venit în ajutorul multor doamne.

Care a fost prima ie cusută de dumneavoastră? Din ce zonă a ţării provenea şi ce v-a inspirat?

Prima alegere a fost un model de cămaşă din Basarabia. De ce? Tocmai pentru ca să atragem atenţia asupra faptului că acolo, portul nostru şi limba noastră au fost persecutate sistematic pentru a ne distruge identitatea. Am lucrat cămaşa în echipă cu prietene de pe ambele maluri ale Prutului, şi la final, am donat-o Muzeului de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău. Prima cămaşă pe care am cusut-o pentru mine a fost una de Ilfov, dat fiind că m-am născut în Bucureşti şi aparţin acestui loc în primul şi în primul rând.

V-am auzi spunând că fiecare bluză cusută spune o istorie a locului. Cum o identificaţi, cum ştiţi să o «citiţi»?

Semnele cusute sunt un limbaj vizual, universal, inspirat de Univers. Cu ele, femeile au redat pe cămăşi ordinea firească a lumii. Aşa că şi în jurul nostru, pe cămăşi vedem semnele cerului, astre, păsări, insecte, semne ale pământului, bogat în câmpuri însămânţate şi turme, râuri, ramuri cu flori şi boboci, valurile mării. Cine este atent şi se uită la lume, minunându-se de câtă logică, rost şi frumuseţe stă la baza ei, va şti să „citească”, dar mai ales să „scrie” o cămaşa cu acul.

Ştiu că iile cusute au fost şi expuse. Unde anume?

Până acum, în grupul „Semne Cusute în Acţiune”, am organizat două expoziţii. Prima, în iunie 2015, în Mall Promenada, Bucureşti, şi a fost expoziţia concursului „Ie veche, ie nouă”. A doua a fost în iunie 2016, găzduită de Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj, cu ocazia Zilei Universale a Iei (24 iunie - n.r.), în care am expus cămăşi cusute de noi, în grup, între timp. Pregătim o a treia expoziţie: IAAIDOMA. Am cusut replici „aidoma” ale cămăşilor româneşti aflate în depozitele marilor muzee ale lumii din New York, Toronto, Lyon, Geneva, Sankt Petersburg pentru a le „aduce acasă” şi mai ales pentru a le aduce în lumea de azi, îmbogăţind-o.

Citește și

Părintele Constantin Necula: „Omul este făcut să se desăvârşească”

Cine vă susţine în acest proiect? Unde vă întâlniţi cu femeile şi de câte ori?

Fiecare româncă dornică să ia acul în mână şi să-şi coasă singură cămaşa susţine proiectul. Suntem o comunitate. Puterea noastră stă în dorinţa de bine, de muncă cinstită, de frumos. Ne susţin rădăcinile - străbunicile, moşii şi strămoşii. Instituţiile de azi, nu. Dintre specialiştii ce ne-au fost aproape cu sfaturi şi sugestii trebuie să o amintesc pe doamna Varvara Buzilă (directorul adjunct al Muzeului de Etnografie şi Istorie Naturală din Chişinău – n.a.), domnul Tudor Sălăjean, doamna Tekla şi domnul Augustin Goia, de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Nu în ultimul rând, Horaţiu Silviu Ilea (un tânăr din Câmpulung Moldovenesc, pasionat de portul popular – n.r.), cu ajutorul căruia am învăţat multe şi mărunte. În majoritatea oraşelor sunt întâlniri săptămânale şi vreau să încurajez doamnele să treacă din virtual în real. Se pot întâlni la orice ceainărie sau cafenea, socializarea este importantă.

Mă întreb cum arată colecţia dumneavoastră de ii?

Nu prididesc să îmi număr cămăşile, n-am adunat numai ii. Am adunat şi fote, catrinţe, brâie, ştergare, marame, pieptare şi podoabe. Lucruri frumoase, de calitate, care nu se vor demoda niciodată. Cămăşi am strâns cam din toate zonele ţării, criteriul de alegere fiind croiala. Eu am adunate mii de modele şi ştiu să le şi cos, însă mai interesantă mi s-a părut partea de „arhitectură” a iei: cum dintr-o fâşie de pânză de 50 cm lăţime, ieşită din stative, femeile au ştiut să taie pe fir şi să „reconstruiască” silueta în diferite moduri, fără să aibă pierderi de material. Fiecare cămaşă a mea este o problemă de geometrie în spaţiu, rezolvată cu brio. În plus, în ultimii ani, am adăugat opt cămăşi pe care mi le-am cusut chiar eu.

Aveţi şi copii în proiect? E important să ştie şi cei mici cât mai multe despre tradiţii?

Din când în când, atunci când sunt vacanţe, putem lucra şi cu copiii. Vara aceasta am fost într-o tabără de cusut, dar rămân însă la părerea că aceste lucruri trebuie învăţate acasă, mai ales trăite, practicate şi foarte importanţi sunt „cei 6 ani de acasă”. Mamele şi bunicile nu ar trebui să lase asta în grija altcuiva.

Citește și

„În Lions lumea vine de plăcere”

Aţi vorbit cu multă pasiune despre tradiţii, despre cusături, mai puţin despre dumneavoastră. Cine este Ioana Corduneanu?

În primul rând sunt mama Anei şi ne pregătim să alegem o facultate. Poate două (râde – n.a.). Eu sunt arhitect de profesie, îmi place să visez lucruri îndrăzneţe, care nu există şi apoi să le construiesc. Fie că faci o clădire sau un proiect cu „semne cusute”, aplici aceleaşi principii. O fundaţie solidă, o structură adecvată, logică, funcţiune, utilităţi şi apoi oameni care să trăiască acolo fericiţi. Îmi place să călătoresc şi să „gust” şi alte culturi. Îmi plac muzeele, îmi place să stau la cafele cu prietenii şi să vorbim despre arta până târziu în noapte,îmi place să gătesc şi să fac un pic de sport, când timpul îmi permite.

A consemnat Maura ANGHEL

 Foto -- Raluca Jurcovan

 

Unde vă doriţi să ajungă „Semnele Cusute”?

Eu mi-aş dori ca acest proiect să ajungă să schimbe lumea. Măcar lumea noastră. Să dea de gândit. În timp ce coasem, putem să medităm. Putem să frânăm consumerismul, să decidem să alegem produse locale, să înţelegem că nu suntem nici neputincioşi şi nici muţi. Putem să aflăm cine suntem şi să ne redefinim. Să facem diferenţa dintre preţ şi valoare, să chibzuim mai bine înainte de a alege ceva. Să realizăm că putem face mai multe decât credem.

 

 

În portul feminin se disting trei tipuri de cămăşi, în funcţie de croială: cămaşa „de-a întregul”, considerată cea mai veche, ia, sau cămaşa încreţită la gât, şi cămaşa cu platcă, influenţă a costumului orăşenesc.