„Sminteala este o condiţie necesară vieţii de azi”

Academicianul Constantin Romanescu s-a stins din viaţă în Ajunul Crăciunului, la vârsta de 89 de ani * medic psihiatru la Spitalul de Psihiatrie „Socola”, academicianul face o analiză critică a societăţii româneşti într-unul din ultimele interviuri acordate cotidianului „Evenimentul Regional al Moldovei” * Constantin Romanescu a fost membru al Academiei Române, profesor de Istoria medicinei şi psihiatriei la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” Iaşi şi membru în Organizaţia Mondială a Sănătăţii

 

 - Cum aţi caracteriza societatea românească din zilele noastre?

- În prezent asistăm la o nebunie socială, o degradare totală a simţului moral şi a conduitei. Spectacolul vieţii de astăzi devine, în anii noştri, fascinant şi, fără să exagerez, seamănă cu un film scăpat de sub control, amintind de acele vechi pelicule în care personajele o luau razna, mânate de o hipermobilitate bizară, ritmurile scenelor devenind mai importante decât semnificaţia lor. Comportamentele aberante crescând, cultivarea violenţei şi a perversiunilor, pornologia şi pornografia, libertatea concepută ca libertinaj, agresivitatea, abandonul familial, comportamentul aberant în căsătorie şi în familie, sinuciderile, sunt câteva din temele care alcătuiesc povestea existenţei unei omeniri în plină agitaţie. Haosul care s-a instalat în cele mai multe planuri ale vieţii sociale a dus la inversarea raporturilor valorice de bază.

- Din acest amalgam de simptome prezentate, am putea pune un diagnostic societăţii în care trăim?

- Diagnosticul nu este greu de stabilit: trăim într-o societate nebună, nebună, nebună. Spun toate acestea cu toată responsabilitatea. Nu glumesc, sunt foarte sincer şi este foarte trist ce trăim în aceste vremuri.

-Din ce cauză s-a ajuns la această situaţie?

-Este greu de spus din ce cauză nebunia, dintr-o stare excepţională, a devenit a problemă cotidiană. Nu mai avem modele de valoare care să influenţeze pozitiv tineretul, care, în plus, este îndepărtat de marile probleme ale contemporaneităţii. Tineretul nu mai citeşte şi o parte din vină o au şi pleiada a unor aşa-zişi creatori de artă care sunt fascinaţi de absurdităţi. Ce este iraţional şi anormal este considerat normal în zilele noastre. Pe vremea mea, când eram student, în fiecare săptămână ne întâlneam cu marii scriitori de atunci şi am avut ocazia să fiu uimit de Ionel Teodoreanu, Minulescu sau Liviu Rebreanu. Toţi aceştia au constituit pentru mine nişte amintiri solide şi, pentru toţi din generaţia noastră, nişte repere pentru viitorul nostru.

- Care ar fi leacul care ar duce la vindecare?

- Este foarte greu de spus care ar fi leacul. Din păcate, nu văd pe nimeni interesat să- l găsească, ci mai degrabă să alimenteze această stare de haos. Educaţia este singura şansă spre vindecare a acestui popor. Suferim mult din cauza lipsei de educaţie, practic, acum culegem roadele. Ce pretenţii să avem de la educaţie, când după un ministru cum a fost Spiru Haret au venit nişte amatori la conducerea Ministerului Educaţiei, care nu cunosc limba română? De curând, am văzut la televizor o ştire prin care se anunţa că în România sunt un milion de copii analfabeţi. O astfel de cifră este fantastic de mare, pentru vremurile în care trăim. Deşi am prins vremea războiului, eu, personal, nu am avut colegi analfabeţi, pentru că învăţământul era un proces foarte riguros şi chiar se făcea şcoală. Copiii mergeau desculţi la şcoală, de multe ori flămânzi, pentru că trăiam vremea foametei, însă aveau note bune sau, cel puţin, ştiau să scrie şi să socotească. Pentru poporul român, în acest moment, învăţătura este ca apa şi oxigenul. Educaţia cu rezultate foarte proaste spune multe despre o societate. Fenomenul este mult mai amplu şi observ că este un dezinteres total, nu numai în România.

- Familia reprezenta stâlpul de bază al societăţii. Ce statut mai are ea în vremurile noastre?

- Este un dezinteres total pentru instituţia familiei. Tinerii nu mai vor să se căsătorească şi să facă copii, din cauza mizeriei. şi pe vremea războiului era mizerie, dar tinerii aveau curaj şi porneau împreună să înfrunte greutăţile vieţii, ajungând să aibă familii solide. Acel curaj nu îl mai văd acum la tineri, care preferă să trăiască fără responsabilitatea pe care le-o dau o familie.

- De câţiva ani traversăm şi o criză economică. Ce influenţă a avut aceasta la  haosul la care făceaţi referire?

- Este o criză interesantă, cea pe care o trăim în zilele noastre. Nu este o criză de foame, ci o criză morală, mai gravă decât lipsurile materiale sau lipsa hranei. Pot să afirm că, în prezent, criza pe care o traversăm are puţine aspecte economice şi mai degrabă aspecte morale. şi revin iar la educaţie, care are nevoie de modele, iar societatea noastră nu le mai are. Ne pleacă tinerii, pentru că nu se mai regăsesc în ţara în care s-au născut. Societatea trebuie să-şi extragă modele din cei care au ales să nu plece din ţară şi au preferat să reziste în condiţiile actuale. Criza morală se datorează şi îndepărtării omului de suflet. Din acest motiv, biserica ar trebui să facă mai mult pentru a se apropia de sufletul oamenilor.

- Totuşi, din cauza crizei economice, spitalele de psihiatrie sunt pline de persoane diagnosticate cu depresie. De ce a crescut acest diagnostic?

- Depresia este o stare generală în România. Ne confruntăm cu foarte multe cazuri de acest gen, încât s-a ajuns să fie obligatorie această stare. Mai grav este că în această stare s-a înscris nenorocitul de tânăr. Sunt împotriva popularizării depresiei. Toată lumea este în depresie sau se sinucide. Sunt împotriva acestui gen de mentalitate. Se discută foarte mult despre depresie. Oamenii se însingurează foarte mult şi din acest motiv ajung în pragul depresiei. Presa a ajuns să păstreze pagini întregi cu probleme care ţin de psihiatrie şi asta alimentează fenomenul. Pe lângă depresie, mai grav este că sinuciderea a atins cote alarmante în rândul copiilor. Puţini specialişti se întreabă de ce a crescut acest fenomen. Copiii care recurg la un gest extrem se simt singuri, se simt alungaţi, se simt orfani, chiar dacă nu sunt orfani, sunt într-o stare de disperare. şi un câine care nu are un stăpân suferă, dar ce să mai vorbim de un copil? Sinuciderea la copii este foarte gravă şi nu se face nimic. Mai grav este faptul că noi privim sinuciderea cu o normalitate ieşită din comun şi am ajuns să o asimilăm ca pe un aspect al normalităţii.

- Mai putem face diferenţa între normal şi anormal, în zilele noastre?

- Normalităţile sunt foarte căutate. Nu ştim ce este normal, nu avem o criteriu de apreciere a normalităţii după impresii personale sau scheme psihologice, care sunt greu de crezut, pentru că sunt creaţii artificiale. În curând, s-ar putea să nu mai ştim care este faţa firească a lumii. Schimbarea raportului între firesc şi nefiresc, până la inversarea acestor repere, constituie esenţa fenomenologiei determinate de marile prefaceri contemporane. Am putea spune că suntem angajaţi într-o coabitare cu nebunia. Nici nu am exagera prea mult. Avalanşa de evenimente catastrofale, evidentă la tot pasul, lasă impresia că pentru a trăi normal în societatea actuală nu strică să fii puţintel nebun. Sminteala este o condiţie necesară vieţii de azi.

(Cristina Mihăilă)

 

În anul 1970, Constantin Romanescu a participat la un experiment unic; şi-a inoculat virusul malariei pentru a testa un medicament. Experimentul a avut două scopuri: pe de-o parte, să testeze medicamentele antimalarie proaspăt apărute pe piaţă şi, pe de altă parte, să salveze câteva sute de pacienţi diagnosticaţi cu sifilis nervos, boală considerată incurabilă la acea vreme de majoritatea reprezentanţilor comunităţii ştiinţifice internaţionale