„Toţi aceşti copii vor fi parte din familia mea”

Interviu cu Alin Vorniceanu, un sportiv care va alerga la Ultramaratonul inimilor dedicat copiilor orfani * pe 21 mai, el va parcurge distanţa Iaşi-Botoşani

 

 16 ore, acesta este timpul pe care Alin Vorniceanu, asistent doctorand la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Iaşi, şi l-a propus să-l scoată la maratonul Iaşi-Botoşani din 21 mai. La invitaţia Asociaţiei „Blessing Hearts”, el va alerga la Ultramaratonul Inimilor pentru a susţine cauza unor copii din orfelinate. Sportivul botoşănean, sensibil la nevoile celor din jur, a acceptat provocarea şi a început antrenamentele imediat ce a spus „Da”.

- Ce te-a determinat să susţii această cauză?

- În urmă cu două luni şi jumătate am spus că vreau să alerg o distanţă lungă, Iaşi-Botoşani. Am postat gândurile mele pe grupul nostru IA ŞI Urcă de pe Facebook şi am fost contactat de doamna Ana Crudu (fondatorul Asociaţiei Blessing Hearts – n.r.). Am stabilit anumite detalii în ceea ce priveşte misiunea propusă. Ana Crudu a fost persoana care mă putea ajuta să-mi împlinesc visul de a ajuta pe cineva.

- Ce înseamnă pentru tine sportul?

- Mişcarea este elementul meu forte. Când aveam 8 ani fratele meu a decis că trebuie să fac sport. Eram un copil foarte fraged încât te speriai să-l atingi. Odată cu activitatea sportivă am început să devin ambiţios şi foarte competitiv. Am practicat lupte greco-romane, sport care a reuşit să scoată tot ce era mai bun din mine. A contribuit la dezvoltarea armonioasă atât din punct de vedere fizică, cât şi psihică. Am fost mereu cel mai mic din echipă, însă cu toate acestea la antrenamente nu eram scutit de exerciţiile complexe individuale. Exerciţiile cu parteneri erau foarte grele, colegii abia aşteptau «să te strângă în braţe», să te trântească la sol, iar acest lucru a dus la dorinţa mea fermă de a progresa. Din păcate, situaţia financiară şi nu numai, m-au împiedicat să devin cel mai bun!

- Cum ai ales această carieră?

- După terminarea Liceului cu Program Sportiv din Botoşani am decis să urmez Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Eram destul de vulnerabil, aveam cunoştinţe puţine, nesemnificativ despre, sport, mişcare pentru sănătate. La finalul ciclului de licenţă şi master ca şef de promoţie, am reuşit să înţeleg mult mai bine fenomenul numit Sport. Am înţeles că nu totul se rezumă la posibilităţile fizice.

- Povesteşte-ne despre cele mai importante acţiuni ale tale, maratoane, expediţii. Care ţi-a plăcut cel mai mult şi de ce?

- Comparativ cu ce au trăit alţii, experienţele mele sunt puţine, dar au construit ceea ce sunt astăzi ca om, fizic şi psihic. Dacă îmi permiteţi aş începe cu primele «lovituri» pe care le-am primit de la domnul Marin Chirazi (decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport – n.r.). Eram un tânăr ajuns în pragul ruşinii că este depăşit de fiecare dată, repet, de fiecare dată, atât la traseele pe bicicletă cursieră-mountain bike, sau caiac. Atunci am înţeles că eu am componenta volitivă dar nu şi pregătirea fizică. Mi-am dorit mult să evoluez şi deşi nu aveam nici o pregătire în ale ciclismului, am participat, alături de colegul meu de la facultate Marius, la o ieşire cu bicicleta de şosea până la Constanţa. Domnul Marin Chirazi a spus că va merge cu noi, de fapt el a fost cel care a pus la punct un plan de abordare a traseului, vorbim de 500 de km. Am parcurs traseul în 16 ore, fiind şi prima urcare pe o bicicleta de şosea (cursieră). A urmat aventura pe Dunăre, alături de domnul Marin Chirazi. Am plecat pe 26 iulie 2012 din Ulm (Germania – n.r.) şi am ajuns pe 24 august în Deltă, pe braţul Sfântu Gheorghe. Un adevărat record românesc, având în vedere că cea mai mare distanţă străbătută până atunci era de 2.516 km în 60 de zile. Suntem al patrulea şi al cincilea dintre români care am parcurs această distanţă în istoria ţării. Recunosc că a fost o expediţie grea dar când eşti alături de un om cu experienţă nimic nu te poate împiedica să-ţi atingi obiectivul.

- Ce a urmat?

- În 2013 am decis să particip la un maraton de 90 km. Nu eram antrenat de nimeni, nu credeam voi avea vreo şansă, aveam dorinţa de a ajunge şi pe podium, terminarea cursei nu presupunea o problemă. Bineînţeles acestea sunt cuvintele mele şi doar eu credeam, când m-am consultat cu profesorii mei dragi de la facultatea de educaţie fizică şi sport, au spus să nu ma duc că nu voi rezista, în cel mai rău caz mă voi rătăci din lipsa de experienţă. Din fericire am terminat cursa pe locul 6, alergând distanţa de 90 de km, în 24 de ore şi 40 de minute. Tot în acelaşi an am participat la Ecomaraton, o cursă ce presupune parcurgerea a 42 de km, la Moieciu de sus în Braşov, am avut probleme serioase cu crampe, dureri musculare dar mulţumesc Lui Dumnezeu am terminat cursa fără să-mi fi rupt ceva. Fiecare maraton la care nu mă clasam pe podium îmi întărea ambiţia. Multă lume foloseşte această vorbă din popor ,,Un şut în fund, un pas înainte”, pentru mine este mai mult decât atât, contribuie la dezvoltarea moral-volitivă.

- Cum rezişti să alergi atât? Cât crezi că vei scoate pe distanţa Iaşi-Botoşani?

- Alergarea pentru mine reprezintă acel moment în care mă pot gândi la lucrurile care mă apasă, obiectivele pe care vreau să le ating şi, nu în ultimul rând, un mod prin care mă pot regăsi. Atunci mă pot ruga Dumnezeului meu cu toată inima. Am ales traseul Iaşi-Botoşani pentru că am parcurs aceasta distanţă cu bicicleta de nenumărate ori şi a trebuit să o fac şi în alergare. Îmi propun un obiectiv de 16 ore dar nu este exclus să ajung şi în 17 sau 18 ore.

- Cum ai ales cauza copiilor orfani? Ce te atrage în această acţiune?

- Am participat la mai multe acţiuni caritabile, dar nici una de acest gen. Am susţinut la Swimathon, prin Rotary, cazurile alese de ei. Am activat câteva luni în cadrul Asociaţiei «Casa Speranţei» şi am ajutat persoane cu dizabilităţi. În acţiunea de pe 21 mai cauza m-a ales pe mine, eu nu fac decât să alerg, adică să fac ce ştiu cel mai bine. Mă bucur enorm pentru că am această şansă. Sper să ajutăm cât mai mulţi copii. Le mulţumim tuturor care au oferit sprijin şi vă spun cu mâna pe inimă că indiferent de cazul pe care îl susţii, că este o persoană sau mai multe, dacă o faci din dragoste pentru aproapele tău te simţi minunat. Le dau dai putere şi speranţă celor care au nevoie de sprijin. Sunt un om simplu, modest, îmi place să fiu de ajutor celor care au nevoie de mine. Familia mea este alcătuită din cei pe care îi susţin şi-i sprijin, cum este în această situaţie Ultramaratonul inimilor! Toţi aceşti copii vor fi de acum parte din familia mea, alături de cei dragi!

A consemnat Maura ANGHEL

Ultramaratonul inimilor deschide seria unor acţiuni umanitare pe care le va organiza Asociaţia „Blessing Hearts” din Iaşi, fondată de dr Ana Crudu. „Ultramaratonul inimilor este darul meu de 1 Iunie pentru copiii orfani. Mi-am propus ca în fiecare an să ajung în orfelinate de Ziua Copilului, aşa cum de Crăciun mă duc la micuţii din spitale”, a spus Ana Crudu. Startul pentru Ultramaratonul inimilor se va dat sâmbătă, la ora 6, la Palas.