Carol-Teodor Peterfi: „Premiul Nobel a fost un mulţumesc pentru toţi anii de muncă”

 Se spune că purtăm cu noi, în suflet, amintirea locurilor în care ne-am născut şi am copilărit, iar acest lucru este confirmat de oamenii valoroşi ai ţării care, după ce cutreieră lumea pentru a-şi face o carieră, se întorc acasă pentru „a-şi aduna puterile de o lua de la capăt.”  Printre elitele ţării se numără şi Carol-Teodor Peterfi, din Târgu Ocna, care a pus binele omenirii mai presus de viaţa personală şi care a fost răsplătit pentru activitatea desfăşurată în cadrul Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (Organisation for the Prohibition of Chimical Weapons-OPCW) cu Premiul Nobel pentru Pace

- Vă întoarceţi cu drag acasă...
- Mă întorc cu multă emoţie acasă pentru că „am băut apă” din Trotuş, am copilărit şi mi-am format caracterul aici, iar amintirile din Târgu Ocna le-am purtat în suflet indiferent în ce colţ al lumii m-aş fi aflat. Cred că toţi suntem asemenea păsărilor călătoare, plecăm, ne găsim vocaţia şi ne facem un rost în viaţă, după care ne întoarcem acasă pentru a ne încărca bateriile, pentru a putea continua. M-am născut în Târgu Ocna, pe 13 septembrie, de Ziua Pompierilor, o dată care mi-a marcat cariera şi mi-a dat o vocaţie. De asemenea, consider că a avut un impact asupra mea faptul că am copilărit într-o familie de preoţi, bunicul fiind duhovnic, şi că de mic am păşit pe câmpurile de luptă prin poveştile pe care acesta mi le spunea. Îmi aduc aminte cuvintele bunicului meu, fost vânător de munte în cel de-al Doilea Război Mondial, şi de faptul că am trăit cu ochii deschişi fiecare amintire pe care acesta o depăna. Poveştile de război au fost puntea pe care am păşit pentru prima dată în lumea armatei...

- Vorbiţi-ne despre formarea dvs profesională, după ce aţi părăsit orăşelul Târgu Ocna
- După şcoală, am plecat la Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza, urmând mai târziu cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu”, refuzând să mă duc la universitate dintr-o încăpăţânare personală: doream să-mi continui activitatea sportivă, deoarece făcusem atletism. După finalizarea studiilor am început să lucrez la Timişoara, iar după o colaborare internaţională mi s-a propus să lucrez în Şcoala de Aplicaţii pentru Apărare Biologică, Radiologică şi Chimică. Am început să lucrez aici, trecând prin mai multe funcţii, de la ofiţer de stat major, instructor superior, după care am mers la Academia de Înalte Studii Militare. După absolvirea academiei am fost singurul din promoţie repartizat în Statul Major General, lucrând în Departamentul de răspuns la crize, pentru un an şi jumătate, după care am devenit şeful acestui birou (în Centrul Naţional Militar de Comandă – Statul Major Naţional al Ministerului Apărării Naţionale-n.r.).

- Care au fost atribuţiile pe care le-aţi avut în cadrul acestui departament?
- În cadrul Departamentul de răspuns la crize coordonam forţele Ministerului Apărării Naţionale (MApN), care interveneau în diferite dezastre. Din anul 2005 până în 2008 când, în urma unui concurs am plecat, în calitate de lector, să predau planificare NATO la Colegiul Baltic (din Estonia-n.r), îmi aduc aminte că am intervenit în formarea acelui pod aerian de la Bacău, la Asău, pe timpul inundaţiilor (în anul 2005 când Moldova a fost lovită de un val de inundaţii-n.r.). Am coordonat acea intervenţie, s-a lucrat după hărţile mele, încercând să redăm starea de normalitate dinaintea inundaţiilor. Am intervenit şi la căderi masive de zăpadă, la alunecările de teren din Râmnicu Vâlcea, dar am combătut şi seceta din Moldova, transportând apă la Huşi. Cu mâna pe suflet vă spun că cel mai bun feedback pe care l-am putut primi a venit după patru ani de la plecarea mea din acest birou, când am fost sunat de foştii colegii care mi-au spus că lucrau şi la acel moment după hărţile de risc întocmite de mine.

- Ce v-a determinat să părăsiţi MApN?
- În urma unor inadvertenţe între mine şi reprezentanţii MapN am decis că pot aplica pentru o poziţie într-o organizaţie internaţională. Pentru prima dată în viaţă am ales să trimit CV-uri la trei instituţii. Cei de la chimie (Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice-OPCW) s-au mişcat mai repede şi am fost angajat. În primii doi ani am fost ofiţer responsabil de siguranţa şi securitatea muncii, specializat în arme chimice, după care, din motive operaţionale, am fost numit inspector. Practic, atunci când apăreau situaţiile deosebite aveam puterea de decizie şi, deplasându-mă la faţa locului, interziceam sau coordonam anumite acţiuni pe linia de protecţie.

Citește și Corneliu Stoica: „În Târgu Ocna am descoperit propria mea Vale a Nilului...” 

- Sunteţi specialist în arme chimice. Ce presupun misiunile OPCW?
- OPCW este o structură mică, foarte hotărâtă şi foarte necunoscută până în anul 2013 când a primit Premiul Nobel pentru Pace. Aceasta funcţionează în baza tratatului de neproliferare a armelor chimice, ce a apărut în anul 1994, după care, la trei ani mai târziu, a luat fiinţă şi Organizaţia. Ţin să precizez că este singurul tratat nediscriminatoriu al acestei lumi: indiferent de contribuţia statelor membre, care sunt în număr de 191 (din această organizaţie mai lipsesc patru state - Angola, Egiptul, Sudanul de Sud şi Coreea de Nord), dacă este nevoie se intervine peste tot în lume. Rolul convenţiei este să interzică producerea, depozitarea, folosirea şi proliferarea armelor chimice.
Vreau să fac însă o precizare cu privire la armele chimice: în definiţie, acestea omoară prin intoxicare, prin otrăvire (ca să înţeleagă tot omul). Rezoluţia OPCW se referă la întrebuinţarea unei substanţe chimice care este industrială, dar aceeaşi convenţie interzice folosirea oricărui timp de substanţă ca procedură de luptă. Chiar dacă vorbim de clor, care este o substanţă pur industrială, atâta timp cât este folosit pentru crearea bombelor, devine o armă chimică şi intră sub incidenţa misiunii pe care o are Organizaţia.
Un alt exemplu de armă chimică este Vx-ul, o substanţă neuro-paralitică ce blochează funcţionarea normală a sistemului nervos central periferic, moartea survenind în decursul a două-şase minute. Cantitatea necesară pentru a omorî un om este de 0,467 miligrame, echivalentul unui cristal de zahăr tos.
În ceea ce priveşte misiunile, am participat la toate tipurile de acţiuni, fie ca specialist pe protecţie a armelor chimice, fie ca inspector specializat în muniţii chimice. Am intervenit în Siria, Iordania, Statele Unite, Franţa, Belgia, China, în toate ţările care sunt fie posesoare de arme chimice, fie au „moştenire” arme care au fost produse înainte de anul 1946 sau pe timpul Primului Război Mondial, deoarece şi acestea sunt monitorizate de către Organizaţie.
O experienţă unică au reprezentat-o misiunile din Siria, deoarece acestea s-au desfăşurat într-un mediu nepermisiv şi pe teritoriul celui mai nou stat membru al Convenţiei de Interzicere a Armelor Chimice. Mai mult, în Siria a fost prima misiune desfăşurată în cooperare cu ONU. Aceasta a început din momentul declarării armelor chimice de către Siria şi până la momentul în care agenţii chimici de luptă au părăsit teritoriul ţării. Am fost încântat să văd că ofiţerii de legătură cu ONU au fost români, iar acestă misiune m-a dus cu gândul acasă, la perioada în care lucram pe teritoriul ţării mele. Misiunea, aşa cum am spus, a fost una unică. Intervenţia în Siria a solicitat un grad mare de responsabilitate, care uneori ne-au depăşit capacităţile şi ne-a forţat să învăţăm să fim flexibili, stabilind între noi o relaţie de încredere nemărginită, dat fiind că de cele mai multe ori ne punem viaţa în mâinile celui de lângă noi. Am învăţat din mers, ne-am corectat greşelile şi am urmărit să ne atingem cât mai bine obiectivele stabilite prin mandat (Organizaţie lucrează prin mandat eliberat de Conferinţa statelor participante-n.r.).

Citește și Biserica din Borzeşti, între istorie şi smerenie FOTO 

- În spaţiul public s-a vorbit despre două mari state deţinătoare de arme chimice, fiind vorba despre Rusia şi Statele Unite ale Americii...
- Nu este mandatul OPCW să analizeze acest conflict, însă vă pot spune că Rusia îşi îndeplineşte atribuţiunile stabilite de planurile naţionale de distrugere a armelor nucleare. Pe teritoriul acestei ţări, în 2015 s-au desfăşurat proceduri de distrugere a armelor chimice în cinci situri, în patru dintre ele fiind eliminat tot stocul, iar în ultimul sit lucrările urmează să se încheie la anul. Statele Unite mai au în depozit două situri care vor fi prelungite mai târziu de anul 2016 pentru că distrugerea acestor arme este foarte scumpă, dat fiind că nimeni nu-şi poate permite să folosească un procedeu care nu distruge substanţa total, masa de reacţie putând fi reconvertită sau distrugerea să cauzeze un produs toxic ce poate afecta mediul.

- Anul 2013 a adus OPCW Premiul Nobel pentru Pace. Cum aţi primit vestea?
- La această secţiune a Premiilor Nobel erau mai mulţi candidaţi şi începuse să se profileze cine va fi câştigătorul. Îmi amintesc că eram pe drum între Beirut şi Damasc, pe teritoriul Siriei, când şoferul vehiculului blindat în care ne aflam ne-a felicitat. Iniţial am crezut că am reuşit să scăpăm cu viaţă de o ambuscadă, dar după aceea ne-a explicat că echipa noastră fusese desemnată câştigătoare a Premiului Nobel pentru Pace. A fost o surpriză mare pentru noi, dar acest premiu a avut un impact major şi asupra modului de operare al Organizaţiei, pentru că una e să lucrezi nestingherit şi neştiut şi alta e să-ţi faci treaba, dar eşti sub lupa media. Acest premiu a însemnat pentru mine un simplu „Mulţumesc pentru modul în care ţi-ai făcut treaba!” Am visat când eram copil la aşa ceva, iar astăzi mă încearcă un nobil sentiment de bucurie pentru faptul că sunt un produs pur românesc şi că mi-am făcut treaba în ţară şi peste hotare.
A consemnat Anca BURNICHE
* * *
Carol-Teodor Peterfi are 47 ani şi, din 2011, lucrează în Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice, pe funcţia de Inspector - Specialist în Muniţii Chimice. A îmbrăcat haina militară la vârsta de 14 ani, când a început studiile la Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza. De atunci, practic, tânărul târgovean s-a înrolat în cea mai importantă misiune a sa, aceea de a veghea la liniştea globală.
***
În vara acestui an Carol-Teodor Peterfi a primit titlul de Cetăţean de Onoare al staţiunii turistice Târgu Ocna.
* **
„Tatăl meu a fost recrutat în anul 1944 în armata maghiară, fiind la Târgu Mureş, iar în momentul în care Ungaria a întors armele, în martie 1945, a fost luat prizonier. A trecut prin Auschwitz, ştiu că avea tatuat numărul pe mână, şi-a pierdut actele şi a fost trimis la muncă. A fost eliberat de către americani undeva prin Vestul Germaniei, s-a întors acasă şi s-a înrolat în Armata Română”- Carol-Teodor Peterfi
***
„Rezoluţia OPCW se referă la întrebuinţarea unei substanţe chimice care este industrială, dar aceeaşi convenţie interzice folosirea oricărui timp de substanţă ca procedură de luptă. Chiar dacă vorbim de clor, care este o substanţă pur industrială, atâta timp cât este folosit pentru crearea bombelor, devine o armă chimică şi intră sub incidenţa misiunii pe care o are Organizaţia” - Carol-Teodor Peterfi