„Cuza” îşi redeschide, oficial, librăria

Dimensiune font:

| 16-08-2016 07:00

Anul universitar 2016 – 2017 va începe cu un eveniment important pentru Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi, întrucât Editura Universităţii va inaugura oficial librăria de la parterul Corpului B al instituţiei. Peste 120 de titluri academice şi 30 de reviste periodice ştiinţifice sunt editate şi tipărite anual la Editura Universităţii. Conducerea Editurii Universităţii consideră că redeschiderea librăriei reprezintă o necesitate atât pentru Editură, cât şi pentru studenţi. „Pentru popularizarea activităţii academice a autorilor noştri şi în folosul contactului direct al studenţilor cu oferta academică, redeschiderea efectivă a librăriei se dovedeşte a fi o necesitate”, au explicat reprezentanţi Editurii.
Reamintim că, între anii 2000 – 2006, Editura UAIC Iaşi a beneficiat de un spaţiu de librărie la intrarea sudică a corpului A, însă activitatea acesteia a fost suspendată odată cu începerea lucrărilor de consolidare a clădirii. Librăria şi-a reluat activitatea în anul 2009, în corpul R, dar în 2010 s-a decis din nou suspendarea activităţii şi relocarea cărţilor în depozitul Imprimeriei Editurii Universităţii. În tot acest timp, vânzarea a fost exclusiv online, însă acest lucru presupune timp de livrare mai mare şi costuri suplimentare suportate de Editură. Diana MOLDOVANU
 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Trei zile de foc pentru candidaţii la „examenul maturităţii”
11/06/2019 00:00

  * calendarul de Bacalaureat 2019 prevede că absolventii de liceu sustin pană astăzi, 11 iunie, competentele digitale, iar pe 12-13 iunie sunt examenele orale de limbă străină * probele scrise ince ...

„Dacă nu poți vedea punctele tari ale copilului, nu te atinge de slăbiciunile lui”
18/05/2019 00:00

  * in primăvara acestui an s-a organizat, pentru prima dată in Romania, un curs de formare in evaluarea dinamică a potentialului de invătare la copil - LPAD (Dispozitiv de evaluare a tendintei de inv ...

Fiecare şcolar va primi, din toamnă, câte o tabletă!
11/05/2019 00:25

  * Guvernul doreşte modernizarea sistemului de invăţămant cu ajutorul noilor tehnologii, urmand a investi cateva sute de milioane de lei pentru a instala sisteme wi-fi in 4.500 de şcoli * asta in co ...

Drama de la Buda l-a scandalizat pe şeful statului
16/04/2019 18:45

  * după ce luni, un copil de trei ani din satul Buda, comuna Brăeşti - Iaşi, a decedat, inecat in fosa septică din curtea şcolii, directorul respectivei unităţi de invăţămant a fost destituit ...

Elevii, educaţi în spiritul practicilor sustenabile de consum
11/04/2019 00:00

  În perioada 1- 6 aprilie 2019, un grup de elevi şi cadre didactice din Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iaşi au participat la cea de-a patra activitate de predare- invăţare din ...

Înscrierea în clasa pregătitoare, etapa a doua
03/04/2019 00:00

  * a inceput cea de-a doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor de inscriere in invăţămantul primar pentru anul şcolar 2019-2020 * se adresează copiilor care nu au fost insc ...

Au rămas neocupate 954 locuri la „clasa zero”
27/03/2019 10:37

  * in judetul Iaşi au fost depuse 6.735 de cereri de inscriere pentru clasa pregătitoare * şcolile care au depăşit numărul stabilit prin planul de şcolarizare sunt Colegiul National „Garabet ...

„Sărbătorim oamenii, nu celebrăm zidurile care ne înconjoară”
17/11/2017 05:04

Gheorghe Asachi este promotorul infiinţării primei linii de educaţie in inginerie, care s-a concretizat in naşterea unei ,,clase de ingineri hoţarnici”, la data de 15 noiembrie 1813. Evenimentul care ...

Munţi de bani pentru angajaţii din învăţământ
10/11/2017 16:00

Luna trecută a fost marcată de apariţia in spaţiul public a unuia dintre cele mai aşteptate, dar şi controversate documente. Este vorba despre proiectul Legii salarizării unitare, proiect promis de alian ...

Cercetarea şi inovarea, susţinute prin Universitatea Tehnică
03/11/2017 04:06

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) invită doritorii la o Sesiune de informare privind oportunităţile de finanţare din cadrul acţiunilor „Marie Skłodowska-Curie&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei