„Cuza”, parteneră într-un program de stagii internaţionale unic
Dimensiune font:
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi îşi deschide larg porţile pentru stagiarii internaţionali.
Mai exact, pe lângă studenţii Erasmus şi cei veniţi cu diverse programe de mobilitate, departamentele universităţii ieşene vor primi stagiari de la universităţile partenere din cadrul Grupului Coimbra. Totul a pornit de la ideea echipei de angajabilitate din cadrul asociaţiei universitare Coimbra, de a realiza un site de stagii de practică internaţionale adresat tuturor instituţiilor partenere. Astfel, universităţile vor fi încurajate să gândească şi să deschidă stagii de practică, astfel încât să faciliteze participarea cât mai multor studenţi internaţionali care ar dobândi, pe lângă o preţioasă experienţă de lucru, o importantă experienţă multiculturală.
Citește și 2017 va debuta cu două proiecte majore la „Cuza”
Grupul Coimbra este o asociaţie europeană a universităţilor multidisciplinare, de tradiţie şi de o înaltă calitate a actului academic. Cu 39 de membri din 23 de ţări, grupul este unul dintre cele mai importante voci în domeniul politicilor educaţionale europene. Misiunea Grupului este să faciliteze schimburile academice, transferul de cunoştinţe între universităţi, colaborarea în domeniul cercetării şi cel academic şi promovarea rolului universităţilor în societate. UAIC este singura universitate din România membră a acestui prestigios grup.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau