Alegeri studenţeşti la Universitatea „Cuza”
Dimensiune font:
Desfăşurate pe 25 ianuarie, alegerile pentru reprezentanţii studenţilor în Senatul Universităţii „Al.I. Cuza” (UAIC) Iaşi vor fi reluate astăzi, 16 februarie, la două dintre cele 15 facultăţi din cadrul instituţiei de învăţământ superior. „La Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi s-au votat luni, 25 ianuarie 2016, membrii Senatului, atât pentru personalul didactic, cât şi pentru studenţi. În ceea ce priveşte alegerile pentru reprezentanţii studenţilor, au fost contestate alegerile de la Facultatea de Biologie şi de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, ambele fiind acceptate de către Comisia Electorală de Contestaţii”, au anunţat reprezentanţii UAIC.
Citiți și Primul candidat pentru Rectoratul Agronomiei din Iaşi
Studenţii UAIC trebuie să se prezinte astăzi în săli pentru a-şi alege reprezentanţii de la Facultatea de Biologie şi cea de Educaţie Fizică şi Sport în Senatul universitar, alături de noua echipă de conducere, aleasă pentru mandatul 2016 – 2020.
Amintim că în urma celui de-al doilea tur de scrutin, desfăşurat pe 11 februarie, a fost ales în funcţia de rector al UAIC prof. univ. dr. Tudorel Toader, decan al Facultăţii de Drept în perioada 2004 - 2016 şi judecător la Curtea Constituţională din anul 2006. Andreea IGNEA
Citiți și Planurile candidaţilor la şefia Politehnicii ieşene
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau