Anchetă la liceul groazei

Dimensiune font:

| 20-03-2015 13:09

În urma articolelor publicate de cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, o echipă de inspectori şcolari verifică situaţia elevilor care consumă alcool sau droguri de la Colegiul Tehnic „M. Sturdza” Iaşi. Potrivit şefilor ISJ, nu se doreşte „executarea” directorilor sau a consiliului de administraţie, ci corectarea mediului nociv, „dacă există”. 

Situaţia elevilor de la Colegiul Tehnic „M. Sturdza” Iaşi care consumă alcool, etnobotanice sau au tendinţe agresive a ajuns în atenţia Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ). Deşi nu agreează „anonimatul” elevilor care au povestit reporterilor „Evenimentul Regional al Moldovei” despre tot ce se întâmplă în căminul instituţiei de învăţământ preuniversitar, Camelia Gavrilă, şefa ISJ Iaşi, a precizat că există o echipă de inspectori care anchetează cazul. „La acest moment, se află o echipă de cercetare pentru că noi trebuie să luăm şi pulsul inevitabil care vine din spaţiul mediatic şi să vedem cât este realitate, pentru că nu agreez anonimatul. Însă, semnalele existând, de două-trei zile sunt mulţi colegi care evaluează situaţia şi prin chestionare adresate elevilor, dar şi părinţilor. Am cerut întâlniri cu toţi părinţii sau, mă rog, cu 80% din părinţi, discuţii cu profesorii”, a declarat Camelia Gavrilă.

EXCLUSIV Dezvăluiri uluitoare din liceul groazei

De asemenea, aceasta a amintit că există „un management serios” în şcoală pe aspectul administrativ şi pentru realizarea ofertei şcolare.

Ce povestesc elevii
Ancheta ISJ a fost iniţiată în urma situaţiei prezentate în exclusivitate de ziarul „Evenimentul Regional al Moldovei” la finalul săptămânii trecute, pe 15 martie. Atunci, câţiva elevi care au cerut transferul de la această instituţie au povestit despre foştii colegi care consumă alcool sau droguri, dar şi despre furturi. „În cămin, din cei aproximativ 120 de elevi cazaţi, jumătate se droghează, jumătate consumă alcool. Vin şi le vând drogurile în faţa liceului. Marea majoritate consumă etnobotanice”, spunea un elev. „Mie mi s-au furat din camera de cămin patru telefoane. Deşi nu erau foarte scumpe, tot mi le-au luat. Este jale ce se întâmplă în cămin!”, povestea un alt elev. Andreea IGNEA

* * *


„Nu pornim de la ideea de a executa directori sau consilii de administraţie, ci de la cea de a asigura consiliere şi de a vedea care este realitatea – dacă există, într-adevăr, elevi care au atracţia spre alcool, spre etnobotanice, dacă există un mediu nociv şi cum putem să îl corectăm” - Camelia Gavrilă, şefa ISJ Iaşi

EXCLUSIV FOTO / VIDEO: Detalii şocante din trecutul ucigaşului din Copou

EXCLUSIV Copiii asasini ai Iaşului FOTO

 

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:59

Municipiul Iași concesioneaza teren intravilan situat în Iași, Bulevardul Poitiers nr.10 . Informații generale privind concedentul, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Municipiul Iași, Soseaua Națională nr. 43, etaj 5, camera 2, Iași, judeţul Iasi, persoane de contact: telefon 0232264246 int. 144 Irina Butnaru, email: evidenta.patrimoniu@primaria-iasi.ro . 2. Informații generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: Teren intravilan situat în Municipiul Iași, Bulevardul Poitiers nr.10 în suprafață de 61917 m.p. și clădiri C3, C4, C6, C7 și C8 înscrise în Cartea Funciară 179246 UAT Iași, aparținând domeniului public al Municipiului Iași, aprobat prin H.C.L. nr. 20 din 31 ianuarie 2025 și temeiul legal: OUG 57/03.07.2019. Scopul concesiunii: dezvoltarea unor activități de servicii și producții cu funcționalități industriale nepoluante. 3. Informații privind documentația de atribuire: Se regăsesc în caietul de sarcini al licitației. 3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: Se ridică la cerere scrisă depusă la sediul Municipiului Iași, Direcția Evidență Patrimoniu Public și Privat din Soseaua Națională nr. 43, etajul 5. 3.2. Denumirea şi adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Municipiul Iași, Direcția Evidență Patrimoniu Public și Privat, Serviciul Evidență Patrimoniu în Administrare Proprie din Șoseaua Națională nr. 43, etaj 5, camera 2. 3.3. Costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 lei un exemplar și se achită în numerar la casieria Municipiului Iași din Șoseaua Națională nr. 43. 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 25/03/2025, ora 15.00. 4. Informaţii privind ofertele: Oferta redactată în limba română se depune într-un plic sigilat. 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 03/04/2025, ora 11.30. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Municipiul Iași, Soseaua Națională nr. 43, Registratura Direcției Evidență Patrimoniu Public și Privat, etaj. 5. 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: Într-un singur exemplar original, într-un plic sigilat. 5. Data şi locul la care se va desfăşura sedinţa publică de deschidere a ofertelor: 04/04/2025, ora 11.30, la sediul Municipiului Iași, Direcția Evidență Patrimoniu Public și Privat din Soseaua Națională nr. 43, etaj 6, Iași. 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: Tribunalul Iași, cu sediul în Iași, str. Elena Doamna nr. 1A, telefon 0232/260600, fax 0332/435700, e-mail: tr-iasi-pgref@just.ro.
Trei zile de foc pentru candidaţii la „examenul maturităţii”
11/06/2019 00:00

  * calendarul de Bacalaureat 2019 prevede că absolventii de liceu sustin pană astăzi, 11 iunie, competentele digitale, iar pe 12-13 iunie sunt examenele orale de limbă străină * probele scrise ince ...

„Dacă nu poți vedea punctele tari ale copilului, nu te atinge de slăbiciunile lui”
18/05/2019 00:00

  * in primăvara acestui an s-a organizat, pentru prima dată in Romania, un curs de formare in evaluarea dinamică a potentialului de invătare la copil - LPAD (Dispozitiv de evaluare a tendintei de inv ...

Fiecare şcolar va primi, din toamnă, câte o tabletă!
11/05/2019 00:25

  * Guvernul doreşte modernizarea sistemului de invăţămant cu ajutorul noilor tehnologii, urmand a investi cateva sute de milioane de lei pentru a instala sisteme wi-fi in 4.500 de şcoli * asta in co ...

Drama de la Buda l-a scandalizat pe şeful statului
16/04/2019 18:45

  * după ce luni, un copil de trei ani din satul Buda, comuna Brăeşti - Iaşi, a decedat, inecat in fosa septică din curtea şcolii, directorul respectivei unităţi de invăţămant a fost destituit ...

Elevii, educaţi în spiritul practicilor sustenabile de consum
11/04/2019 00:00

  În perioada 1- 6 aprilie 2019, un grup de elevi şi cadre didactice din Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iaşi au participat la cea de-a patra activitate de predare- invăţare din ...

Înscrierea în clasa pregătitoare, etapa a doua
03/04/2019 00:00

  * a inceput cea de-a doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor de inscriere in invăţămantul primar pentru anul şcolar 2019-2020 * se adresează copiilor care nu au fost insc ...

Au rămas neocupate 954 locuri la „clasa zero”
27/03/2019 10:37

  * in judetul Iaşi au fost depuse 6.735 de cereri de inscriere pentru clasa pregătitoare * şcolile care au depăşit numărul stabilit prin planul de şcolarizare sunt Colegiul National „Garabet ...

„Sărbătorim oamenii, nu celebrăm zidurile care ne înconjoară”
17/11/2017 05:04

Gheorghe Asachi este promotorul infiinţării primei linii de educaţie in inginerie, care s-a concretizat in naşterea unei ,,clase de ingineri hoţarnici”, la data de 15 noiembrie 1813. Evenimentul care ...

Munţi de bani pentru angajaţii din învăţământ
10/11/2017 16:00

Luna trecută a fost marcată de apariţia in spaţiul public a unuia dintre cele mai aşteptate, dar şi controversate documente. Este vorba despre proiectul Legii salarizării unitare, proiect promis de alian ...

Cercetarea şi inovarea, susţinute prin Universitatea Tehnică
03/11/2017 04:06

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) invită doritorii la o Sesiune de informare privind oportunităţile de finanţare din cadrul acţiunilor „Marie Skłodowska-Curie&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei