Apel al rectorilor din România către studenți să iasă la vot: „Evitați capcanele zvonurilor și ale propagandei/ Reflectați profund înainte de a lua o decizie”

9_11zon

Dimensiune font:

| 05-12-2024 00:41

Consiliul Național al Rectorilor (CNR) a adresat un apel studenților și profesorilor din universități să participe la vot pe 8 decembrie, acest lucru fiind nu doar un drept ci și „o datorie morală”. Amintind că mediul universitar promovează gândirea critică, rectorii cere mediul academic să evite „capcanele zvonurilor și propagandei”.

Universitatea este și trebuie să rămână un spațiu al cunoașterii, al gândirii critice și al implicării civice (…) Într-un moment definitoriu pentru direcția pe care o va urma țara noastră, Consiliul Național al Rectorilor vă îndeamnă să participați la vot pe data de 8 decembrie, la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Acest act nu este doar un drept fundamental, ci și o datorie morală față de viitorul vostru, al societății și al țării”, se spune într-un comunicat al Consiliului Național al Rectorilor.

CNR amintește că securitatea, stabilitatea și progresul României necesită alegerea unei persoane care să poată gestiona „responsabil” provocările multiple cu care se confruntă țara.

„Votul vostru nu este doar o opțiune, ci o confirmare a implicării în viitorul României. Într-o eră în care informația și dezinformarea circulă cu aceeași viteză, vă îndemnăm să vă informați corect, din surse credibile, să verificați faptele și să evitați capcanele zvonurilor sau ale propagandei. Așa cum universitatea promovează gândirea critică, și voi sunteți invitați să reflectați profund înainte de a lua o decizie”, consideră rectorii din România.

Aceștia menționează că apartenența României la UE și NATO oferă atât garanții de securitate, cât și oportunități de progres economic și social. „Prin participarea la vot susțineți consolidarea acestor piloni ai societății moderne și trimiteți un mesaj puternic de angajament față de o direcție care să sprijine dezvoltarea țării”, arată CNR.

„Fiți arhitecții propriului viitor! Alegeți să faceți parte din procesul decizional. Votul vostru contează mai mult ca oricând. Nu lăsați pe alții să decidă în locul vostru. Ieșiți la vot, fiți responsabili și implicați!”, se mai spune în comunicat.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:15

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Două adolescente au făcut sex cu 10 ciobani, apoi au cerut ajutor prin 112
21/11/2024 19:52

      Politistii Sectiei 4 Politie Rurală Podu Turcului, sub coordonarea Parchetului de pe langă Judecătoria Podu Turcului, au documentat activitatea infractională a 10 bărbati, cu vars ...

Au început înscrierile la Concursul Cangurașul matematician
21/11/2024 10:48

Asociatia Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării in Educatie (IDEE) are plăcerea de a anunta deschiderea inscrierilor pentru cea de-a XX-a editie a Concursului Cangurasul matematician. Destinat elevilor cla ...

În Republica Moldova, elevii nu vor mai putea utiliza telefoanele mobile în timpul lecțiilor
20/11/2024 15:36

În Republica Moldova, elevii nu vor mai putea utiliza telefoanele mobile in timpul lectiilor. Restrictia va fi aplicată după ce Guvernul a aprobat miercuri un proiect de lege ce prevede modificări la C ...

Elevii și studenții români care învață peste hotare  vor beneficia de asigurare medicală gratuită atunci când vor reveni acasă
17/11/2024 15:45

Toţi tinerii romani care studiază in străinătate vor beneficia de asigurare medicală gratuită atunci cand revin acasă, potrivit unui proiect de lege trimis la promulgare după votul din Parlament. Docum ...

Cardurile pentru tichetele de 500 de lei acordate preşcolarilor şi elevilor dezavantajaţi vor începe să fie încărcate luni. La ce pot fi folosite acestea
16/11/2024 18:53

 Cardurile pentru tichetele sociale in valoare de 500 de lei acordate preşcolarilor şi elevilor dezavantajaţi vor incepe să fie incărcate luni, anunţă Ministerul Proiectelor Europene. Tichetele pot ...

211 de inginerie la Iași: istoria Universității Tehnice și iubirea pentru lectură, temele centrale ale ceremoniei de deschidere a „Zilelor TUIASI 2024”
15/11/2024 11:29

  Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iasi (TUIASI) a sărbătorit miercuri, 13 noiembrie 2024, 211 ani de la momentul in care invătatul Gheorghe Asachi a organizat, la Iasi, primele ...

Academia Română, mai bogată cu  24 milioane de lei
14/11/2024 19:15

Guvernul a suplimentat, joi, bugetul Academiei Romane cu 23,899 milioane lei, credite bugetare, din fondul de rezervă bugetară a Guvernului pe anul 2024, pentru proiectele gestionate de instituţie in domeniu ...

Când va avea loc simularea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat
13/11/2024 13:25

 Simularea examenelor de Evaluare Natională si Bacalaureat, sesiunea 2025, organizată de Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Iasi, se va desfăsura in perioada 11-13 decembrie 2024. La această simulare ...

Decizie CCR: Elevii de la școlile private au dreptul la burse de performanță plătite de Ministerul Educației
08/11/2024 18:52

 Curtea Consitutională a decis, joi, că legea care prevede că pot beneficia de bursă de performanţă doar elevii inscrişi la scolile de stat este neconstitutională. Ministerul Educatiei a anuntat c ...

Uniforma, prevăzută în regulament, dar nu pentru toți elevii
01/11/2024 14:32

  Prin comparatie, in Iasi, multe scoli au incercat să introducă uniforme obligatorii, insă aplicarea acestor reguli variază de la o scoală la alta. În orice caz, regulamentul nu este la fe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei