Astăzi are loc repartizarea în licee
Dimensiune font:
Absolvenţii de gimnaziu vor fi repartizaţi astăzi în licee *totul are loc computerizat *media anilor de gimnaziu şi media obţinută la Evaluarea Naţională sunt foarte importante
Potrivit calendarului admiterii în învăţământul liceal de stat, aprobat de Ministerul Educaţiei, astăzi, 12 iulie, are loc una dintre cele mai importante etape din parcursul educaţional al tinerilor absolvenţi de gimnaziu. Este vorba despre repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2017–2018.
Media cea mai mare are prioritate
Repartizarea se face ordonând candidaţii în ordinea descrescătoare a mediilor pe judeţul respectiv şi încercându-se plasarea fiecărui candidat, începând de la cel cu media cea mai mare până la cel cu media cea mai mică, la una din opţiunile exprimate de candidatul respectiv.
Ordonarea candidaţilor se face descrescător după mai multe criterii: media de admitere, media la evaluarea naţională, media generală de absolvire a claselor V-VIII, nota obţinută la proba de Limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale, nota obţinută la proba de Matematică şi nota obţinută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă, susţinută conform prevederilor Art.10, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale.
Dacă la un moment dat se găseşte un elev la care opţiunile exprimate în fişă nu îi permit să intre la nici un liceu, elevul respectiv rămâne nerepartizat, se arată în ghidul admiterii. Acesta poate participa la o sesiune ulterioară, organizată de locurile rămase libere. Această situaţie poate apărea în cazul în care candidatul nu a exprimat suficiente opţiuni, cele exprimate de el fiind ocupate înaintea lui de alţi candidaţi cu medii mai mari.
Mâine, 13 iulie, fiecare unitate de învăţământ va afişa lista candidaţilor repartizaţi la respectiva unitate, ulterior, până pe 17 iulie, aceştia putând depune dosarele de înscriere. Repartizarea candidaţilor care au rămas fără loc la liceu se va desfăşura în luna septembrie.
* * *
Reamintim că în judeţul Iaşi au participat la Evaluarea Naţională aproximativ 6.000 de absolvenţi de gimnaziu. Potrivit rezultatelor Evaluării şi ierarhiei mediilor de admitere, printre cele mai căutate şi prestigioase licee din Iaşi se numără: Colegiul Naţional, Colegiul „Costache Negruzzi”, Colegiul „Emil Racoviţă”, Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau