Băsescu atacă noile măsuri în Educaţie
Dimensiune font:
Preşedintele Traian Băsescu i-a solicitat din nou Avocatului Poporului, Victor Ciorbea, sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a OUG 49/26 iunie 2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative. În temeiul articolului 80 alineatul 2 din Constituţie, şeful statului susţine încă din prima cerere, formulată pe 4 iulie, că prin respectivul act normativ a fost încălcat regimul referitor la emiterea ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, precum şi dreptul la educaţie şi cel la proprietatea privată. Astfel, o serie de modificări sunt considerate a avea un impact negativ asupra învăţământului preuniversitar, precum şi a celui superior. „Având în vedere că, până la această dată, nu au fost luate măsuri pentru restabilirea ordinii constituţionale şi înlăturarea efectelor intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă indicate, vă solicit să reanalizaţi posibilitatea de a sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a acestei ordonanţe de urgenţă, pentru considerentele precizate în scrisoarea din 4 iulie. În cazul în care veţi decide să nu daţi curs procedurii de sesizare a Curţii Constituţionale, vă rog să aveţi în vedere, dacă veţi considera oportun, să-mi comunicaţi motivele care au stat la baza refuzului iniţierii unui asemenea demers”, arată preşedintele în cea de-a doua solicitare, făcând referire şi la Legea nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau