Burse în Germania pentru studenţi şi cercetători
Dimensiune font:
Studenţii, masteranzii şi doctoranzii ieşeni pot aplica pentru una dintre cele peste 100 de burse de studiu sau de cercetare oferite de Serviciul German de Schimb Academic (DAAD - Deutscher Akademischer Austausch Dienst). Până pe 31 octombrie îşi pot depune dosarele pentru programele de master din Germania absolvenţii domeniilor arhitectură, artă, muzică, actorie, film sau design.
Termenul limită pentru absolvenţii din domeniul economic, masteranzilor, doctoranzilor şi cercetătorilor este 15 noiembrie. Două zile în plus pentru pregătirea dosarului de înscriere vor avea cei care au terminat orice altă specializare, exceptând domeniile artistic şi economic.
De asemenea, până la finalul lunii noiembrie, studenţii şi masteranzii din Iaşi pot aplica pentru cursurile universitare de vară, în cadrul cărora se urmăreşte aprofundarea cunoştinţelor de limbă, limbaj de specialitate şi de civilizaţie germană. Anual, aproximativ 600 de studenţi şi cercetători din ţară participă la stagiile finanţate de DAAD. Andreea IGNEA
Oferta completă de burse a Serviciului German de Schimb Academic.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau