Cea mai bună alegere: Grădiniţă de stat sau particulară?
Dimensiune font:
Între grădiniţele de stat şi cele particulare singurul punct comun, la o primă vedere, este programa oficială pe care trebuie să o respecte educatorii. De departe cea mai mare diferenţă este preţul pe care trebuie să îl plătescă părinţii.
Celor 44 de instituţii de învăţământ preşcolar de stat din Iaşi, în care pot fi înscrişi 2.030 de copii în grupa mică pentru anul 2015-2016, se alătură altele 25 în regim particular, unde pot fi primiţi aproximativ 500 de copii. Grădiniţele de stat câştigă teren în rândul părinţilor ieşeni prin numeroasele activităţi pe care le propun pentru copilaşi. Un prim motiv este preţul pe care îl plătesc pe lună. Astfel, părinţii trebuie să plătească 10 lei pe zi, deci aproximativ 220 lei pe lună pentru masa prichindelului. „În aceşti zece lei sunt incluse micul dejun, masa de prânz şi două gustări – una pe la 10 dimineaţa, ce constă într-un fruct, de cele mai multe ori, şi una pe la 15.30, după ce se trezesc. Cred că este foarte important ca meniul să fie stabilit împreună cu părinţii, dar noi consultăm frecvent studiile nutriţioniştilor, pentru ca cei mici să mănânce cât mai bine şi să primească aportul nutriţional necesar”, explică Rodica Diaconu, directorul Grădiniţei cu Program Prelungit nr.14, una dintre instituţiile cele mai solicitate din Iaşi.
Citeşte şi Cros cu premii pentru un stil de viaţă sănătos
În plus, copiii pot participa la diverse cursuri opţionale de două ori pe săptămână, cum ar fi cele de dans, de şah sau de limbi străine, iar pentru oricare dintre acestea, preţul este de 15 lei pe lună. De asemenea, părinţii nu participă doar la şedinţele lunare şi, uneori, săptămânale, ci şi la unele cursuri, încercându-se din ce în ce mai des implicarea lor în procesul educaţional al celor mici.
Care sunt avantajele particularului
Una dintre marile probleme cu care se confruntă cele mai multe grădiniţe de stat din Iaşi este numărul insuficient de locuri. Astfel, multe grupe sunt nevoite să funcţioneze cu aproximativ 30 de copii, depăşind cifra recomandă prin legislaţie de maxim 25 de copii, iar educatorii trebuie să depună eforturi imense pentru a-i supraveghea pe cei mici. Acesta, însă, nu este o problemă în cazul instituţiilor de învăţământ preşcolar, unde sunt doar 15 copii în grupă, iar sălile de clasă bine echipate.
Citeşte şi Speranţă pentru un loc pe scenă: Să-l ajutăm pe Vlad să-şi îndeplinească visul! (VIDEO)
Pentru „luxul” ca educatoarea să poată acorda o atenţie mai mare copilului, părinţii trebuie să scoată din buzunar între 500 lei şi 1.000 lei pe lună, în funcţie de instituţie şi de intervalul ora în care îşi doresc să-l lase pe cel mic în grădiniţa. În taxă sunt incluse şi cursurile opţionale şi mesele din timpul zilei. Pe de altă parte, mai există un plus în cazul grădiniţelor particulare, acestea primind copii cu vârste mult mai mici decât trei ani, cum se întâmplă în cele de stat. „Eu am ales să îmi duc ambii copii la o grădiniţă particulară, chiar dacă acest fapt presupune costuri foarte mari. Cred că acestora li se acordă mai multă atenţie şi sunt mult mai bine supravegheaţi, dar poate e doar o prejudecată... În plus, am fost nevoită să mă întorc mult mai repede la serviciu şi, astfel, să găsesc o alternativă ca piciul meu cel mic să fie într-un loc unde ar putea să facă şi creşa şi, apoi, să continue cu grădiniţa. Sunt de părere că este foarte importantă continuitate la vârste atât de fragede”, argumentează Andrada M., mama unui băieţel de 2 ani şi a unei fetiţe de 4 ani.
Indiferent de opţiune, Ministerul Educaţiei subliniază importanţa frecventării ciclului preşcolar înainte de înscrierea în învăţământul primar, precizând că primul criteriu pentru înscrierea nou-veniţilor la grădiniţă este referitor la vârsta celui mic – mai întâi copiii de 5 ani (grupa mare), apoi cei de 4 ani (grupa mijlocie) şi prichindeii de 2-3 ani (grupa mică). Andreea IGNEA
* * *
265 lei
Acesta este suma pe care ar trebui să o achite lunar părinţii pentru un copil la grădiniţă, calculul cuprinzând masa pentru 22 de zile, realizate alături de programa oficială. La polul opus, în grădiniţele particulare din Iaşi, tariful creşte la 500 sau 1.000 lei, în funcţie de instituţie şi de intervalul orar ales.
* * *
Perioada de înscriere la grădiniţă a debutat pe 11 mai şi s-a încheiat deja pentru aproximativ două treimi dintre acestea. Astfel, în Iaşi, se mai pot depune dosare de înscriere doar în 15 grădiniţe de stat, din cele 44 existente.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau