Cea mai veche universitate din ţară, pe mâinile unei femei
Dimensiune font:
Schimbare majoră la vârful Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi * după ce rectorul Tudorel Toader a fost numit ministru al Justiţiei, instituţia de învăţământ a trebuit să aleagă un nou ordonator de credite * întreaga universitate va fi condusă de o femeie
Senatul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi, reunit ieri, 24 februarie, a decis prin vot secret pe mâinile cui va fi încredinţată toată responsabilitatea instituţiei de învăţământ. Astfel, noul ordonator de credite al UAIC Iaşi este prof. univ. dr. Mihaela Onofrei, până mai ieri, prorector pentru activităţi studenţeşti şi parteneriate cu mediul economic şi sectorul public. Aceasta a fost aleasă cu 37 de voturi, cea de-a doua persoană considerată potrivită pentru preluarea funcţiei de rector interimar, prof. univ. dr. Gheorghe Iacob, primind mai puţin de jumătate din voturile obţinute de Mihaela Onofrei.
Reamintim că procedura de numire a unui ordonator de credite a survenit după ce joi, 23 februarie, prof. univ. dr. Tudorel Toader, rectorul ales al UAIC, a devenit ministrul Justiţiei, cele două funcţii fiind în incompatibilitate.
Cine este noul ordonator de credite
Prof. univ. dr. Mihaela Onofrei a absolvit în anul 1992 Facultatea de ştiinţe Economice, specializarea Finanţe – Contabilitate şi tot în acelaşi an a devenit preparator universitar în cadrul facultăţii pe care a absolvit-o. În anul 2000 a devenit doctor în Finanţe, iar de-a lungul carierei a participat la stagii de pregătire în Franţa, Germania, Grecia, Olanda şi Italia. În anul 2012 a fost premiată de Asociaţia „Vasile Pogor” pentru promovarea ştiinţelor în România. „Mă onorează votul de încredere din partea Senatului Universităţii, pe care îl privesc ca pe un semnal pozitiv şi o validare a eforturilor depuse de la preluarea mandatului de prorector. Echipa managerială îşi asumă, în continuare, direcţia strategică de implementare a Planului managerial al rectorului ales, transpus în obiective şi acţiuni cu termene clar precizate. Desemnarea mea ca ordonator de credite va asigura desfăşurarea normală a activităţii, în condiţii de legalitate, în noul context determinat de numirea domnului rector, prof. univ. dr. Tudorel Toader, în onoranta funcţie de Ministru al Justiţiei, căruia îi acordăm deplina noastră susţinere”, a declarat prof. univ. dr. Mihaela Onofrei.
La rândul său, Tudorel Toader a explicat că nu va neglija direcţia în care se îndreaptă universitatea, având încredere totodată că echipa de prorectori aleasă în 2016 va continua proiectele începute de acesta. „Votul Senatului pentru desemnarea doamnei prof. univ. dr. Mihaela Onofrei drept ordonator de credite înseamnă că mai departe echipa de conducere a universităţii va pune în aplicare proiectul managerial pe care l-am propus comunităţii academice, câştigând încrederea colegilor din universitate. În noua calitate de ministru al Justiţiei, voi rămâne alături de Universitatea din Iaşi şi le urez succes în îndeplinirea obiectivelor manageriale asumate”, a transmis Tudorel Toader.
* * *
Conform legii, ordonatorul terţiar de credite al unei instituţii are dreptul să utilizeze fondurile bugetare repartizate pentru nevoile unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale. Numirea unui ordonator interimar de credite este vitală pentru evitarea unui blocaj instituţional.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau