Cel mai mare proiect al Universităţii Agricole a fost inaugurat
Dimensiune font:
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) a inaugurat ieri, 22 octombrie, Institutului de Cercetări pentru Agricultură şi Mediu (ICAM). Cu o valoare de aproximativ 42 milioane de lei, proiectul este cel mai mare din istoria de peste 100 de ani a USAMV Iaşi. Prin acesta a fost creat un fitotron unic în regiunea de Nord-Est şi printre cele mai mari şi moderne din România. La conferinţa de inaugurare a participat şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, alături de personalităţi ale lumii academice şi reprezentanţi ai universităţilor şi institutelor din ţară şi străinătate.
Evenimentul, de o importanţă deosebită pentru demersurile de cercetare în agricultură şi mediu, a avut loc în cadrul Congresul Ştiinţific Internaţional „Solul şi hrana, resurse pentru o viaţă sănătoasă”, organizat anual de cele patru facultăţi ale USAMV Iaşi în perioada 22-24 octombrie. „Faptul că 2015 este Anul Internaţional al Solului ne-a determinat să acordăm o atenţie specială acestui aspect, motiv pentru care am ţinut să-l marcăm chiar în titlul congresului. Avem infrastructură de cel mai înalt nivel în multe domenii, dar nu este suficient. Este doar una dintre condiţiile de cercetare. Avem nevoie de mai multă determinare, de mai mult curaj, de iniţiativă, de idei inovatoare, de cooperare”, a amintit Vasile Vîntu, rectorul USAMV Iaşi.
254 de lucrări ştiinţifice au fost înscrise la congresul USAMV, reunind alături de studenţi, sute de specialişti inclusiv din Germania, Franţa, Spania, Italia, Bulgaria, Egipt, Republica Moldova, Indonezia, Rusia, Ungaria, Cehia, Turcia, Ucraina. În continuare, astăzi, 23 octombrie, începând cu ora 9.00, Facultatea de Horticultură va găzdui workshop-ul ştiinţific internaţional „Aplicarea microorganismelor utile în agricultura sustenabilă”. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau