Colegiul „Negruzzi” în sărbătoare
Dimensiune font:
Elevii Colegiului Naţional „C. Negruzzi” Iaşi celebrează în perioada 3-5 octombrie 119 de la înfiinţarea şcolii. Trei zile de activităţi culturale, sportive, dar şi distractive a pregătit conducerea unităţii de învăţământ. „Considerând că tradiţia şi prezentul trebuie să interfereze armonios, Colegiul Costache Negruzzi invită elevii, profesorii, părinţii şi instituţiile de educaţie şi cultură din Iaşi să scrie, la ceas aniversar, o nouă pagină în devenirea spiritului negruzzist”, au transmis reprezentanţii colegiului. Astăzi, începând cu orele 12.00, va avea lor festivitatea de deschidere a evenimentelor, fiind urmată de lansarea analelor, premierea elevilor şi profesorilor coordonatori care au obţinut premii naţionale şi internaţionale, de spectacolul de muzică şi poezie oferit de elevii şcolii „Ecouri negruzziste”, precum şi de expoziţiile de artă fotografică „Fragmentarium...”, respectiv de artă plastică „Spectacolul copilăriei”. Activităţile zilei vor lua final cu o seară de dans pentru elevi.
Mircea Cărtărescu va fi prezent la întâlnirea „Scriitori între liceeni” sâmbătă, 4 octombrie, oferind un plus de valoare sărbătorii Colegiului „Negruzzi”. Concomitent cu evenimentul vor avea loc şi o serie de manifestări sportive, cei mai talentaţi tineri intrând în competiţie pentru Cupa „Negruzzi 119”. Ultima zi va fi dedicată personalităţii scriitorului Costache Negruzzi, momentul fiind marcat printr-o vizită la Casa Memorială a autorului din Hermeziu, comuna Trifeşti.
Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau