Condiţii mai bune pentru elevi în două şcoli cu tradiţie
Dimensiune font:
Autorităţile locale au recepţionat ieri lucrările de reabilitare la un corp al Colegiului de Arte „Octav Băncilă” şi la o sală de sport de la Liceu Teoretic „Dimitrie Cantemir”.
Lucrările de reabilitare realizate la două şcoli din Iaşi au fost inaugurate ieri, 12 noiembrie, în prezenţa cadrelor didactice, a reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, dar şi a primarului Gheorghe Nichita. Elevii Colegiului Naţional de Artă „O. Băncilă” au condiţii mai bune de studiu, în urma finalizării primei etape a reabilitării Corpului de arte plastice. De asemenea, următoarele investiţii vizează reabilitarea acoperişului şi a faţadei corpului, precum şi modernizarea căminului şi a cantinei.
„Este doar o secvenţă din ceea ce ar trebui să se întâmple în Colegiul de Artă Octav Băncilă, dar una pe care vrem să o marcăm aşa cum se cuvine. Într-o colaborare constantă şi de substanţă cu Primăria Municipiului Iaşi, am găsit mereu soluţii de a asigura calitatea infrastructurii şi susţinerea acestei şcoli. Marcăm în acest moment o închidere şi o deschidere spre alte posibile investiţii”, a punctat Camelia Gavrilă, inspector şcolar general.
Inaugurare şi la „Cantemir”
Cu o tradiţie şi numeroase rezultate în domeniul sportiv, şi Liceul Teoretic „D. Cantemir” a avut un moment festiv, dedicat recepţiei lucrărilor de reabilitare a sălii de sport. „Înainte de reabilitare, sala avea un parchet distrus - băteai mingea şi nu sărea - şi era praf. Acum elevii, dar şi noi, profesorii, venim cu drag la ore. Ne-am dori să fie mai multe ore de educaţie fizică, nu doar una pe săptămână, pentru că procentul de obezitate la copii este foarte ridicat şi sunt problemele cu coloana cauzate de statul în bancă. Educaţia fizică este o modalitate ca ei să se dezvolte armonios”, a declarat, Răzvan Ciuhureanu, profesorul de educaţie fizică şi sport din cadrul Liceului Teoretic „D. Cantemir”.
Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau