Consiliile de administraţie din şcoli sunt ilegale!
Dimensiune font:
Tribunale ad-hoc sunt administrate după ureche, deşi metodologia cadru de organizare şi funcţionare a lor ar trebui stabilită prin ordin de ministru al Educaţiei.
În acest moment, în fiecare şcoală generală şi în licee există consilii de administraţie. Acestea sunt formate din directori, reprezentanţi ai consiliului local şi ai primarului, părinţi, elevi şi operatori economici care se întrunesc periodic. Iau decizii în numele unităţii de învăţământ pe care o reprezintă, dar sunt importante şi în situaţii de criză, atunci când trebuie să judece, în general, neregulile de care este acuzat un anumit cadru didactic. Într-un consiliu de administraţie este, aşadar, ca într-un mic tribunal. Liderii de sindicat susţin însă că aceste tribunale sunt constituite nelegal.
Trei ani de decizii ilegale
Conform articolului 96, aliniatul 6 din Legea Educaţiei Naţionale din 2011, metodologia cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie este stabilită prin ordin al ministrului Educaţiei. „Care ordin? Suntem în 2014. N-a apărut niciun ordin, deşi s-au succedat atâţia miniştri, din 2011 încoace. Deci, absolut toate consiliile de administraţie funcţionează, fără excepţie, în nelegalitate. Toate deciziile acestor consilii sunt nule. Se întâmplă în România!”, atrage atenţia Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP). Acest aspect este cunoscut de toată lumea, inclusiv de către reprezentanţii Ministerului Educaţiei. „Este un aspect care ţine doar de zona legislativă, care nu presupune o centimă din buget şi pe care Ministerul putea uşor să-l rezolve, dar nu a făcut-o. Fie vorbim de o indolenţă inexplicabilă, fie vorbim de alte interese din zona politică”, susţine Laviniu Lăcustă. În acest timp, elevilor li se scad notele la purtare, profesorii sunt sancţionaţi iar directorii, demişi – toate, în cadrul unor consilii de administraţie închipuite, care funcţionează după ureche. Anda PINTILIE
Consecinţa firească a nelegalităţii consiliilor de administraţie este aceea că, în orice moment, o decizie luată de către acestea poate fi atacată în instanţă
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau