Mecanismul şpăgii la Universitatea de Medicină din Iaşi
Dimensiune font:
DNA a descins ieri la Universitatea de Medicină şi farmacie „Gr.T. Popa” Iaşi, după acuzele de fraudare a procesului de admitere a studenţilor străini formulate de o comisie de control a Ministerului Educaţiei. Oficialii ministerului şi reprezentanţii Universităţii aruncă toată vina asupra aparatului administrativ, respectiv asupra secretarei generale, cu „speranţa” că mediul academic nu a fost implicat. În urma scandalului diplomatic iscat, rectorul interimar Dragoş Pieptu a demisionat, înlocuitorul său urmând a fi decis la începutul săptămânii viitoare.
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” (UMF) Iaşi a intrat într-un nou scandal cu iz penal. La primele ore ale dimineţii de ieri, 22 octombrie, DNA a descins la sediul instituţiei de învăţământ superior, ridicând dosarele cu privire la admiterea studenţilor străini la programele de studiu cu taxa în valută. Sesizarea a fost făcută de reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS), în baza raportului comisiei de control, care demonstrează că 94 de punctaje de admitere au fost modificate. „Au fost erori manageriale grave în procesul de gestiune a admiterii studenţilor străini în Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi. Concluziile raportului preliminar la nivelul corpului de control al ministrului educaţiei pe care l-am trimis zilele trecute la Iaşi şi care mi-a înaintat aceste concluzii, sunt într-adevăr dintre cele mai grave. Astfel, a fost absolut necesară şi sesizarea organelor de cercetare penală pentru că, din păcate, schimbarea a 94 de punctaje nu poate conduce la o altă calificare decât aceea de fraudă”, a precizat ieri Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, prezent la o serie de manifestări universitare din Iaşi.
Citește și Scandal diplomatic provocat de Universitatea de Medicină
Cei 94 de candidaţi ale căror punctaje au fost modificate provin atât din ţări ale Uniunii Europene, cât şi din state care nu sunt membre UE. Deşi nici comisia de disciplină a UMF Iaşi şi nici organele de cercetare penală nu şi-au definitivat încă rapoartele, singurul vinovat a fost identificat deocamdată la nivel administrativ, în persoana secretarei generale Gabriela Cuciureanu. „În urma discuţiei pe care am avut-o cu reprezentanţii Universităţii şi a raportului preliminar, a reieşit că suntem îndreptăţiţi să sperăm că reevaluarea punctajelor străini va fi confirmată şi va arăta că la nivelul corpului academic nu au fost erori de apreciere. Au fost erori deosebit de grave de management. Aceste fraude, cel puţin din perspectiva legislaţiei din Educaţie, s-au situat la nivel administrativ, prin schimbarea punctajelor de către secretarul şef al Universităţii şi alte persoane din aparatul administrativ implicate”, a încheiat ministrul Sorin Cîmpeanu. Speranţa este cu atât mai mare cu cât, surse din cadrul UMF au precizat că după evaluarea dosarelor de înscriere şi acordarea punctajelor, documentele sunt trimise la Bucureşti, la MECS, pentru o nouă verificare, în urma cărora se realizează validarea acestora şi acordarea scrisorilor de acceptanţă, acte absolut necesare pentru încheierea procesului de admitere în cazul candidaţilor străini.
Rectorul şi-a înaintat demisia de onoare
După scandalul în care este implicată Universitatea ieşeană, care afectează relaţiile diplomatice ale României, rectorul instituţiei, Dragoş Pieptu şi-a dat demisia, subliniind faptul că nu este una din culpă, ci un „gest simbolic”.
Gulere albe mânjite de o rutină îngălbenită a şpăgii
„Este o demisie de onoare şi nu o demisie din culpă. Nu vorbim de asumarea unor fapte, ci de recunoaşterea gravităţii lor, printr-un gest simbolic, al demisiei. Subliniez, o dată în plus, că eu sunt cel care am depistat problemele, sesizând imediat acest fapt responsabililor din Ministerul Educaţiei – este un adevăr confirmat public, în faţa mass-media, de domnul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Aşadar, nu e vorba de o asumare, ci de un gest firesc lumii civilizate, în care noi toţi dorim să trăim. Există, în schimb, un prejudiciu de imagine suferit de universitate şi este de datoria mea, ca rector interimar, să mi-l asum, ca un gest de onoare şi să-l regret, ca dascăl al acestei şcoli”, a explicat Dragoş Pieptu, rectorul „demisionar” (după cum el însuşi semnează) al UMF Iaşi, într-o scrisoare deschisă.
De asemenea, acesta aminteşte că „reevaluarea dosarelor candidaţilor străini se va finaliza până luni, 26 octombrie, iar procesul de înmatriculare va fi încheiat în data de 2 decembrie”. În cazul în care vor exista candidaţi care şi-au achitat taxa de studiu şi care vor fi declaraţi respinşi, acestora le vor fi restituite sumele de bani, potrivit fostului rector al UMF Iaşi.
Citește și EXCLUSIV Clanurile din Universitatea de Medicină
DNA îşi poate deschide „birou” la UMF Iaşi
Dragoş Pieptu a ocupat doar pentru opt luni scaunul de rector al UMF Iaşi, profesorul universitar fiind numit interimar după demisia lui Vasile Astărăstoae (pe 6 februarie 2015) din funcţia de conducere a instituţiei pe care a ocupat-o timp de şapte ani. Vasile Astărăstoae, cercetat în mai multe dosare civile şi penale, a rămas cu poziţia de membru al Senatului UMF. La nici o săptămână de la demisia depusă de Vasile Astărăstoae, pe 12 februarie, DNA a descins la UMF Iaşi pentru a ridica „nişte hârtii”. Cercetată de DNA este şi Doina Azoicăi, decan în cadrul UMF, dar şi Carmen Dorobăţ, profesor la aceeaşi universitate.
Noul rector va fi numit luni, 26 octombrie, în şedinţa de Senat, întrucât funcţia de prorector responsabil de strategia universitară rămăsese neocupat după eliberarea acestuia de către Dragoş Pieptu. Andreea IGNEA, Ştefana Czeller
Citește și Sfaturi despre cum să-ţi dai demisia: „Spatele drept, pieptul bombat...”!
* * *
„Nu este vorba despre o percheziţie, ci despre ridicări de documente. Nu a fost nimeni pus sub acuzare. Urmărirea penală se face in rem” - Lidia Săplăcan, purtătorul de cuvânt al DNA
* * *
„Aceste fraude (...) s-au situat la nivel administrativ, prin schimbarea punctajelor de către secretarul şef al Universităţii (Gabriela Cuciureanu – n.r.) şi alte persoane din aparatul administrativ implicate” - Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei
* * *
Amintim că pe 5 octombrie a fost publicată o listă cu candidaţii admişi în anul I la programele de studiu în limbile engleză, franceză şi română pe cont propriu valută la UMF Iaşi. Ulterior, pe 15 octombrie a fost publicată o altă listă, mult mai restrânsă. 45 de candidaţi marocani nu figurau pe noua lista, deşi numele lor se regăseau pe prima listă. Situaţia incertă a determinat reacţii dure din partea Ministerului marocan de Externe, acuzând instituţia ieşeană de lipsă de transparenţă şi accentuând faptul că studenţii marocani sunt victimele unor deficienţe exogene. Ambasadoarea României în Maroc, Simona Mariana Ioan, a fost convocată de oficialii marocani, solicitându-i „răspunsuri juste şi rapide”. Ulterior, comisia de control a MECS a descoperit 94 de punctaje modificate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau