Decarii ieşeni premiaţi pentru excelenţă
Dimensiune font:
333 de elevi de nota 10 la examenele naţionale, absolvenţi ai claselor a VIII-a şi a XII-a, au fost premiaţi pentru excelenţă. Rezultatele tinerilor ieşeni au clasat judeţul în topul naţional al celor mai multe medii maxime.
Cei 32 de elevi care au obţinut media generală 10 la examenele naţionale de final de etapă – 18 tineri la Evaluarea Naţională şi 14 la Bacalaureat - au fost premiaţi ieri, 15 iulie, de Ministerul Educaţiei Naţionale. Aceasta a avut loc la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, în cadrul unei videoconferinţe la care au luat parte Remus Pricopie, ministrul educaţiei, Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru învăţământ superior, precum şi reprezentanţii ISJ. De asemenea, alături de elevii de 10 din fiecare judeţ au fost părinţii şi directorii instituţiilor pe care le-au absolvit.
Premiile au constat în diplome oferite de Ministerul Educaţiei şi ISJ, dar şi în bani – câte 2.000 lei pentru fiecare din cei 18 elevi care au rezolvat fără greşeală subiectele Evaluării Naţionale şi câte 3.000 lei pentru decarii Bacalaureatului.
„Avem judeţe care în mod tradiţional obţin nu numai un procent de promovabilitate mare, dar şi multe note de 10. Unele dintre ele ocupă locuri fruntaşe la ambele examene naţionale”, a punctat ministrul Pricopie, atrăgând, totuşi, atenţia şi asupra judeţelor unde există o diferenţă negativă, comparativ cu anul precedent.
Locul trei la Evaluarea Naţională
Cei 18 absolvenţi ai claselor a VIII-a de nota 10 au clasat judeţul în vârful topului naţional. Brăila, cu 24 decari, şi Clujul, cu 20, au ocupat primele două locuri, în timp ce Iaşul a fost pe cea de-a treia poziţie. „Este o bucurie pentru şcoala ieşeană să confirme încă o dată o valoare ce vine din timp şi nu este doar o întâmplare a momentului, ci este o consecvenţă în demersul şcolilor de elită”, a precizat în deschidere Camelia Gavrilă, inspector şcolar general Iaşi. De asemenea, aceasta a continuat accentuând importanţa momentului festiv şi a întâlnirii, care „nu este doar o premiere individuală a celor care se bucură de rezultatele acestea, ci ar trebui să aibă şi valoarea unui simbol, în sensul în care performanţa trebuie să genereze performanţă şi pentru generaţiile care vin în anii următori”, a conchis şefa ISJ Iaşi.
Vizibil emoţionaţi, noii liceeni, de la care se aşteaptă aceeaşi performanţă şi la finalul clasei XII-a, au primit premiile. „Contrar aşteptărilor, fetiţa mea nu a făcut vreo oră de pregătire. În plus, a ştiu foarte bine să-şi împartă timpul între şcoală şi momentele de relaxare, de distracţie, să spunem”, povesteşte mama uneia dintre elevele care a obţinut nota 10 la Evaluarea Naţională.
Vârful clasamentului la Bacalaureat
Judeţul Iaşi s-a clasat şi în topul celor mai multe note de 10 la Bacalaureat, de data aceasta fiind pe prima poziţie cu cei 14 elevi. „Văd că Iaşul se menţine, aşa cum ne-a obişnuit, în linia constantă a performanţei”, a punctat ministrul delegat Mihnea Costoiu.
„Ne străduim să menţinem performanţa şi la olimpiade, concursuri şi toate aceste forme de competiţie naţională şi internaţională. Comunitatea apreciază, susţine şi cred că se dă valoarea aceasta de model, continuitate şi permanenţă, fiind o istorie neîntreruptă, care se leagă şi de spiritualitatea ieşeană”, a continuat şefa ISJ.
Pentru viitor, generaţia cu 10 la Bacalaureat din judeţ optează, în general, pentru Medicină sau pentru Drept, dorindu-şi să rămână la universităţile din oraş. „Voi continua cu Facultatea de Medicină în Iaşi pentru că îmi vreau să-i ajut pe cei de aici”, este visul unei dintre viitoarele studente. De asemenea, o parte dintre cei 14 tineri vor deveni ambasadori ai învăţământului românesc, fiind acceptaţi deja la instituţii de învăţământ superior de renume din Marea Britanie sau SUA. Cu toţii au adresat cuvinte de mulţumire persoanelor care le-au influenţat evoluţia - părinţi şi profesori -, precum şi instituţiilor în care s-au format şi au crescut.
„Este un moment deosebit, festiv, în care este premiată excelenţa. Treptat, am asistat la o seriozitate tot mai accentuată a examenelor naţionale, la şanse egale oriunde ar fi susţinute acestea. De multe ori cerinţele depăşesc nivelul programei, poate şi pe cel al unui orizont de aşteptare pentru finalul de a VIII-a sau a XII-a şi ating zona de subtilitate”, a conchis inspectorul şef ieşean amintind şi factorii ce determină un asemenea succes – dotaţia nativă, deschiderea gnoseologică, precum şi implicarea profesorilor-mentor, a părinţilor şi a calităţii managementului la nivelul unităţii şcolare şi la clasa de elevi. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau