Despre libertate şi responsabilitate
Dimensiune font:
Şcoala Gimnazială „Varlaam Mitropolitul” şi Grădiniţa „Buna Vestire”, aflate sub patronajul spiritual al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, vă invită la două conferinţe „Ai copil. Învaţă să fii părinte!”, care vor avea loc pe 13 şi 15 decembrie, la ora 18.00, la Ateneul din Iaşi.
Evenimentul, aflat la cea de-a XII-a ediţie propune două întâlniri pe tema „Libertate şi responsabilitate”, tema anuală de inspiraţie la Şcoala Gimnazială „Varlaam Mitropolitul”, care vor fi susţinute de Cristina Trepcea şi Mihail Neamţu.
Întâlnirea cu Cristina Trepcea va avea loc marţi, 13 decembrie, începând cu ora 18.00, tema discuţiei fiind „Cum creştem un copil liber, responsabil şi fericit”. A doua conferinţă, cu tema „Criza libertăţii în secolul XXI: Între obsesia controlului şi curajul responsabilităţii“ va fi susţinută de Mihail Neamţu, scriitor, licenţiat al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, cu master în patristică (Durham University) şi cercetător post-doctoral la Woodrow Wilson International Center for Scholars (Washington DC).
Prima ediţie din Iaşi a seriei de conferinţe „Ai copil. Învaţă să fii părinte!” a avut loc în 2011, fiind o premieră pentru această zonă a ţării. Adresată părinţilor care vor să înveţe cum să aibă o relaţie cât mai sănătoasă, frumoasă şi armonioasă cu copiii lor, conferinţa a reunit la fiecare ediţie sute de participanţi, veniţi nu doar din judeţul Iaşi, ci şi din alte zone ale ţării, dornici să discute cu specialişti în creşterea şi educarea copiilor. Intrarea este liberă.
Citește și
Ce a uitat să spună Moș Nicolae
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau