Doctoratul - excelenţă academică sau diplomă fără valoare?

România este ţara cu cei mai mulţi deţinători ai unei diplome de doctorat din Europa * numărul covârşitor de mare de doctori nu a făcut decât să ducă la demonetizarea acestui titlu * cercetările ştiinţifice realizate de doctoranzii români lasă mult de dorit

 Doctoratul este cea mai înaltă treaptă a studiilor organizate de universităţi, aflându-se, la ora actuală, în tranziţia de la statutul de studii postuniversitare la cel de studii universitare. Studiile doctorale au fost organizate pentru prima dată în formă de învăţământ la zi în anul 1996, imediat după intrarea în vigoare a Legii Învăţământului. Acum 100 de ani, România avea, probabil, cel mult 20 de personalităţi ce purtau, ca pe cea mai înaltă recunoaştere a calităţii lor profesionale, titlul de doctor. În domeniile lor de competenţă erau cei mai buni, fiindcă în lume, şi atunci, dar şi acum, doctoratul reprezintă excelenţa şi statuează pregătirea foarte bună dintr-un domeniu. Primul doctor în chimie, în persoana lui Traian Negrescu, a apărut la Politehnica din Bucureşti, abia după război. Astăzi, România are, în total, câteva zeci de mii de doctori, cei mai mulţi fiind cadre didactice universitare sau preuniversitare.

Universităţile scot doctori pe bandă rulantă

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în anul 2012, sistemul de învăţământ superior public şi privat avea înmatriculate peste 23.500 de persoane care doreau să obţină titlul de doctor (circa 14% din totalul cursanţilor studiilor postuniversitare).

România este ţara cu cei mai mulţi deţinători ai unei diplome de doctorat, depăşind chiar şi ţări care dau, an de an, câştigătorul premiului Nobel. La fiecare un milion de români, 251 de persoane se pot mândri cu titulatura de doctor într-un anumit domeniu. Media europeană este de 200 de doctori la un milion de locuitori. În Polonia, de exemplu, sunt 87 de titluri de doctor la un milion de locuitori, în Bulgaria – 79, Ungaria – 127, iar în Cehia media este de 221. Deşi au mult mai puţini doctori în ştiinţe decât România, totuşi, toate aceste ţări surclasează România la rezultatele testelor PISA (Programul pentru Evaluarea Internaţională a Elevilor). În plus, ţări precum Cehia, Bulgaria, Ungaria sau Polonia au şi universităţi care se plasează în Top 500 mondial, în timp ce nicio instituţie românească nu se regăseşte în acest clasament. Totodată, România are mai mulţi doctori şi decât Germania, Marea Britanie Franţa sau Italia, ţări recunoscute la nivel mondial pentru calitatea învăţământului. Potrivit Eurostat, în ţara noastră s-au acordat, în anul 2009, 4.764 titluri de doctor, o creştere substanţială faţă de anii precedenţi, când au fost acordate doar în jur de 3.000 de astfel de titluri. În anul 2012, aproximativ 5.000 de români au obţinut diploma de doctor.

Titlul de doctor, obligatoriu pentru politicieni

Obţinerea diplomei de doctor a devenit un „trend obligatoriu” printre aleşii noştri. Membrii Parlamentului sunt în top, 133 de parlamentari din cei aproape 600 trecând prin munca titanică pe care o presupune obţinerea unei diplome de doctorat. Nici membrii fostului Guvern Ponta nu s-au lăsat mai prejos, 11 din cei 27 de miniştri beneficiind de această titulatură de doctor. Cei mai mulţi dintre aleşi noştri sunt doctori specializaţi în Economie sau Drept.

Uşurinţa cu care se pot obţine aceste titluri creşte de la an la an

Ştacheta cu care se pot obţine diplome de doctor scade îngrijorător, numărul tot mai mare de doctori la nivel naţional ducând la demonetizarea unei astfel de titulaturi. Studiile doctorale presupun ore întregi de muncă, studiu şi cercetare, uneori chiar şi câte 12 pe zi. „A face o cercetare ştiinţifică înseamnă a descoperi ceva. O astfel de cercetare presupune o muncă titanică, de zeci şi sute de ore. Doar cineva cu adevărat pasionat şi dedicat poate face asta. Trebuie să te dedici cercetării 100% pentru a ieşi o cercetare de calitate”, a declarat un profesor ieşean, care are şi titlul de doctor. La Cambridge, de exemplu, doctoranzii se dedică total cercetării şi studiului, lucrând atât individual cât şi in echipe. În primul an, doctorandul trebuie să aibă deja planul tezei de doctorat şi să înceapă cercetarea propriu-zisă. La Sorbona, doctoranzii lucrează sub supravegherea permanentă a coordonatorului, participă la seminarii, fac stagii de pregătire şi fac parte din grupurile de cercetare ale Şcolii Doctorale.

Pentru a-şi susţine teza, doctorandul trebuie să primească întâi evaluarea directorului de cercetare, a doi examinatori din exterior, a directorului Şcolii Doctorale şi a preşedintelui universităţii. Situaţia este diferită la noi, unde a urma cursurile doctorale presupune a te prezenta la cursuri de două sau trei ore pe săptămână, a face o cercetare mai mult sau mai puţin autentică şi a scrie o lucrare de câteva sute de pagini. Pe lângă toate acestea, motivele pentru care studenţii aleg să se înscrie la doctorat sunt greşite, o mare parte din doctoranzii români, înscriindu-se la studiile doctorale fie pentru beneficiile materiale, fie pentru a-şi prelungi, pur şi simplu, studenţia cu câţiva ani. „Am avut un coleg care s-a înscris la doctorat doar pentru a primi indemnizaţia lunară, de câteva sute de lei. Nu erau bani chiar puţini. Lui nu i-a fost prea greu să termine doctoratul, îl ajuta intelectul. A făcut doctoratul pentru bani, ulterior nu s-a folosit de diplomă în niciun fel”, a declarat un doctor în economie din Iaşi. Diana MOLDOVANU

 

* * *

Rata doctoranzilor la 1 milion de locuitori:

România – 251

Polonia - 87

Bulgaria - 79

Ungaria - 127