Doi seniori ai inventicii, răsplătiţi cu cea mai înaltă distincţie pentru cercetare

default

Dimensiune font:

| 20-12-2016 05:00

 Academia Română a oferit premiul „Aurel Vlaicu” în domeniul ştiinţelor Tehnice profesorilor Vitalie Belousov şi Boris Plahteanu, de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iaşi * cei doi au fost premiaţi pentru lucrarea Fundamentele creaţiei tehnice” * premiul „Aurel Vlaicu” reprezintă cea mai înaltă distincţie pentru cercetare pe care o oferă Academia

 

 Doi reputaţi profesori ai Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi (TU Iaşi) au fost premiaţi de către Academia Română cu cea mai înaltă distincţie pentru cercetare pe care o oferă instituţia, în cadrul Premiilor Academiei Române. Astfel, prof. univ. dr. ing. Vitalie Belousov (1930 - 2015) şi prof. univ. dr. ing. Boris Plahteanu, doi dintre seniorii inventicii de la TUIAŞI, care au contribuit la dezvoltarea Institutului Naţional de Inventică, au primit Premiul „Aurel Vlaicu” în domeniul ştiinţelor Tehnice pentru lucrarea „Fundamentele creaţiei tehnice”.

Muncă asiduă de 30 de ani

Premiul a fost decernat în cadrul unei ceremonii festive la sfârşitul săptămânii trecute şi a fost ridicat în numele Institutului Naţional de Inventică şi al celor doi distinşi profesori, de către prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin, prorector responsabil cu activitatea didactică la TUIAŞI şi director al Institutului Naţional de Inventică. „A fost o atmosferă foarte academică înălţătoare şi foarte onorantă pentru mine, fiind şi o recunoaştere a meritelor şcolii de Inventică de la Iaşi, care îşi are originea de acum 50 de ani în Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi”, a declarat prof. univ. dr. Neculai Seghedin.

Fundamentele creaţiei tehnice” este o lucrare de referinţă în domeniul creaţiei tehnice la care cei doi autori au lucrat timp de trei decenii. „Lucrarea este o încununare a unor eforturi îndelungate pe care cei doi profesori le-au depus pe parcursul a aproximativ 30 de ani de activităţi în care s-au publicat multe lucrări dedicate creaţiei tehnice. Este un ghid pe care-l poate utiliza orice creator, orice specialist în creativitate tehnică, astfel încât să se eficientizeze orice proces creativ. Cartea ne învaţă inclusiv cum să se structureze o temă de creaţie, nu numai cum se rezolvă, şi poate fi utilizată în multe domenii, nu doar inginerie, pentru că sunt la bază mai multe principii metodologice”, a completat prof. univ. dr. ing. Neculai Seghedin.

 

Citește și Ei sunt elevii care au purtat numele Iaşului peste graniţe

 

Cine sunt profesorii premiaţi?

Prof. univ. dr. ing. Vitalie Belousov (1930 - 2015), născut în oraşul Bălţi, din Basarabia, a fost rector al Universităţii Tehnice în primii ani de după Revoluţie, în perioada 1990-1996, director general al Institutului Naţional de Inventică Iaşi între 1992 şi 2003, preşedinte al Comisiei de Inventică a Academiei Române şi preşedinte de onoare al Societăţii Inventatorilor din România. Profesorul este unul dintre cei mai cunoscuţi inventatori români şi s-a stins din viaţă la 85 de ani, în 2015. Caracterizat de către cei care l-au cunoscut ca fiind „o legendă a Iaşului“, profesorul Belousov a publicat peste 350 de lucrări ştiinţifice şi a obţinut 71 de medalii de aur, şapte ordine europene şi nouă titluri internaţionale pentru invenţiile sale, printre acestea numărându- se şi Crucea de Cavaler al Ordinului „Meritul Inventiv”, Crucea de Ofiţer al Ordinului „Meritul Belgio-Spaniol”, Ordinul Naţional Steaua României în grad de cavaler şi Crucea de Comandor al Ordinului „Meritul Inventiv”.

Prof. univ. dr. ing. Boris Plahteanu, născut în 1941 la Chişinău, Basarabia, şi-a construit activitatea de cercetare şi cea didactică în jurul Facultăţii de Construcţii de Maşini şi ai Catedrei Maşini - unelte şi scule, pe care a condus-o timp de 12 ani, între 1979 şi 1985, iar ulterior între 2000 şi 2006. Acesta a avut o activitate amplă de cercetare, fiind autor şi coautor la 24 de monografii, tratate şi cursuri, publicând 204 lucrări ştiinţifice şi deţinând 56 de brevete de invenţie. În total acesta a coordonat 45 de proiecte, granturi, contracte de cercetare şi de proiectare.

În cariera sa a primit şapte distincţii de rang înalt, printre care şi Ordinul Naţional „Steaua României”, Crucea de comandor a Ordinului „Meritul Inventiv” al Belgiei, Crucea de ofiţer al ordinului „Meritul Belgo-Spaniol”, cât şi Ordinul Renaşterea Ucrainei.

Academia Română a acordat anul acesta 79 de premii la aproape 200 de personalităţi nominalizate din domenii care ţin atât de ştiinţele exacte, cât şi de cele umaniste. Au acordate distincţii pentru activitatea de cercetare şi de creaţie din domeniul literaturii, lingvisticii, teatru, muzică sau arte plastice, cât şi pentru matematică, fizică sau chimie.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:41

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Trei zile de foc pentru candidaţii la „examenul maturităţii”
11/06/2019 00:00

  * calendarul de Bacalaureat 2019 prevede că absolventii de liceu sustin pană astăzi, 11 iunie, competentele digitale, iar pe 12-13 iunie sunt examenele orale de limbă străină * probele scrise ince ...

„Dacă nu poți vedea punctele tari ale copilului, nu te atinge de slăbiciunile lui”
18/05/2019 00:00

  * in primăvara acestui an s-a organizat, pentru prima dată in Romania, un curs de formare in evaluarea dinamică a potentialului de invătare la copil - LPAD (Dispozitiv de evaluare a tendintei de inv ...

Fiecare şcolar va primi, din toamnă, câte o tabletă!
11/05/2019 00:25

  * Guvernul doreşte modernizarea sistemului de invăţămant cu ajutorul noilor tehnologii, urmand a investi cateva sute de milioane de lei pentru a instala sisteme wi-fi in 4.500 de şcoli * asta in co ...

Drama de la Buda l-a scandalizat pe şeful statului
16/04/2019 18:45

  * după ce luni, un copil de trei ani din satul Buda, comuna Brăeşti - Iaşi, a decedat, inecat in fosa septică din curtea şcolii, directorul respectivei unităţi de invăţămant a fost destituit ...

Elevii, educaţi în spiritul practicilor sustenabile de consum
11/04/2019 00:00

  În perioada 1- 6 aprilie 2019, un grup de elevi şi cadre didactice din Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iaşi au participat la cea de-a patra activitate de predare- invăţare din ...

Înscrierea în clasa pregătitoare, etapa a doua
03/04/2019 00:00

  * a inceput cea de-a doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor de inscriere in invăţămantul primar pentru anul şcolar 2019-2020 * se adresează copiilor care nu au fost insc ...

Au rămas neocupate 954 locuri la „clasa zero”
27/03/2019 10:37

  * in judetul Iaşi au fost depuse 6.735 de cereri de inscriere pentru clasa pregătitoare * şcolile care au depăşit numărul stabilit prin planul de şcolarizare sunt Colegiul National „Garabet ...

„Sărbătorim oamenii, nu celebrăm zidurile care ne înconjoară”
17/11/2017 05:04

Gheorghe Asachi este promotorul infiinţării primei linii de educaţie in inginerie, care s-a concretizat in naşterea unei ,,clase de ingineri hoţarnici”, la data de 15 noiembrie 1813. Evenimentul care ...

Munţi de bani pentru angajaţii din învăţământ
10/11/2017 16:00

Luna trecută a fost marcată de apariţia in spaţiul public a unuia dintre cele mai aşteptate, dar şi controversate documente. Este vorba despre proiectul Legii salarizării unitare, proiect promis de alian ...

Cercetarea şi inovarea, susţinute prin Universitatea Tehnică
03/11/2017 04:06

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) invită doritorii la o Sesiune de informare privind oportunităţile de finanţare din cadrul acţiunilor „Marie Skłodowska-Curie&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei