Doliu în lumea academică şi politică ieşeană

Dimensiune font:

| 09-03-2015 11:51

Profesorul universitar Tiberiu Brăilean s-a stins din viaţă în urma unui stop cardio-respirator, din cauza căruia fusese internat pentru câteva zile. Deşi avea doar 55 de ani, acesta era cunoscut în mediul academic şi politic ieşean, prin activitatea sa didactică şi publicistică, pe de o parte, şi prin implicarea în administraţia locală şi judeţeană, pe de alta. 

Mediul academic şi politic ieşean a pierdut un membru important. Fost consilier local şi judeţean, dar şi profesor universitar, Tiberiu Brăilean a murit la doar 55 de ani în cursul dimineţii de ieri, 8 martie, în urma unui stop cardio-respirator sever, pentru care fusese internat în spital încă de marţea trecută. Tiberiu Brăilean a fost un cunoscut şi apreciat profesor universitar, sute de studenţi ai Universităţii „Al.I. Cuza” (UAIC) Iaşi învăţând alături de el tainele economiei.

Acesta preda cursurile de Economie politică, Doctrine economice, Teorie economică, Politici economice, Economia sectorului public, Globalizare şi regionalizare, Politici de dezvoltare regională şi Euroregiuni şi cooperare transfrontalieră. „Am prea mare respect faţă de el. Îl ştiu foarte bine, încât, dacă am rezuma totul la ce îmi vine acum în minte, ar fi o mare impietate”, a spus Dumitru Oprea, fost decan al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor, care i-a fost profesor lui Tiberiu Brăilean. Acesta a refuzat să dezvolte subiectul din cauza durerii cauzate de dispariţia prematură a fostului discipol.

EXCLUSIV Familia vedetelor - FOTO/VIDEO

Pasiunea lui Brăilean pentru a fost completată de domenii precum religie şi ştiinţele sociale, în general, interes pe care şi l-a fructificat din poziţia de conducere a Departamentului de cercetare interdisciplinară în domeniul ştiinţelor socio-umane, parte a UAIC.

Activitate politică în spirit etic
Tiberiu Brăileanu şi-a manifestat interesul şi faţă de viaţa politică, implicându-se activ în deciziile administrative din poziţia de consilier local şi judeţean. În 1990 a fost numit Şef Serviciu Dezvoltarea economiei locale în cadrul Prefecturii Iaşi; apoi, între 1992 şi 1998 a făcut parte din echipa Direcţiei economice (Buget-Finanţe).

Efectele catastrofale ale lipsei comunicării directe între oameni EXCLUSIV

Ulterior, în anul 2009, a fost consilier al preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad. „Un specialist de mare clasă, un om deosebit, plăcut, cu care te simţeai bine... Ceea ce m-a impresionat foarte mult la Tiberiu Brăilean este că era un om foarte credincios şi nu-şi permitea să încalce morala în niciun fel. Am fost foarte bine consiliat cât timp mi-a fost alături la Consiliul Judeţean. Am colaborat foarte bine, chiar dacă am avut şi unele scântei, dar asta pentru că s-au întâlnit două caractere la fel de puternice. În schimb, în general, am avut o cooperare prietenească, foarte plăcută şi bună”, precizează Constantin Simirad, cel care l-a avut consilier pe Tiberiu Brăilean în 2009, în perioada cât a deţinut şefia CJ Iaşi, dar şi ca prieten apropiat.

Tiberiu Brăilean a fost consilier judeţean până în anul 2004, iar pentru următorii 4 ani a fost consilier municipal. Andreea IGNEA

* * *
„Nu mi-a fost doar director economic pe când conduceam judeţul acesta, ci şi un prieten foarte bun, cu care am împărţit multe bune şi rele... E o veste care mă lasă fără glas, deşi un prieten comun îmi spusese vineri seara că Tiberiu e în spital. Dumnezeule, nu credeam că e ceva atât de grav. Era mai mic decât mine. Dumnezeu să-l aibă în sfânta sa pază...” - Liviu Antonesei, fost preşedinte al CJ Iaşi, pe pagina de socializare a lui Tiberiu Brăilean

* * *
Tiberiu Brăilean a absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice din Iaşi, secţia Finanţe-Contabilitate în 1984, studiile postuniversitare de comerţ exterior la Ministerul Comerţului Exterior, iar şapte ani mai târziu a devenit doctor în economie. Ulterior, a semnat peste 400 de cărţi, articole şi studii, în calitate de autor sau coautor, şi a participat la numeroase conferinţe de specialitate la nivel naţional sau internaţional. De asemenea, a fost reprezentant al judeţului Iaşi în Congresul Puterilor Regionale din Europa, dar şi în Adunarea Regiunilor Europei, membru în Comisia Interguvernamentală de Colaborare Economică Romano-Rusă, în Consiliul de administraţie al Fundaţiei CENTIS, pentru inovare, dezvoltare tehnologică, consultanţă şi incubare de afaceri, în Consiliul de conducere al Fundaţiei pentru dezvoltare economică globală (FIDEL). În plus, a colaborat cu numeroase instituţii publice şi private în context economic, social şi administrativ.  

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:17

1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti@yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -3 spatii identificate astfel: cabinet medic familie in suprafata de 32,82 mp, cabinet stomatologic in suprafata de 19,65 mp si farmacie in suprafata de 47,90 mp, ce apartin domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in satul Todiresti, comuna Todiresti, Str. Principala nr. 176, judetul Suceava, avand nr. cadastral 43669, CF 43669, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Todiresti nr. 13/28.02.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Secretariat. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat din cadrul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, se achita numerar la Casieria Comunei Todiresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 31.03.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.04.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Todiresti, Compartimentul Secretariat, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: intr-un singur exemplar original, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.04.2025, ora 12.00, Comuna Todiresti, Compartimentul Secretariat, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Trei zile de foc pentru candidaţii la „examenul maturităţii”
11/06/2019 00:00

  * calendarul de Bacalaureat 2019 prevede că absolventii de liceu sustin pană astăzi, 11 iunie, competentele digitale, iar pe 12-13 iunie sunt examenele orale de limbă străină * probele scrise ince ...

„Dacă nu poți vedea punctele tari ale copilului, nu te atinge de slăbiciunile lui”
18/05/2019 00:00

  * in primăvara acestui an s-a organizat, pentru prima dată in Romania, un curs de formare in evaluarea dinamică a potentialului de invătare la copil - LPAD (Dispozitiv de evaluare a tendintei de inv ...

Fiecare şcolar va primi, din toamnă, câte o tabletă!
11/05/2019 00:25

  * Guvernul doreşte modernizarea sistemului de invăţămant cu ajutorul noilor tehnologii, urmand a investi cateva sute de milioane de lei pentru a instala sisteme wi-fi in 4.500 de şcoli * asta in co ...

Drama de la Buda l-a scandalizat pe şeful statului
16/04/2019 18:45

  * după ce luni, un copil de trei ani din satul Buda, comuna Brăeşti - Iaşi, a decedat, inecat in fosa septică din curtea şcolii, directorul respectivei unităţi de invăţămant a fost destituit ...

Elevii, educaţi în spiritul practicilor sustenabile de consum
11/04/2019 00:00

  În perioada 1- 6 aprilie 2019, un grup de elevi şi cadre didactice din Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iaşi au participat la cea de-a patra activitate de predare- invăţare din ...

Înscrierea în clasa pregătitoare, etapa a doua
03/04/2019 00:00

  * a inceput cea de-a doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor de inscriere in invăţămantul primar pentru anul şcolar 2019-2020 * se adresează copiilor care nu au fost insc ...

Au rămas neocupate 954 locuri la „clasa zero”
27/03/2019 10:37

  * in judetul Iaşi au fost depuse 6.735 de cereri de inscriere pentru clasa pregătitoare * şcolile care au depăşit numărul stabilit prin planul de şcolarizare sunt Colegiul National „Garabet ...

„Sărbătorim oamenii, nu celebrăm zidurile care ne înconjoară”
17/11/2017 05:04

Gheorghe Asachi este promotorul infiinţării primei linii de educaţie in inginerie, care s-a concretizat in naşterea unei ,,clase de ingineri hoţarnici”, la data de 15 noiembrie 1813. Evenimentul care ...

Munţi de bani pentru angajaţii din învăţământ
10/11/2017 16:00

Luna trecută a fost marcată de apariţia in spaţiul public a unuia dintre cele mai aşteptate, dar şi controversate documente. Este vorba despre proiectul Legii salarizării unitare, proiect promis de alian ...

Cercetarea şi inovarea, susţinute prin Universitatea Tehnică
03/11/2017 04:06

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) invită doritorii la o Sesiune de informare privind oportunităţile de finanţare din cadrul acţiunilor „Marie Skłodowska-Curie&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei