Elevii învaţă despre alimentaţia sănătoasă
Dimensiune font:
Peste 900 de elevi de la Liceul Teoretic „V. Alecsandri” şi de la Şcolile Generale „B.P. Haşdeu”, respectiv „I. Teodoreanu” participă la acţiunile proiectului naţional „Educaţie pentru o alimentaţie sănătoasă”, organizate în perioada 13-24 octombrie de Departamentul de Sănătate Publică din cadrul Societăţii Studenţilor Medicinişti Iaşi (SSMI).
50 de studenţi medicinişti voluntari le prezintă elevilor beneficiile unui stil de viaţă sănătos, precum şi patologiile ce pot apărea ca urmare a unei diete dezechilibrate – anorexie, obezitate, bulimie şi diabet. De asemenea, elevi şi studenţi vor participa duminică, 19 octombrie, la un flash mob, prin care vor demonstrat că, pe lângă o alimentaţie echilibrată, şi mişcarea are un rol foarte important pentru sănătate.
„Scopul nostru este să le implementăm elevilor ideea că o alimentaţie sănătoasă este definită de echilibru şi varietate şi că, alături de exerciţiul fizic ne ajută să facem faţă mult mai bine ritmului alert care caracterizează vremurile în care trăim”, au explicat reprezentanţii SSMI obiectivul principal al proiectului „Educaţie pentru o alimentaţie sănătoasă”, coordonat de Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România. Acesta este în legătură directă şi facilitează Programele Naţionale „Micii Sanitari” şi „Educaţie pentru Sănătate în Şcoala Românească”, discipline opţionale ce sunt predate în unele şcoli din ţară. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau