Elevii, miniştri pentru o zi
Dimensiune font:
Tinerii dornici de a se implica în mediul decizional al ţării şi de a-şi aduce contribuţia la îmbunătăţirea politicilor educaţionale vor putea fi parte a proiectului „Ministru pentru o zi”, pe 16 septembrie. În acest sens, aceştia îşi pot depune aplicaţiile, până pe 31 august, pe platforma suport a Consiliului Naţional al Elevilor (CNE). Va fi un singur câştigător pentru fiecare secţiune disponibilă, desemnat de o comisie mixtă din care fac parte câte doi reprezentanţi ai Biroului Executiv al CNE şi ai ministerelor, precum şi un consultant extern. Întâlnirea şcolarilor cu persoanele aflate la conducere vizează înlăturarea barierelor de comunicare dintre aceştia, dar şi o evidenţiere a responsabilităţii pe care le au liderii. De asemenea, demersul consolidează poziţia CNE de for consultativ în cadrul sistemului educaţional. Evenimentul este organizat de CNE, alături de ministerele Educaţiei, Apărării Naţionale, Tineretului şi Sportului, precum şi Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de afaceri şi Turism. În plus, organizatorii vor asigura cazarea şi transportul participanţilor. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau