Fără copii legalizate în instituţiile de învăţământ
Dimensiune font:
Elevii şi studenţii nu vor mai fi obligaţi să se prezinte la înscrieri cu copii legalizate după documentele oficiale
Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a probat un ordin potrivit căruia dispoziţiile OUG 41/2016 se aplică în instituţiile aflate în coordonarea sau subordinea Ministerului, în unităţile de învăţământ preuniversitar şi în instituţiile de învăţământ superior. „Ordinul de ministru va fi distribuit tuturor instituţiilor din sistemul naţional de învăţământ în vederea acceptării în relaţia cu cetăţenii a documentelor conform cu originalul în locul celor autentificate notarial”, se arată în comunicatul de presă al Ministerului Educaţiei.
„Am semnat astăzi ordinul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă 41/ 2016, astfel încât, în instituţiile de educaţie din România, preuniversitar şi superior, dar şi în cele aflate în coordonarea sau subordonarea Ministerului Educaţiei, să nu se mai solicite copii legalizate. Va fi suficient un document conform cu originalul, certificat de persoana din instituţie cu atribuţii desemnate în acest sens”, a declarat ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, pe pagina sa de Facebook.
Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 41/2016, Guvernul României a adoptat mai multe măsuri de simplificare a administraţiei publice centrale. Potrivit acestui act normativ, fiecare instituţie publică şi organ de specialitate al administraţiei publice centrale este obligat să elimine cerinţa de dispunere a copiilor legalizate după documente la furnizarea serviciilor publice, înlocuindu-le cu certificarea conformităţii cu originalul de către funcţionarul competent. De asemenea, instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţie publice centrale care solicită copia în format fizic pe hârtie după actul de identitate drept condiţie pentru furnizarea unui serviciu public sunt obligate să accepte copia în format electronic după cartea de identitate, transmisă prin e-mail, asigurând condiţiile prevăzute de reglementările legale privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau