Ministerul Educației a lansat o nouă consultare publică
Dimensiune font:
Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (MENCS) a lansat la sfârșitul săptămânii trecute consultarea publică privind definitivarea opțiunilor de educație și formare profesională ale absolvenților de clasa a VIII-a în sistemul profesional – dual.
Documentul care stă la baza acestei dezbateri a fost elaborat de reprezentanții Ministerului Educației și ai Centrului Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic (CNIDPT) și punctează o serie de elemente cheie: analiza situației actuale a învățământului profesional, clarificarea specificului programelor de formare în sistem profesional – dual, stabilirea traseelor pentru continuarea studiilor și ieșirile pe piața muncii, precum și solicitările mediului economic privind formarea în sistem profesional – dual.
În cadrul conferinței de presă care a marcat inițierea procesului de consultare, Ministrul Educației, Adrian Curaj, a subliniat principalele noutăți incluse în pachetul de măsuri propuse de MENCS. „Principala modificare, sau mai corect spus completare, vizează traiectoria profesională a elevului care se înscrie la această primă formă de învățământ: deoarece în acest moment există doar posibilitatea nivelului trei de calificare, adică aceea de muncitor calificat, am introdus două noi niveluri: nivelul de calificare 4 (tehnician) și nivelul de calificare 5 (tehnician specialist). Ne fundamentăm propunerile pe un studiu de caz din cinci țări, iar modelul nostru, deși nu copiază un anume model, răspunde și este aliniat la ceea ce se întâmplă în țările cu foarte multă experiență în domeniu, țări care reușesc să vină cu resurse umane calificate pe piața muncii și să răspundă nevoilor de dezvoltare. În al doilea rând, vom vorbi de acum înainte, doar de învățământul profesional – dual, pentru că pregătirea profesională nu poate fi făcută fără o implicare majoră și o practică adecvată în industrie la beneficiar”, a declarat Adrian Curaj, Ministrul Educației.
Colectarea opiniilor și sugestiilor cu privire la modificările propuse în documentul concept va fi gestionată de CNIDPT și se va desfășura în perioada 19 mai – 16 iunie. Diana MOLDOVANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau