O ieşeancă a câştigat marele premiu al concursului National Geographic

default

Dimensiune font:

| 17-02-2015 13:16

Urşii din Comăneşti - una dintre tradiţiile de iarnă din zona Moldovei - au ajuns cunoscuţi nu doar în ţară, ci şi în Marea Britanie, datorită pasiunii Alecsandrei Drăgoi, câştigătoarea marelui premiu al concursului National Geographic Traveller. Acesta este doar punctul de început al proiectului de suflet al Alecsandrei, prin care vrea să arate străinilor o altă faţă a României. 

Nominalizată în luna decembrie la concursul National Geographic Traveller cu una dintre fotografiile în care prezintă Jocul Urşilor de Anul Nou din Comăneşti (judeţul Bacău), Alecsandra Drăgoi a fost desemnată câştigătoarea secţiunii „People”. Apoi, pe 14 februarie a venit şi marele premiu al competiţiei lansate de National Geographic Traveller, trofeu selectat din câştigătorii celor şase secţiuni ale concursului şi care îi oferă Alecsandrei oportunitatea de a merge într-un wildlife photography tour în Kenya (Africa). „Ceremonia a durat aproximativ o oră, timp în care au fost prezentate imaginile câştigătoare pentru fiecare categorie. O prezentare excelentă oferită de juriul concursului, Simon Stafford, în care au fost prezentate în detaliu imaginile şi motivul pentru care au câştigat categoria; apoi a fost anunţat marele câştigător. A fost cea mai intensă oră din viaţa mea, urmând ca, în final, să aflu că visul meu de la vârsta de 13 ani de a ajunge în Kenya s-a adeverit şi mi-a fost dăruit de pasiunea mea, fotografia!”, a povestit Alecsandra Drăgoi pentru ziarul „Evenimentul Regional al Moldovei”.

O Românie altfel
Alecsandra a absolvit liceul în Iaşi, apoi a optat pentru continuarea studiilor în Anglia, datorită oportunităţilor pe care le avea comparativ cu România. De patru ani trăieşte în Londra, dar îşi doreşte să arate lumii o altă imagine a României, aproximativ 80% din portofoliul ei fiind dedicat ţării în care s-a născut şi a copilărit, loc pe care îl respectă şi îl iubeşte. „Acest concurs mi-a demonstrat că orice vis se poate îndeplini mai devreme sau mai târziu cu răbdare şi pasiune. În plus, consider acest premiu un semn şi un nou drum în promovarea României, drum pe care voi începe uşor, uşor să îl pun la cale în următoarele luni. Pentru acest lucru voi avea nevoie de susţinere financiară şi, în acelaşi timp, de susţinere morală. Sunt sigură că în final voi schimba o părticică din România, simt ca sunt menită să fac acest lucru”, spune tânăra despre planuri, proiecte, dorinţe... În plus, activitatea Alecsandrei Dragoi peste hotare nu a rămas fără aprecieri în ţară, ea fiind câştigătoarea trofeului Studentul Anului la Arte, premiu acordat de Liga Studenţilor Români din Străinătate pe 8 ianuarie 2015.

Zeci de premii şi expoziţii
Deşi are aproape 22 ani, palmaresul Alecsandrei este deja unul impresionant. Proiectul Urşii din Comăneşti cuprinde fotografii pe care le-a realizat pentru lucrarea de final de studii de universitare, proiect pe care l-a continuat pentru admiterea la programul de master. Încă de la început acestea s-au bucurat de apreciarea profesorilor, Alecsandra absolvind First Class Honours Degree a Universităţii Portsmouth şi, apoi, fiind admisă cu bursă la Universitatea Westminster din Londra, specializarea Fotografie Documentară şi de Fotojurnalism. În plus, acelaşi Joc al Urşilor de la Comăneşti din noaptea de Anul Nou, surprins atât de minunat în fotografii, i-a adus Alecsandrei Drăgoi, în anul 2013, premiul la „Youth Award” - secţiune destinată tinerilor fotografi de până în 19 ani - din cadrul competiţiei Sony World Photography, devenind primul fotograf român care a câştigat acest concurs.

FOTO Thailanda premiază şcoala de inventică din Iaşi

De asemenea, anul 2014 a fost unul special pentru Alecsandra, fiind nominalizată la aproximativ 18 concursuri. În plus, de la debutul în carieră (în 2009), tânăra ieşeancă a acumulat peste 40 de premii la concursuri în ţară, dar, mai ales, în străinătate - Marea Britanie, SUA, Rusia, Australia -, acestora adăugându-se numeroase expoziţii.

EXCLUSIV Familia vedetelor - FOTO/VIDEO

Andreea IGNEA

„Am trăit clipe mari de emoţie şi nu mi-aş fi imaginat niciodată că voi lua premiul mare până când am ajuns la ceremonie. În momentul în care organizatoarea mi-a spus cu un zâmbet pe buze că este fericită să mă vadă prezentă la ceremonie, mi s-au înmuiat picioarele, bănuind că ceva inedit îmi este rezervat” - Alecsandra Drăgoi, câştigătoarea marelui premiu şi a secţiunii „People” din cadrul concursului National Geographic Traveller 

FOTO/VIDEO Istoria neştiută a celei mai frumoase biblioteci din lume

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:49

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
ECOPIATA S.A. IASI organizeaza licitatii publice cu strigare pentru inchirierea urmatoarelor terenuri si spatii comerciale: - terenul nr. 4 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.30; - terenul nr. 2 (20 mp) din Bazar, destinat amplasarii unei rulote pentru activitatea de fast food, pe 16.12.2024 - ora 9.45; - spatiul comercial S1 (5,87 mp) – Piata Independentei pe 16.12.2024 – ora 10.00; - spatiul comercial S3 (24 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 10.30; - spatiul comercial S4 (38 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.00; - spatiul comercial S5 (72,5 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 11.30; - spatiul comercial S9 (48,21 mp) - Piata Independentei pe 16.12.2024 - ora 12.00; - spatiul comercial S25 (30,00 mp) - Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 - ora 12.30; - spatiul comercial S6 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 13.00; - teren nr. 2 (25 mp) din Piata Pacurari, destinat amplasarii unei rulote/ chiosc/ modul, pe 16.12.2024 – ora 13.30; - teren nr. 1 (30mp) din Targul Auto, destinat amplasarii unui container/ rulote/ chiosc, pe 16.12.2024 – ora 13.45; - spatiul comercial S2 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.00; - spatiul comercial S9 (28,65 mp) – Piata Hala Centrala pe 16.12.2024 – ora 14.30. Licitatiile vor avea loc la sediul firmei din Str. Anastasie Panu nr. 48. Caietele de sarcini se pot cumpara de la secretariatul societatii, unde se va depune documentatia pentru inscriere pana la data si ora de incepere a fiecarei licitatii. Informatii suplimentare la tel. 0232/267844.
Trei zile de foc pentru candidaţii la „examenul maturităţii”
11/06/2019 00:00

  * calendarul de Bacalaureat 2019 prevede că absolventii de liceu sustin pană astăzi, 11 iunie, competentele digitale, iar pe 12-13 iunie sunt examenele orale de limbă străină * probele scrise ince ...

„Dacă nu poți vedea punctele tari ale copilului, nu te atinge de slăbiciunile lui”
18/05/2019 00:00

  * in primăvara acestui an s-a organizat, pentru prima dată in Romania, un curs de formare in evaluarea dinamică a potentialului de invătare la copil - LPAD (Dispozitiv de evaluare a tendintei de inv ...

Fiecare şcolar va primi, din toamnă, câte o tabletă!
11/05/2019 00:25

  * Guvernul doreşte modernizarea sistemului de invăţămant cu ajutorul noilor tehnologii, urmand a investi cateva sute de milioane de lei pentru a instala sisteme wi-fi in 4.500 de şcoli * asta in co ...

Drama de la Buda l-a scandalizat pe şeful statului
16/04/2019 18:45

  * după ce luni, un copil de trei ani din satul Buda, comuna Brăeşti - Iaşi, a decedat, inecat in fosa septică din curtea şcolii, directorul respectivei unităţi de invăţămant a fost destituit ...

Elevii, educaţi în spiritul practicilor sustenabile de consum
11/04/2019 00:00

  În perioada 1- 6 aprilie 2019, un grup de elevi şi cadre didactice din Şcoala Gimnazială „Otilia Cazimir” Iaşi au participat la cea de-a patra activitate de predare- invăţare din ...

Înscrierea în clasa pregătitoare, etapa a doua
03/04/2019 00:00

  * a inceput cea de-a doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor de inscriere in invăţămantul primar pentru anul şcolar 2019-2020 * se adresează copiilor care nu au fost insc ...

Au rămas neocupate 954 locuri la „clasa zero”
27/03/2019 10:37

  * in judetul Iaşi au fost depuse 6.735 de cereri de inscriere pentru clasa pregătitoare * şcolile care au depăşit numărul stabilit prin planul de şcolarizare sunt Colegiul National „Garabet ...

„Sărbătorim oamenii, nu celebrăm zidurile care ne înconjoară”
17/11/2017 05:04

Gheorghe Asachi este promotorul infiinţării primei linii de educaţie in inginerie, care s-a concretizat in naşterea unei ,,clase de ingineri hoţarnici”, la data de 15 noiembrie 1813. Evenimentul care ...

Munţi de bani pentru angajaţii din învăţământ
10/11/2017 16:00

Luna trecută a fost marcată de apariţia in spaţiul public a unuia dintre cele mai aşteptate, dar şi controversate documente. Este vorba despre proiectul Legii salarizării unitare, proiect promis de alian ...

Cercetarea şi inovarea, susţinute prin Universitatea Tehnică
03/11/2017 04:06

La Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi (UTI) invită doritorii la o Sesiune de informare privind oportunităţile de finanţare din cadrul acţiunilor „Marie Skłodowska-Curie&r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei