Premii internaţionale pentru micii matematicieni ieşeni
Dimensiune font:
Concursul Internaţional de Matematică KIMC a premiat doi elevi din Iaşi pentru cunoştinţele de specialitate acumulate. De asemenea, echipa a fost recompensată pentru cea mai bună promovare a ţării de provenienţă.
Doi absolvenţi ai clasei a VII-a la Colegiul Naţional „C. Negruzzi” Iaşi au obţinut premii importante la una dintre cele mai cunoscute competiţii internaţionale pentru iubitorii de matematică – KIMC (Korea Internaţional Mathematics Competition), desfăşurat la Daejon, Coreea de Sud, în perioada 21-26 iulie. Astfel, Vlad Tuchiluş a obţinut medalia de bronz , iar Robert Antohi menţiune, pregătiţi de Adrian Zanoschi de la „C. Negruzzi” şi de Iulian Stoleriu, profesor la Facultatea de Matematică din Cadrul Univeristăţii „Al. I. Cuza”. Deşi se puteau încadra încă la secţiunea Key Stage II, s-a luat hotărârea ca ambii elevi să participe la nivelul III, limita superioară a acestuia fiind clasa a X-a. La aceeaşi categorie de vârstă şi-au testat cunoştinţele încă 306 elevi, concursul reunind, de asemenea, 280 de tineri la Key Stage II, precum şi 233 de profesori şi 133 de însoţitori din 31 de ţări.
Matematica şi cultura merg mână-n mână
Alături de probele de specialitate, competiţia a avut şi o latură culturală, fiecare delegaţie organizând un program artistic şi un stand de prezentare a comunităţii locale şi a ţării. Prin dansul şi costumele specifice, elevii ieşeni s-au făcut remarcaţi şi la această secţiune, fiind recompensaţi cu premiul special pentru cea mai bună promovare a ţării de provenienţă. „Sunt rezultate deosebit de importante care confirmă, încă o dată, profesionalismul şi nivelul la care se lucrează cu elevii, dar şi pregătirea copiilor, fiind vorba de o competiţie de anvergură. Impactul asupra participanţilor a fost cu atât mai mare cu cât a implicat şi latura multiculturală în care accentul a fost pus pe cunoştinţele despre ţara natală, nu doar pe cele de specialitate”, a punctat Elvira Rotundu, directorul Colegiului Naţional „C. Negruzzi”.
De asemenea, cei doi nu sunt la primele premii, talentul şi munca fiindu-le recunoscute şi la Olimpiada Naţională de Matematică – Robert Antohi a primit o menţiune de la Ministerul Educaţiei şi medalia de argint de la Societatea de Ştiinţe Matematice din România (SSMR), iar Vlad Tuchiluş premiul III de la minister şi medalia de aur de la SSMR. Andreea IGNEA
***
Vlad Tuchiluş – medalia de bronz la secţiunea Key Stage III
Robert Antohi – menţiune la secţiunea Key Stage III
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau