Premiu naţional pentru copiii de la Grădiniţa nr. 16
Dimensiune font:
Prichindeii de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 16 Iaşi au fost premiaţi cu un videoproiector, după ce au reuşit să se claseze pe primul loc în competiţia naţională „Şi cei mici fac fapte mari”, ajunsă la ediţia a III-a. Cei mici au strâns 118,60 kg deşeuri de baterii şi acumulatori portabili (DBA). „În grădiniţa noastră există o tradiţie în privinţa participării la concursuri pe teme ecologice. Ne bucură mult faptul că am reuşit să le cultivăm copiilor din grădiniţa un comportament ecologic, că am reuşit să-i mobilizăm - desigur, cu o contribuţie semnificativă din partea părinţilor - pentru a câştiga această competiţie”, explică Liliana Valicu, directorul Grădiniţei PP nr. 16. Dedicat instituţiilor de învăţământ preşcolar, proiectul a reunit 166 grădiniţe, peste 23.600 de copii, ajutaţi de familii, au reuşit să colecteze 1,6 tone DBA. De asemenea, copiii au participat la lecţii „eco” de 30 minute, descoperind beneficiile reciclării asupra mediului înconjurător. Andreea IGNEA
Citeşte şi Povestea singurului cor bărbătesc din satele Iaşului
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau