Profesorul „Păsărică” a scandalizat România
Dimensiune font:
După scandalul provocat de profesorul universitar Dumitru Păduraru şi ameninţările lui la adresa studentelor, 12 organizaţii care luptă împotriva violenţei sexuale au adresat o scrisoare deschisă Ministerului Educaţiei şi conducerilor universităţilor din ţară. Acestea reclamă că hărţuirea sexuală este o practică larg răspândită în mediul universitar.
Cazul profesorului de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” Iaşi, Dumitru Păduraru, care a fost denunţat de o studentă pentru hărţuire sexuală, a stârnit numeroase reacţii printre studenţi, dar şi la nivel naţional. 12 organizaţii membre ale reţelei informale „Rupem tăcerea despre violenţa sexuală” au semnat o scrisoare deschisă adresată Ministerului Educaţie şi Senatelor universităţilor din ţară. „În primul rând, cerem Ministerului Educaţiei şi Senatelor tuturor universităţilor din România să introducă de urgenţă modalităţi accesibile studentelor/studenţilor de a reclama fapte de hărţuire sexuală din partea profesorilor, precum şi sancţiuni pentru cadre didactice vinovate de hărţuire sexuală asupra studentelor sau asupra altor angajate”, îşi încep scrisoarea semnatarii. Apoi, aceştia atrag atenţia asupra importanţei demarării unor campanii de informare în acest sens, considerându-le „un gest minimal de recunoaştere a responsabilităţii faţă de femeile care studiază sau lucrează în instituţii de învăţământ superior”.
Citeşte şi Scandalul şpăgilor, ilustrat în caricaturi
VIDEO „Profesionişti de top” de la UMF Iaşi se remarcă prin şpăgile luate
Hărţuirea sexuală – parte a experienţei universitare
În continuare, „Rupem tăcerea despre violenţa sexuală” amintesc faptul că situaţia de la UMF Iaşi nu este singulară în România. „În urma cazului Dumitru Păduraru, cadru didactic la UMF Iaşi, arestat pentru luare de mită, şantaj şi tentativă de viol, semnalăm că în universităţi hărţuirea sexuală e parte din experienţa universitară a multor generaţii de studente”, spun membrii reţelei informale, care realizează şi o listă a actelor de hărţuire sexuală. În finalul scrisorii, semnatarii încurajează studentele care se confruntă cu astfel de situaţii să nu se lase intimidate de cadrele didactice şi să reclame faptele.
Amintim că, sâmbăta trecută, a fost emis mandat de arestare preventivă pe numele profesorului de Anatomie de la UMF Iaşi, Dumitru Păduraru, acesta fiind acuzat de luare de mită, tentativă de viol şi şantaj, în urma denunţului uneia dintre studente. Tot atunci, alte două cadre didactice de la UMF – soţii Carmen şi Gheorghe Dorobăţ - au ajuns în spatele gratiilor pentru trafic de influenţă şi luare de mită. Andreea IGNEA
* * *
„La ora patru eşti aici! Aranjată! Mai ai o şansă.! Dacă nu vii la patru, nu mai! Păsărica! Îţi dau ultima şansă!” – extras din înregistrările prezentate de procurori în dosarul lui Dumitru Păduraru
Citeşte şi Efectele catastrofale ale lipsei comunicării directe între oameni EXCLUSIV
* * *
Scrisoarea deschisă semnată de 12 organizaţii membre ale reţelei informale „Rupem tăcerea despre violenţa sexuală”
„În primul rând, cerem Ministerului Educaţiei şi Senatelor tuturor universităţilor din România să introducă de urgenţă modalităţi accesibile studentelor/studenţilor de a reclama fapte de hărţuire sexuală din partea profesorilor precum şi sancţiuni pentru cadre didactice vinovate de hărţuire sexuală asupra studentelor sau asupra altor angajate. În al doilea rând, cerem tuturor universităţilor demararea unor campanii de informare cu privire la hărţuirea sexuală în unităţile de învăţământ. Considerăm că o astfel de campanie ar constitui un gest minimal de recunoaştere a responsabilităţii faţă de femeile care studiază sau lucrează în instituţii de învăţământ superior!
În urma cazului Dumitru Păduraru, cadru didactic la UMF Iaşi, arestat pentru luare de mită, santaj şi tentativă de viol, semnalăm că în universităţi hărţuirea sexuală e parte din experienţa universitară a multor generaţii de studente. Credem că a trecut momentul în care breasla universitară mai poate clama ignoranţă faţă de abuzurile pe care le găzduieşte inclusiv toleranţă faţă de abuzuri de natură sexuală.
Pentru a putea identifica cu uşurinţă situaţia de hărţuire sexuală menţionăm că astfel de acte includ: comportamente ca mângâieri, îmbrăţişări, atingeri ale corpului, atingeri într-o manieră sexuală, comentarii nedorite despre viaţa privată sau sexuală a persoanei; propuneri şi avansuri sexuale; trimiterea de mesaje, sms-uri, e-mailuri pornografice şi/sau ameninţătoare; ameninţări, constrângeri, abuz de autoritate prin condiţionarea obţinerii unor beneficii în plan profesional de acceptare a comportamentelor de hărţuire. Hărţuirea sexuală în universităţi se bazează pe diferenţa de putere şi credibilitate ce există între studenţi/studente şi cadre didactice, acestea din urmă fiind protejate de statutul profesional cat şi de inerţia comisiilor disciplinare.
Aceste fapte reprezintă acte de discriminare şi fapte penale, precum şi încălcări de ordin etic ale principiilor învăţământului superior.
Universităţile româneşti nu tratează hărţuirea sexuală cu atenţia şi proptitudinea necesară, fapt dovedit şi din faptul că astfel de comportamente nu sunt explicit prevăzute în codurile de etică ale universităţilor. E timpul ca universităţile româneşti să îşi asume mai multe responsabilităţi faţă de studente, să introducă sancţiuni pentru comportamente de hărţuire sexuală şi să nu mai muşamalizeze cazuri precum cele de la UMF Iaşi. Fără lipsa de repercusiuni asupra unor cadre didactice cu un comportament penal, universităţile nu sunt nici instituţii credibile şi nici respectate. E momentul ca universităţile să acţioneze cu responsabilitate şi să ia măsuri împotriva celor vinovaţi de acte de corupţie, de abuzuri şi şantaje asupra studenţilor şi de agresiuni sexuale asupra femeilor din universităţi.
Încurajăm studentele ca în cazul în care se confruntă cu o situaţie de hărţuire să nu se lase intimidate de ameninţările cadrelor didactice şi să reclame de urgenţă faptele către organele de poliţie sau să apeleze la sprijinul organizaţiilor neguvernamentale pentru drepturile femeilor (parte din ele coalizate in Reţeaua Rupem Tăcerea despre Violenţa Sexuală). ONG-urile pentru drepturile femeilor vă pot asculta fără a vă judeca şi desconsidera şi vă pot oferi gratuit informare, îndrumare în demersurile legale, consiliere psihologică şi în anumite condiţii chiar asistenţă juridică. Dacă aveţi nevoie de un sfat rapid, asociaţia A.L.E.G. are un serviciu de consiliere online in condiţii de confidenţialitate accesabil la următorul link: http://aleg-romania.eu/consiliere/,iar Centrul de Acţiune pentru Egalitate şi Drepturile Omului (www.actedo.org) pune la dispoziţie asistenţă juridică pro bono victimelor violenţei de gen, inclusiv hărţuirii sexuale.
Mai multe detalii despre violenta sexuală, inclusive despre hărţuirea sexuală la locul de muncă gasiti pe www.violentaimpotrivafemeilor.ro
Organizaţii semnatare membre ale reţelei informale „Rupem tăcerea despre violenţa sexuală”
Asociaţia Transcena
Institutul Est European de Sănătatea Reproducerii
Asociaţia Front
Centrul Parteneriat pentru Egalitate
Asociaţia E-romnja
Societatea de Analize Feministe AnA
Centrul Filia
Asociaţia AFIV- Artemis
Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen ( A.L.E.G.)
Asociaţia ACTEDO
Asociaţia Quantic
Asociaţia Pas Alternativ”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau