Reţeta succesului la admitere
Dimensiune font:
Ierarhia elevilor ieşeni care au terminat clasa a VIII-a îi clasează pe cei care au studiat la licee în topul celor mai bune rezultate. Foarte puţini dintre cei care au continuat la o şcoală gimnazială se pot mândri cu rezultate la fel de bune.
Elevii care au ales din clasa a V-a liceele sau colegiile ieşene par a avea rezultate mai bune decât colegii lor care au continuat studiile la o şcoală gimnazială. Aceştia predomină poziţiile fruntaşe ale ierarhiei realizate la nivel de judeţ, pe baza mediei dintre rezultatele obţinute la Evaluarea Naţională şi cele din clasele V-VIII. Astfel, primele 50 cele mai mari note au fost obţinute, în general, de elevii care au studiat la instituţii de renume – Colegiile Naţional Iaşi, „C. Negruzzi”, „E. Racoviţă” sau „M. Eminescu”. Totuşi, sunt şi câţiva viitori liceeni care au terminat şcoli gimnaziale - „P. Rareş” Hârlău, „I. Cantacuzino” Paşcani, „Gh.I. Brătianu” Iaşi, Topile, „Ştefan Bârsănescu” Iaşi şi „Alexandru cel Bun” Iaşi. Cu toţii au putut opta pentru domeniile pe care şi le doresc, la instituţiile şcolare preferate, media de admitere (9,86) permiţându-le să nu-şi facă vreo grijă, în vreme ce ultimă notă pentru admiterea de anul acesta a fost 9,49.
Şcolile gimnaziale predomină finalul clasamentului
Dacă topul ar fi extins până la media 9,00, unde sunt aproximativ 900 de elevi, balanţa ar înclina tot în favoarea elevilor care au terminat clasa a VIII-a la liceu sau la colegiu.
Situaţia se schimbă radical la polul opus al clasamentului total al celor peste 6.600 de elevi care au susţinut Evaluarea Naţională. De data aceasta cele care apar rar sunt liceele (doar cele tehnologice), dar nici urmă de elevi care au terminat cu colegiu. În acesta caz, sunt şi patru elevi care au cumulat medii mai mici de 2,50, aceştia fiind absolvenţii şcolilor gimnaziale „G. Ibrăileanu” Târgu Frumos, „G. Călinescu” Iaşi, Oţeleni şi Liteni.
Chiar dacă programa şcolară este aceeaşi, rezultatele nu diferă doar la nivelul elevilor, ci şi la cel al tipului de instituţie de învăţământ. Potrivit Cameliei Gavrilă, inspector şcolar general, diferenţele sunt generate de o sumă de factori. „La liceele care au şi gimnaziu există o formă de selecţie la clasa a V-a, elevii fiind selectaţi din start. Apoi, profesorii au o pregătire complexă, intrându-se cu medii foarte mari la Titularizare şi creând o calitate ridicată a actului didactic. De asemenea, părinţii sunt interesaţi de performanţa copiilor. Dovadă este faptul că îi aduc la şcoli unde este mai presantă atmosfera de studiu şi unde solicitările sunt mai mari, dar sunt siguri că pot face faţă”, explică şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi. Andreea IGNEA
***
Reţeta succesului – elevi selectaţi, profesori foarte buni, atmosfera de studiu din şcoală şi preocuparea părinţilor de a se obţine performanţe pe traseu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau