RIUF revine la Iaşi
Dimensiune font:
Sute de elevi, studenţi, părinţi şi profesori sunt aşteptaţi mâine, 9 octombrie, de zeci de instituţii academice din ţară şi de peste hotare la Târgul Internaţional de Universităţi RIUF. Ajuns la a XV-a ediţie, RIUF este cel mai mare eveniment educaţional din ţară şi din Estul Europei, oferind tinerilor informaţii despre sute de programe de licenţă şi de master. Vor fi prezenţi reprezentaţii a peste 20 de universităţi din România şi din străinătate, precum şi ai şcolilor de limbi străine sau ai ONG-urilor studenţeşti. Astfel, participanţii vor afla despre oportunităţile educaţionale pe care le pot accesa la instituţii de învăţământ de renume din Marea Britanie, Elveţia, Ungaria, Danemarca sau Germania. Evenimentul va avea loc la Congress Hall Palas, iar taxa de participare pentru vizitatori este de 5 lei, biletele găsindu-se la intrare. Andreea IGNEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau