Şanse profesionale pentru studenţi, la Agronomia din Iaşi
Dimensiune font:
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” (USAMV) Iaşi va lansa marţi, 20 octombrie, proiectul „SP2 = Şanse Profesionale prin Stagii de Practică”.
Cu o perioadă de derulare de şase luni, proiectul este implementat în regiunea Nord-Est – judeţele Iaşi, Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău şi Vaslui. Obiectiv principal al proiectului este de consolidare a unui cadru performant de susţinere a studenţilor în scopul îmbunătăţirii tranziţiei de la şcoală la viaţa activă, prin consiliere şi prin organizarea de stagii de practică în firme româneşti. „Prin activităţile desfăşurate se urmăreşte creşterea gradului de ocupare şi creşterea adaptabilităţii la cerinţele primului loc de muncă pentru absolvenţii şi viitorii absolvenţi de învăţământ superior. De asemenea, între obiectivele specifice ale proiectului se află şi promovarea şi dezvoltarea parteneriatelor între universităţi, societatea civilă şi IMM-uri în vederea facilitării tranziţiei de la şcoală la viaţa activă, respectiv minimum două parteneriate încheiate pentru schimb de experienţă şi bune practici”, precizează iniţiatorii proiectului.
Citește și „Femeilor din România le lipseşte încrederea în sine”
Minimum 180 de studenţi înmatriculaţi în sistemul naţional de învăţământ au posibilitatea de a beneficia în mod gratuit de consiliere profesională. De asemenea, minimum 150 de studenţi vor participa la stagii de practică. Totodată, toţi beneficiarii vor primi subvenţii în cuantum de 300 lei pentru activitatea de consiliere, respectiv 810 lei pentru participarea la stagiile de practică. În plus, vor fi oferite şi 30 de premii a câte 1.000 lei, pentru participanţii care vor obţine cele mai bune rezultate la stagiile de practică parcurse. Conferinţa de lansare a proiectului va avea loc de la ora 13.00, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu” din cadrul USAMV Iaşi. Andreea IGNEA
Implementat de USAMV Iaşi, în parteneriat cu Brainer Consulting, proiectul „SP2 = Şanse Profesionale prin Stagii de Practică” este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 2 - „Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii”, Domeniul Major de Intervenţie 2.1 - „Tranziţia de la şcoală la viaţa activă”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau