Scandalul burselor de la „Cuza” ia amploare
Dimensiune font:
De aproximativ cinci ani, cuantumul burselor sociale, de studiu, de merit şi de performanţă pentru studenţii Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi nu s-a mărit. Conducerea Universităţii pune totul pe seama fondul de la bugetul de stat care nu a fost modificat semnificativ, explicând şi că studenţii din Senatul instituţiei nu au ridicat această problemă.
Deşi nu au fost majorate de aproximativ cinci ani, bursele studenţilor de la Universitatea „Al.I. Cuza” (UAIC) rămân neschimbate şi anul acesta academic. Peste 3.500 de cursanţi primesc burse de studiu integrale sau parţiale, sociale, de merit, sumele lunare fiind cuprinse între 276 lei şi 632 lei, cea din urmă fiind pentru studenţii care ating performanţe ştiinţifice deosebite. „Cuantumul burselor ar merita, desigur, o ajustare la sumele propuse de CNFIS (Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior – n.r.), dar acest fapt ar genera reducerea cu aproximativ 50% a numărului de bursieri. Problema principală este, de fapt, subfinanţarea educaţiei. În momentul de faţă se acordă undeva la 3% din PIB. Anul trecut am solicitat acordarea a 6% din PIB pentru educaţie. Dacă s-ar fi acordat, teoretic ori ar fi fost de două ori mai multe burse, ori s-ar fi putut acorda burse de două ori mai mari”, a declarat Silvian-Emanuel Man, preşedintele Ligii Studenţilor din Universitatea „Al.I. Cuza”. Pe de altă parte, el susţine că esenţială este înţelegerea importanţei finanţării şi investiţiei în educaţie de către toţi actorii decizionali – studenţi, profesori sau reprezentanţi ai mediului economic –, adăugând că până atunci „să nu ne aşteptăm ca lucrurile să capete de la sine o direcţie bună”.
Doar statul poate schimba ceva
Conducerea UAIC apreciază, de asemenea, că o rezolvare ar putea veni doar din partea statului, bursele fiind acordate, în general, de la bugetul de stat şi doar o mică parte vine de la Universitate. „Nu avem de unde să dăm din altă parte, doar să mărim taxele de şcolarizare. Pentru anul 2013 am primit de la bugetul de stat o alocare totală de 14,8 milioane lei, dintre care 8,3 milioane lei fiind corespunzătoare unui număr de 15.500 de studenţi români la buget la ciclurile licenţă şi master. Per student, dă o sumă de 533 lei anual, acesta fiind un fond de bursă”, a explicat Bogdan Pleşcan, director general administrativ în cadrul UAIC, pentru ziarul „Evenimentul Regional al Moldovei”. De altfel, în anul 2014 Universitatea primeşte 13,8 milioane, dar cei 8,3 milioane lei au rămas constanţi, suma fiind mai mică decât în 2013 pentru că au fost alocate mai puţine locuri susţinute prin bursă a studenţilor străini bursieri ai statului român.
Studenţii din Senat nu au abordat problema în şedinţe...
În semestrul al doilea al anului universitar trecut au fost purtate discuţii cu studenţii membri în Senatul Universităţii în cadrul cărora au fost atinse aspecte legate de regulamentul de acordare a burselor, ce trebuia corelat cu noile modificări de legislaţie. „Cu această ocazie, studenţii din Senat au discutat toate aspectele legate de burse. Dacă ajungeau la concluzia că trebuie modificate plafoanele, sigur că spuneau asta, dar nu au pus în discuţie acest aspect”, este de părere Bogdan Pleşcan. Pe de altă parte, directorul general administrativ al Universităţii susţine că nici măcar o creştere de 20% a sumei alocate de la bugetul de stat ar fi una nesemnificativă. „Să-mi dea 633 lei per student şi tot nu aş putea modifica ceva. Ar însemna 20%, dar e nesemnificativ. Ce să fac? Modific de la 345 lei la 360 lei pentru bursele de studiu integrale, de exemplu?”, calculează Bogdan Pleşcan, director general administrativ.
Andreea IGNEA
***
Câţi bani primesc lunar bursierii
276 lei – bursa socială
276 lei – bursa de studiu parţială
345 lei – bursa de studiu integrală
460 lei – bursa de merit
632 lei – bursa de performanţă
***
8,3 milioane lei
Aceasta este suma aproximativă alocată de la bugetul de stat Universităţii „Al.I. Cuza”, sumă din care sunt acordate bursele pentru studenţii români
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau