Şedinţă festivă la Senatul Universităţii Tehnice
Dimensiune font:
Senatul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” se va reuni astăzi, 26 mai, într-o şedinţă festivă pentru a celebra acordarea titlului de „Doctor Honoris Causa” profesorului dr. ing. DHC Anton Hadăr, de la Universitatea Politehnică din Bucureşti.
Personalitate marcantă a vieţii ştiinţifice universitare din ţară şi cu largă recunoaştere internaţională, prof. dr. ing. Anton Hadăr este profesor de Rezidenţa Materialelor la Politehnica din Bucureşti, conducător de doctorat, Vicepreşedinte al Senatului Universităţii Politehnice şi Preşedinte al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Alma Mater.
Pe plan ştiinţific activitatea profesorului Hadăr este una remarcabilă, materializată până în prezent prin publicarea a 6 monografii şi a peste 130 de lucrări ştiinţifice. De asemenea, profesorul Hadăr are 7 brevete de invenţie şi alte 7 cereri de brevet, aflate în curs de examinare.
Prof. dr. ing. DHC Anton Hadăr are o strânsă colaborare cu specialiştii din Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, atât în domeniul de specialitate, cât şi prin coordonarea în colaborare a mai multor proiecte, facilitând dotări importante pentru Universitatea Tehnică. Propunerea de acordare a titlului de „Doctor Honoris Causa” a venit din partea Facultăţii de Mecanică din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” Iaşi. Diana MOLDOVANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau